Energie creativă care clocotește am simțit în cursul zilelor când, ca membră a juriului Bucharest Indie Network (BIN), analizam cele 20 de proiecte înscrise în competiție. Call-ul a fost lansat de Asociația Teatrelor Independente, primul al organismului încă tânăr, dar hotărât în alierea independenților din România. Atâția câți sunt, căci e problematic să reziști fără un suport real într-o țară instabilă și puțin dezvoltată economic ca România. Care alocă sectorului cultural mai puțin de 1 la sută din PIB.
Ca să exemplific interesul autorităților față de categoria aceasta de artiști ce trebuie să-și găsească un plasament pe piața artistică a forței de muncă, să spun că la nivel național nu există nici măcar o situație de tip inventar a trupelor care funcționează în afara sistemului teatrelor de stat. Asociația Teatrelor Independente are, deci, foarte multe de făcut. În primul rând, coagularea unei voci comune, pentru a-i face mai puternici cu o forță de reprezentare într-o cultură încă prea puțin preocupată de această categorie de creatori.
BIN are în plan workshopuri, o platformă de dezbatere și teoretizare, va realiza o aplicație cu spectacolele de pe afișele din București (deocamdată) și, vital, produce două spectacole noi. Miza e sprijinirea artiștilor emergenți, încurajarea debutanților, în sensul de neconsacrați. În egală măsură, crearea de conexiuni între companiile mici, la start, și cele care au deja un spațiu, renume, continuitate, cu care încă nu au colaborat. Producțiile vor lega prin parteneriate foarte tineri creatori și spații independente, unde se va repeta și juca.
Dificultatea decizională arată că am avut din ce alege
Bugetul nu e uriaș (banii vin de la AFCN), dar e un sprijin determinant pentru începători cu idei solide și curajoase. Competiția nu s-a concentrat pe o tematică anume, ar fi fost limitativ, dar toate propunerile își trag seva din problematicile zilei. Mi-au plăcut! Fiecare în felul ei se impunea. Transpăreau pofta de lucru, fantezia nestăvilită, neastâmpărul estetic. E un semn benefic! Intră în arenă regizori, actori, scenografi care au ceva de spus, care sunt hotărâți să se exprime, să se afirme. Chiar și micile stângăcii, inerente oricărui început, sunt simpatice. Sunt… creative.
Lansarea apelului la propuneri preciza liniile de atenție: originalitatea; raportul incluziv cu publicul; spațiile neconvenționale; pluridisciplinaritatea. Pe ele ne-am concentrat în jurizare. N-a fost ușor, dar senzația de dificultate decizională arată că am avut din ce alege.
Maria Luiza Mihăilescu și echipa din jurul ei au propus Câinele mamei mele. E în laborator din 2020, au făcut lecturi publice cu fragmente din piesa lui Alex Gorghe la Centrul de Teatru Educațional Replika din București și Teatrul „Andrei Mureșanu“ din Sf. Gheorghe, deci e probat într-o măsură care îi poate garanta reușita. Atu suplimentar: distribuția alătură artiști recunoscuți și începători: Katia Pascariu, Vlad Ionuț Popescu, Andrei Șerban și Ana Dumitrașcu, universul sonor – Alex Bălă, scenografie și costume – Cosmin Stancu, video design – Andreea Lăcătuș. Zona tematică e sănătatea mentală, raporturile intrafamiliale, trauma transgenerațională. Producția mizează în expresivitatea scenică pe complementaritatea teatru imagine video, pe imersivitate vizual-sonoră și urmează să se joace la Apollo 111 din București.
Un spațiu de joc flexibil
Compania de teatru AMALGAM e din Cluj Napoca și va realiza instalația performativă Unele rufe se spală în public în colaborare cu Centrul de Creație Maidan, teatru independent din Cluj-Napoca. I-a inspirat una dintre campaniile omonime ale Centrului Filia: 30 de supraviețuitoare ale violenței domestice și-au spus poveștile. Participativitatea publicului devine modalitate de conștientizare a gravității subiectului și nevoii de a interveni. Realizatorii au gândit un spațiu de joc flexibil, în care va fi expoziția rufelor din titlu. Performerii, trei la număr, se vor afla în trei perimetre distincte și vor interacționa narativ cu spectatorii în formula 1 la 1.
Iată descrierea lor: „La intrarea în expoziție, fiecare participant va primi un plic cu o confesiune. În spațiu vor exista șase scaune, grupate două câte două. Spectatorii vor avea acces la expoziție și vor avea libertatea să aleagă unde și când să se așeze, față în față cu unul din performeri, punându-și o pereche de căști la urechi prin care vor comunica. Fiecare actriță va povesti câte o poveste a uneia dintre victime, documentată în prealabil, sub formă de monolog. Când termină, spectatorul este ghidat să deschidă plicul și să citească mărturia scrisă la persoana I. Astfel, se va crea un spațiu intim între participant și performer. La final, participantul are posibilitatea să se confeseze, adresându-i-se trei întrebări standard legate de experiența personală în ceea ce privește abuzul. Spectatorilor li se va da posibilitatea să se exprime și prin scris, anonim, la ieșirea din expoziție“. Anda Drăgan, regizor, și performerele Ioana Cojocărescu, Sorana Eșanu, Cătălina Nichitin mizează pe un spațiu imersiv și o interacțiune emoțională directă.
Premisele sunt promițătoare. Vom vedea producțiile desemnate acum câștigătoare, cea de-a doua la Unteatru din București, la sfârșit de aprilie, început de mai.
2023 independent începe bine!