A fost odata:/ un tatic care si-a transat baietelul./ o bunicuta care a fost violata de un tinar./ o fetita care a fost gasita moarta pe cimp./ un copil nou-nascut care a fost injunghiat si aruncat in tomberon./ un scriitor care scria despre porci verzi, copii abuzati, fetite Iisus si oameni-perna care-i sufoca la timp pe micutii nefericiti./ Horror-ul musca din realitatea cotidiana./ Halim non-stop calupuri de moarte in direct.Spectacolul zilei e un desfasurator de evenimente in singe. In cea mai recenta premiera a Teatrului Maria Filotti din Braila, Omul perna, in regia lui Radu Afrim, fictiunea se naste din tortura abominabila si naste, la rindul ei, o dependenta obsesiva.
Intr-un regim totalitar, un tinar este anchetat si, in final, omorit, pentru ca scrie povestiri macabre al caror continut este asociat disparitiei unor copii din orasul in care traieste. Fantasticul crud al fictiunilor este trecut prin masinaria unei retorici de ancheta care se bazeaza pe manipulare si distorsiuni. Lui Katurian i se cenzureaza brutal dreptul la poveste, apoi la existenta. Intii i se confisca substanta fictiunilor, apoi fictiunea care e insasi viata lui. Katurian este dispus sa sacrifice orice numai sa-si poata pastra povestile in siguranta. Povestea povestilor lui se catara pe o realitate care poate fi, la fel de bine, fictiune. Scriitura lui McDonagh (autor irlandez nascut in 1970, montat deja in Romania) contine o ambiguitate de adincime pe care spectacolul lui Afrim reuseste sa nu o dilueze nici o secunda. Realitatea si fictiunea sint ca doua bucati de plastilina care curg una in alta in asa fel incit nu mai ai nici un reper clar. Povestile lui Katurian au un picior in imaginar si altul in reportajul celei mai morbide realitati. Katurian povesteste cum si-a omorit parintii atunci cind a descoperit ca il torturau pe fratele lui pentru ca zgomotele din camera alaturata sa-i poata insingera imaginatia. Povestile „bune” se platesc cu pretul ranilor „rele” care lasa traume pe viata. Realitatea biografiei poate fi ea insasi o fictiune.
Spectacolul crimelor cotidiene este interpretat cu zimbetul pe buze
Afrim creeaza situatii actantiale in interiorul fictiunilor imbirligate, inventeaza personaje care nu sint in text, transforma atrocele intr-un show cinic si poetic si submineaza conventia teatrala. Textul lui Martin McDonagh este o punere in abis a fictiunii. Afrim construieste si deconstruieste pe mai multe planuri rotativa fictiunii in rama horror-ului. Spectacolul crimelor cotidiene este interpretat cu zimbetul pe buze de o diva blonda in rochie mulata (Mihaela Trofimov personalizeaza imaginea torturii in folie glamour) care trezeste la pulsul sordidului o Braila amortita. Exista mai multe pliuri ale performarii horror-ului: un horror local – regizorul introduce fragmente de text care sint bucatica rupta din stirile autohtone de la ora 5 –, un horror general valabil, indiferent de spatiu, un horror fictional si un horror metafictional. Toate aceste niveluri se intersecteaza in structura spectacolului. Conventia e un fel de plasma care se stinge si se aprinde instantaneu. Conventia devine coperta unei fictiuni care se deschide si se inchide pe masura ce personajele intra si ies din ea. Mortii se ridica de pe jos si incep sa danseze si sa cinte. Totul nu a fost decit carcasa unei povesti, a unui teatru la puterea n a fictiunii.
Liviu Pintileasa si Alin Florea sint anchetatorii perversi, brutali si frustrati, sint instrumentele unui sistem opresiv care tinteste in vulnerabilitatea unui scriitor gata sa-si asume crimele din povestiri numai ca sa le poata salva. Cei doi actori au relaxarea si detasarea pe care abuzul de putere le poate da in situatii-limita.
Cuplul tortionar si cuplul torturat (Katurian si fratele sau retardat Michal) dezvolta semnificatiile politice ale intregului scenariu. Fictiunea este instrumentata ca dispozitiv socio-politic. Eugen Jebeleanu, care in Boala familiei M, spectacol regizat de Afrim la Teatrul National Timisoara, l-a jucat pe fratele cel mic, singurul revoltat de amorteala alienanta a celor din jur, creeaza aici, cu aceeasi autenticitate, un frate „inocent criminal”, care spune cele mai crunte povesti cu o naivitate tulburatoare.
Emilian Oprea reuseste performanta de a adinci retardarea personajului sau, fara sa o joace explicit. Oprea e vocea care insoteste developarea scenariului, e naratorul care a scris cu propriul corp eviscerat cea mai horror poveste: a lui.
Personajul colectiv, care apare in cele mai multe dintre spectacolele lui Afrim, dinamizeaza atmosfera si functioneaza ca parte din fictiune si ca parte din sistemul totalitar. Tinerii care stau in cutiile-celule – decorul e compartimentat pe verticala si pe orizontala ca un dulap cu dosare vii sau ca un cavou-vitrina – sint personaje din povestiri si, totodata, obedienti functionari ai sistemului.
Omul perna e hip-hopul lugubru (spectacolul incepe in ritm de hip-hop) in care realitatile „grele si rele” sint infasate. E montajul unor halci de fictiune care tisnesc din singele cotidian. E ancheta picaturilor de singe care se scurg din imaginatia transata.
A fost odata un scriitor…
Teatrul Maria Filotti din Braila
Omul perna de Martin McDonagh
Traducerea: Miruna Suru
Un spectacol de Radu Afrim
Cu: Eugen Jebeleanu, Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Alin Florea, Mihaela Trofimov, Claudiu Urse, Septimiu Stoica, Geo Nedelcu, Vali Burlacu, Geo Crinta, Eliza Turtoi, Cosmin Cosma
Decor: Cosmin Florea
Costume: Ana-Maria Pavel
Coregrafie: Eugen Jebeleanu
Sound design: Radu Afrim
Song „degetele”: Ada Milea