Cronică de carte  -  Mihaela Pascu-Oglinda  -  

Într-un sol în care nu există rădăcini suficient de adânci, tot ceea ce e la suprafață riscă să fie smuls la prima furtună. Mihaela Miroiu este unul dintre intelectualii care au ales să rămână pentru a se asigura că rădăcinile privind drepturile femeilor în România vor fi din ce în ce mai puternice. A ini­țiat studiile feministe și de gen, precum și primul masterat de studii de gen, fiind autoarea mai multor volume însemnate în ce privește echitatea de gen, filosofia feministă, teoriile politice feministe, etică și ideologie politică.

Volumul recent Aripi și rădăcini cuprinde transformarea societății de după căderea comunismului și până în prezent, din unghiuri care țin de religie, politică, viața privată și relații, libertate, responsabilitate și înțelegerea profundă a societății din care facem parte.

Intelectuala feministă Mihae­la Miroiu ne pune în față oglinda adevărului, adesea cu umor și întotdeauna cu o inteligență remarcabilă, cu un spirit cuceritor care, fără îndoială, a știut să străbată în toți acești ani apele întunecate ale ine­galității de gen și să se lupte pentru a face dreptate, pentru a micșora diferențele, pentru a înfrânge balaurii misoginismului, pentru a pu­ne etica și filosofia feministă într-o lumină cât mai puternică.

Interviurile în ordine cronologică nu fac doar un portret obiec­tiv și bogat al schimbărilor prin care a trecut societatea în ultimele două decenii, ci și o biografie complexă a cercetătoarei care își dedică și în prezent timpul pentru a răspunde unor întrebări precum: „De ce ni se pun aceste limite? De către cine? În favoarea cui și cum să scăpăm de ele? Astea sunt întrebări pentru care trebuie să mergi, vrei, nu vrei, pe calea culturii, pe calea istoriei și pe calea politicii“. Va reuși, an după an, să înlăture nenumăratele obstacole din calea către un echilibru sănătos, către o societate care își recu­noaște propriul misoginism și încearcă să și-l corecteze, să-l elimine din viața personală și din cea publică.

Descoperirea filosofiei feministe

Avem șansa de a descoperi anii de formare, în ciuda unor repartizări forțate după terminarea facultă­ții, observând cum, dintotdeauna, Mihaela Miroiu a fost mai întâi un spirit „umanist, abia apoi feminist“, alegând să se dedice elevilor și să-i formeze ca viitori cetățeni respectabili, chiar în inima unui regim care sancționa orice nu se afla în programa oficială: „Am predat în paralel și la un liceu de construcții la seral. Elevii mei de atunci m-au ajutat să-mi construiesc identitatea profesorală și optimismul pedagogic. Le sunt enorm recunoscătoare pentru igno­ranța lor însetată de cu­noaștere și în­țe­legere. În acei șapte ani mi-am format identitatea maternă împreună cu cea profesorală. Am trăit momente de grație uluitor pygmalionică. Am învățat prietenia solidară într-o lume ostilă“. Cu atât mai remarcabil este că toate aces­te eforturi educaționale erau făcute în anii cei mai grei, Mihaela Miroiu reușind să rămână „un om între oameni“, în ciuda a tot ceea ce însemna apăsarea regimului: „Eram niște oameni înfrânți, căl­cați pe cap, niște amărâte de cifre statistice în voința unui tiran care ne manevra viețile cum voia. Mo­dul acela de viață, în sens epidermic, alimentar, cum vrei, era atât de umilitor, te ducea atât de jos la nivelul condiției umane, în­cât realmente îți era ru­șine să trăiești. Supraviețuiai“.

A existat însă întotdeauna lumina interioară neștirbită de dictatură, un far care i-a călăuzit pașii, după căderea comunismului, către descoperirea filosofiei feministe, atunci când accesul la publicațiile internaționale nu mai este restric­țio­nat, iar contactele cu lumea liberă se reiau, se trezesc încet la viață: „Așa cum Revo­luția din decembrie mi-a deschis larg porțile li­ber­tății ca cetățeană, filosofia feministă mi-a deschis porțile libertății ca intelectuală creativă. Am simțit că nimic nu mă mai limitează, nici ca femeie, în afara propriilor mele puteri“. Vor începe atunci să se ivească răspunsurile necesare pentru a croi drumul prin toate aceste teritorii care nu existau între granițele noastre, transformând politici publice, schimbând în bine soarta a nenumărate femei dintr-o țară în care, chiar și în prezent, misoginismul se reflectă încă în inegalitatea salarială: „Zonele eminamente feminizate – educația, sănătatea, cultura – rămân în continuare cel mai prost plătite. Cum se feminizează un domeniu, cum scad sau se aplatizează respectivele salarii. Feminismul este acum foarte divers – dar cel mai convingător e să îți amintești că în primul rând ești umanist, abia apoi feminist“. Volumul devine, interviu cu interviu, un ghid de actualitate al modului în care trebuie să înțe­legem obiectiv societatea, al felului în care putem privi în față limitele pe care le avem de îndepărtat și viitorul pe care trebuie să îl protejăm înlăturând în timp util orice tentativă de minimizare sau anihilare a unor drepturi fundamentale, cu greu câștigate.

Filosofia din esența adevărului trăit

Un îndreptar al eticii, o enciclopedie a modului în care e necesar să înțe­legem rolul feminismului în prezent, măsura în care, așa cum va mărturisi la finalul volumului chiar autoarea, poți scăpa de acest bir abia atunci când dispar toate problemele care azi încă apasă cu forța unui tanc destinele femeilor din lumea întreagă: „Ceea ce repet ca pe o mantră, de multă vreme: aș fi fericită să pot renunța la feminism. Ca să mă eliberez de această povară, ar trebui să dispară cauzele care ne fac să fim feminiști. În principal marginalizarea, inferiorizarea și aservirea sistematică a femeilor, minimalizarea până la anihilare a voinței libere a acestora. Iar anihilarea supremă este, în cazul specific al femeilor, confiscarea deciziei legate de sar­cină și de naștere“.

Mai mult, ceea ce reușește Mihaela Miroiu să aducă în plus, prin fiecare pagină integrată în noua carte, este să ofere o căldură aparte fiecărui răspuns, să transmită, candid, mesajul care ajunge la cititor în cel mai onest mod cu putință, oferind, de fiecare dată, și argumente de necombătut. Este intelectuala apar­te, cea care se dedică vieții trăind în mijlocul ei, vorbind cu oamenii pentru a înțelege cu adevărat problemele, ridicând filosofia din esența adevărului trăit, nu presupus.

Volumul Aripi și rădăcini demonstrează măsura în care un intelectual autentic își păstrează valorile de-a lungul timpului, le întărește, le adaugă unele noi, le folosește pentru a indica nevoia de schimbare, pentru a cartografia faliile și riscul de prăbușire într-o societate care trebuie să continue să urce pe un drum care să depășească „democrația de vitrină“. Iar pentru cei care vor să dea la o parte straturile de su­pra­față ale unei lumi în care senza­ționalul umbrește prea des esența, toate aceste interviuri și mărturisiri sunt pilonii de nelipsit pentru înțelegerea profundă a societății și, implicit, a noastră: „Noi avem obiceiul să fim extrem de exigenți, intransigenți și puriști. Desigur, cu ceilalți. Este o boală din specia infantilismului politic. Evaluăm excesiv ceea ce spun oamenii, nu ceea ce fac. Cerem Luna de pe cer. Ne luăm propriile fantezii drept realitate. Nu cred că societatea aceasta căreia îi suntem parte este mai fracturată ca niciodată. Cred însă că este o imensă fractură de comunicare și o cultură politică a libertății foarte slabă. Din păcate, duhul dictaturii bântuie planetar. Oare câți au înțeles că lumea în care am ales să trăim are la fun­dația ei un principiu foarte simplu: libertatea ta are o singură limită – libertatea mea“. Mihaela Miroiu oferă, cu generozitate, accesul la cunoașterea vitală, imediată, necesară traiului mai bun, din toate punctele de vedere. Filosofia nu se mai face cu ușile închise, ci își lasă înțelepții să coboare din turn. Să înalțe aripi și, mai ales, să prindă rădăcini.

Mihae­la Miroiu, Aripi și rădăcini, Polirom, 2022