![](../images/numere/096/drac_love_parade.gif)
De la Woodstock (1969) la Love Parade (prima editie: 1989), drumul parcurs a fost lung. Woodstock-ul a fost considerat o izbucnire a tineretului revolutionar. Tinerii de azi, orientati spre traire si spre succes, nu mai vor sa stie nimic de politica; cu atit mai usor pentru nazistii agili sa penetreze acest vid, sa cucereasca cultura pop si sa impinga viata cotidiana spre dreapta. Calaretul apocalipsei, cel care a contribuit radical la aceasta dezvoltare, se numeste Charles Manson. Deja cu 40 de ani in urma presimtea ceea ce va veni: apocalipsa culturii tinerilor.
Masacru in Bel Air
Asa a inceput apocalipsa, cu un masacru. La 9 august 1969, in elegantul cartier Bel Air din Los Angeles, cinci persoane au fost macelarite, printre ele Sharon Tate Polanski, sotia renumitului regizor polonez Roman Polanski. Victimele au fost impuscate si injunghiate cu bestialitate. Usa de la intrarea in casa a fost minjita cu un grafitti a carui vopsea a fost singele: „PIG”. Ucigasii au injunghiat-o de mai multe ori in abdomen pe Tate, gravida in luna a saptea.
Aceste crime, ca si altele urmind acelasi model, au fost trecute in contul lui Charles Manson si al gruparii sale, „The Family” – acestia au fost condamnati, aflindu-se si astazi in spatele gratiilor. Motivul pentru varsarea de singe din Bel Air a ramas neclar pina astazi – e vorba probabil despre o razbunare, pentru ca locuinta pe care o inchiriasera Sharon Tate si Roman Polanski apartinea unui producator de muzica ce il refuzase pe Manson.
Manson, care voia sa fie un rockstar si care vedea in unele cintece de pe White Album al celor de la Beatles profetii ale apocalipsei ce va sa vina (Helter Skelter, Piggies, Sexy Sadie, Revolution), a fost instructorul gruparii „The Family”, intr-o locatie parasita din apropiere de L.A., Spahn Movie Ranch. Practici scientologice, LSD si sex in grup – gruparea de conspiratori se sudase pina la nivelul unei celule teroriste.
Membrii „The Family” intretineau de la mijlocul anilor ’60 legaturi cu anumite parti ale contraculturii, in special cu muzicieni. „The Family” traise o perioada la Dennis Wilson, membru al formatiei Beach Boys, care au preluat cintecul lui Manson, Cease to Exist, cu titlul Never Let Your Love Die. Legatura dintre politica si cultura tinerilor era tipica pentru acel timp; pe fundalul razboiului din Vietnam se intrevedea in aceasta legatura o perspectiva strategica pentru combaterea imperialismului american in chiar inima SUA. Societatea americana SDS (Students for a Democratic Society), care a ajuns sa numere la un moment dat 200.000 de membri, ii privea pe tinerii albi ca pe o noua clasa revolutionara care, in calitatea lor de cvasiproletari, nu aveau practic nimic de oferit pe piata capitalista in afara de forta de munca.
Muzica (Woodstock, 1969), protestele studentesti („Days of Rage” – Chicago, 1969) si consumul de droguri tineau de practicile unei contraculturi amestecate cu politica revolutionara a SDS.
In centrul argumentatiei SDS stateau Panterele Negre, care in lupta lor impotriva opresiunii erau sustinute nelimitat de catre albi. Manson, care in realitate era un rasist, a recunoscut valoarea strategica a acestei solidarizari.
Negrii trebuiau sa fie sustinuti doar pina la ducerea la bun sfirsit a muncii murdare in vederea rasturnarii societatii, dupa care urma sa se impuna o rasa alba eliberata de „elemente bolnave” – cu Manson la conducere.
Charles Manson – figura cult pentru stinga si dreapta
Manson a intruchipat precum nimeni altcineva un extremism lipsit de precautii, care lega intre ele politica revolutionara si contracultura si care a exercitat o mare putere de atractie asupra radicalilor de stinga si de dreapta. Atit gruparea radicala de stinga, Weather Undeground, cit si, mai tirziu, gruparea radicala de dreapta, White Aryan Resistance, l-au admirat. Manson este personificarea schimbarii de directie din underground, de la stinga spre dreapta. Aceasta schimbare trebuie inteleasa in felul urmator: dreapta nu a preluat programul politic de la stinga, ci doar rolul ei ca avangarda pop. Ocupa discursuri care cindva erau de stinga, redefinindu-le. Aceasta strategie a hegemoniei culturale merge mina-n mina cu o multitudine de forme politice de actiune – pina la atacuri teroriste precum cel din 1995, asupra Murray Federal Building din Oklahoma City, in urma caruia au murit 168 de persoane si 500 au fost ranite.
Sfinta alianta intre studenti, revolutionari si muzica pop, care a dominat spatiul cultural pina in anii ’80, s-a destramat. Avangarda europeana a culturii tinerilor iese astazi in fata drept radicala de dreapta. In Germania, dar si in tarile scandinave sau Belgia, gindirea de dreapta domina capetele si stilul de viata al tinerilor, skinheadsii ii ucid in bataie pe cei cu o alta culoare a pielii si pe punkeri. Charles Manson a prestabilit modul in care strategiile combative de stinga pot fi incarcate cu ideologia schizoida a rasismului.
Altfel decit la sfirsitul anilor ’60, perioada plina de speranta, intre pop, politica si contracultura se dezvolta acum un larg clivaj. Scopul strategic al unei legaturi intre politica, cultura tinerilor si viata cotidiana a ramas undeva pe pirtia de snowboard. Iar mainstreamul reactioneaza cu sound-uri amicale a la Rammstein. Noul Woodstock este Love Parade, la care iau parte in mars grupuri tot mai mari de skinheadsi. Masa de tineri se autosarbatoreste astazi. Din utopia colectivului s-a dezvoltat ideologia corpului individual. Droguri – da, dar doar pentru sporirea performantelor. Imbunatatirea conditiilor individuale de viata in locul schimbarii conditiilor sociale responsabile pentru ele – acesta este credoul tineretului mileniului.
Ce e de facut? Recucerirea discursului este sarcina cea mai urgenta a stingii pop farimitate, care s-a facut comoda in rezervatiile ei. Dar cum? Dupa cum spunea cindva Dr. Motte, inventatorul Love Parade: „Music is the key”. Cheia exista inca, doar broasca a fost schimbata.
Traducere de Cristian Cercel