Dimineața, traficul rutier al Iașului are un singur deziderat, aducerea copiilor către școli. Clădirile școlare devin niște imenși magneți care atrag mașinile ca pe agrafele de birou. Numai după ce micul școlar îți face semn cu mâna, din interiorul protector al curții instituției, îți poți permite să faci planuri de viață pentru restul zilei. Hatmanul Șendrea te ajută cât și cum poate.
Mare boier din Dolheștii Mari, devenit cumnat al lui Ștefan cel Mare prin căsătoria cu Maria, sora domnitorului, hatmanul Șendrea a deținut funcții politice importante, printre care, bineînțeles, cea de hatman, care presupunea comanda întregii oști. Actualmente, el este o stradă ieșeană aflată în continuu efort de a străpunge cu oastea rutieră moldovenească armata de mașini a străzii Pantelimon Halipa, ostilă și perpendiculară. Pentru ca asta să se întâmple într-un mod civilizat, fără ambuscade și bubuituri de table degrabă îndoibile, autoritățile au avut inspirația de a plasa un polițist, în fiecare dimineață școlară, fix în centrul bătăliei. Prin gesturi grațioase, aducătoare de dreptate, el oprește pe rând câte o oaste, lăsând loc celeilalte, creând astfel premisele educării la timp a noii generații.
La ora 7.15 a dimineții de miercuri, meandrele vieții au făcut să mă aflu în oastea domnului Șendrea, în mașina mea fiind și paharnicul Bobo, prietenul meu de o viață, împreună cu fiul său, pe care trebuia să-l lăsăm întru învățătură. Bobo, veteran al acestei eterne bătălii, m-a liniștit din timp, explicându-mi despre cum domnul polițist ne va duce pe palme până hăt dincolo de teatrul de război rutier. Doar că se auzeau claxoane și se simțea o energie rea.
Părinți disperați scoteau capul pe geam și strigau către autoturismele din spate: lipsește polițistul! Eu am mai văzut oameni panicați, dar Bobo nu mai arăta a el. Alb la față și cu voce gâtuită, avea impresia că nu mai există destul oxigen în aer și cu ultime gesturi căuta planuri extreme. Chiar nu știam că acest om cu fire poetică poate fi capabil de asemenea urzeli. Întâi m-a întrebat dacă am lopată și aveam, fiindcă iarna e bine să ai. A scos-o și a început să zgârie asfaltul, departe fiind de ceea ce s-ar putea numi săpătură. Vom face un tunel, zise el, cât să încapă copilul. Și-a dat însă seama că nu s-ar fi încadrat în timp.
A început apoi să scruteze înălțimile blocurilor aflate de o parte și de alta a câmpului de bătălie, după care, cu un oftat grav, a conchis că nu există destulă diferență de nivel pentru a monta o tiroliană pe care să trimită copilul spre școală.
Noroc cu domnul polițist, care a apărut dinspre Lidl, molfăind un biscuit. A început să fluiere textul tratatului de pace, iar firimiturile îi ieșeau din fluier formând o mică și frumoasă fântână arteziană.