Dar cum sa n-asculti muzica? Playlistul personal al fiecaruia e o buna carte de vizita (chiar daca una foarte superficiala), iar pentru asta exista deja multe retele de socializare muzicala (printre care si last.fm). De exemplu, daca ar trebui sa alegeti intre un candidat la presedintie a carui melodie preferata e Dancing Queen de la ABBA si intre unul care, in campania electorala, asculta mult Bob Dylan (mai ales Maggie’s Farm), Springsteen, Howlin’ Wolf si Yo-Yo Ma? Multa vreme s-au facut poante interminabile pe seama preferintelor muzicale ale lui John McCain, fanul ABBA.
Apararea lui a sunat cam asa: „Daca imi lipseste un lucru, atunci e sigur vorba, trebuie sa va spun, de gusturi bune in muzica, arta si alte lucruri minunate din viata”. McCain si-a asumat astfel, cu umor, necunostinta in cauza. Obama, in schimb, are norocul de a nu fi nevoit sa se apere singur – ba mai mult, sustinatorii lui sint chiar cei pe care ii asculta (Dylan, Springsteen etc.). In 2006, „New York Post” i-a pus si lui Hillary Clinton intrebarea fundamentala. „Ce muzica aveti pe iPod-ul dvs.?”. Raspunsul ei – un pic din toate, cit sa impace pe toata lumea (adica si Beatles, si Stones, si Aretha Franklin, si Eagles, si U2). Comentatorii americani au mirosit premeditarea si au sanctionat-o dur pe fosta prima doamna, pentru delict de corectitudine politica muzicala.
Ma intreb cum ar sta lucrurile daca i-am intreba pe politicienii de la noi ce muzica asculta, desi, pina la urma, asta n-ar schimba prea mare lucru. Educatia muzicala nu te scuteste, din pacate, de excese de tot felul. Si, vorba lui McCain, daca e un lucru pe care il am in comun cu Hitler, atunci e Concertul pentru pian nr. 23 al lui Mozart.