În urmă cu exact 50 de ani, pe 30 ianuarie 1973, formația KISS dădea primul concert din carieră, un concert despre care nu se poate spune că a fost un succes.
Prima întâlnire dintre viitoarea formație de senzație și public s-a petrecut la Popcorn Club, în cartierul Queens din New York, iar cei patru rockeri s-au produs în fața unei „mulțimi“ de mai puțin de zece persoane. Basistul Gene Simmons avea să își amintească mai târziu că pentru cele două recitaluri din acea seară, formația avea să fie plătită cu suma de doar 50 de dolari.
Însă, în ciuda acestui debut nu foarte încurajator, cei patru membri ai trupei (care, pe atunci, îi număra pe Paul Stanley, Gene Simmons, chitaristul Ace Frehley și bateristul Peter Criss) au ajuns la concluzia că au în ei acel „ceva“ care să îi facă să meargă mai departe. Această încredere în propriile forțe avea să ducă KISS, în numai câțiva ani de la acest debut umil și umilitor, la succesul pe care îl ținteau.
În 1973, KISS se formase după ce Stanley și Simmons îi recrutaseră pe ceilalți doi componenți cu scopul de a „construi formația pe care n-am văzut-o niciodată în concert“. Imediat după înființare, managerul lor i-a părăsit declarând că muzica lor „este cea mai mare porcărie pe care am ascultat-o vreodată“. Simmons a preluat sarcinile de manager și a bătut palma cu Popcorn Club pentru trei seri de concerte în schimbul sumei de 150 de dolari. Tot atunci s-au decis și asupra numelui, iar Paul Stanley a mâzgălit pe pozele de la intrarea în club prima versiune a logoul formației care, între timp, a devenit unul dintre cele mai cunoscute logouri din lume.
„Asta n-a prea contat pentru spectacol în sine, căci publicul era format probabil din trei oameni: soția lui Peter, o fată numită Jan, cu care ieșeam pe atunci, și prietena ei“, își amintește Simmons în cartea lui de memorii Kiss and Make-Up. În schimb, în acele prime concerte, KISS au cântat câteva dintre piesele care aveau să atragă curând atenția publicului asupra lor, piese precum Deuce, Black Diamond sau Watchin’ You.
Ace Frehley rememorează și el acest debut în cartea lui de memorii, descriind o scenă minusculă în care membrii trupei se tot izbeau unii de ceilalți, iar publicul era format doar din cunoscuți. „O altă trupă s-ar fi simțit atât de umilită încât s-ar fi lăsat de cântat, dar noi n-am fost deloc descurajați. Dimpotrivă, am cântat ca și cum sala era plină până la refuz și, după concert, am văzut că suntem exact formația care doream să fim. Eram foarte mândri de noi, toți eram asudați, dar oferisem concertul vieții noastre în fața a numai patru oameni“, povestește Ace Frehley.
Pentru vocalistul și chitaristul Paul Stanley însă, acest prim concert i-a dat cheia viitorului succes, atunci când a înțeles că grupului îi lipsea, deocamdată, acea atitudine pe scenă care să inducă privitorilor „o senzație de măreție“. „Nu era imaginea pe care doream ca trupa să o proiecteze“, explică Stanley.
„Percepția este realitate. Și am înțeles că erau trei tipi pe o scenă din Queens care nu știau cum să se lege cu publicul. Vrei să ai un succes monstru? Lasă impresia corectă, oricâtă de multă lume ar fi în sală! Interacționează cu publicul care și cum ai cânta la Madison Square Garden.“
Stanley a dovedit că avea dreptate. Cu multă perseverență, în ciuda debutului minuscul, KISS avea să ajungă în numai patru ani să umple uriașa arenă Madison Square Garden, ca și multe stadioane peste tot în lume. De fapt, spune Stanley, efectele acestei atitudini, de a cânta de fiecare dată ca și cum ar fi cel mai important concert din carieră, s-au văzut imediat. În cea de a treia și ultimă seară la Popcorn Club, sala era arhiplină. Culmea este că o înregistrare de slabă calitate a acestui live există și poate fi găsită pe YouTube.
Astăzi, KISS este una dintre cele mai populare, mai influente și mai de succes formații din istoria muzicii rock, cu peste o sută de milioane de discuri vândute în întreaga lume.
După jumătate de secol de carieră, cei patru KISS au pornit în 2019 în turneul lor final, care, iată, nu s-a terminat nici în ziua de azi (deși managerul lor susține că, totuși, va ajunge la final anul acesta).