Vremea se încălzește, iar ziua este în creștere. Printre războaie, pandemie, cutremure și alte dezastre, cititul rămâne un loc sigur în care ne putem retrage, pentru a afla despre ce nu știm, pentru a ne regăsi, pentru a putea reveni în lume. Vă oferim mai jos zece titluri care ne pot duce înapoi la normalitate.
James Joyce, Ulise
Traducere nouă de Rareș Moldovan
Ediție îngrijită, cuvânt-înainte și note de Erika Mihálycsa și Rareș Moldovan
„Cele mai frumoase cuvinte despre marele roman joycean le-a spus, probabil, celălalt protagonist de superclasă al prozei anglo-saxone din secolul XX, William Faulkner: «De Ulise trebuie să te apropii așa cum se apropie predicatorul baptist analfabet de Vechiul Testament: cu credință». Și, desigur, cu o răbdare și o atenție avertizate că vor fi subminate de fiecare cuvânt și de fiecare frază. Pentru că puține cărți sunt mai fascinante și mai geloase pe propria lor existență, pe cât de improbabilă, pe atât de strălucitoare, decât Ulise. James Joyce a propus un portret al omului și al istoriei sub specie aeternitatis, de la întruchipările nobile, înălțătoare, până la cele abjecte și repugnante. Deasupra lor, dominând o galerie de umbre pline de energie, sublime și grotești totodată, omul absolut, chintesență a banalității și fatalului plictis existențial. Ulise cartografiază, aproape maniacal, o lume (cea a orașului Dublin și a Irlandei) și plonjează în adâncimile insondabile ale conștiinței personajelor în care palpită, liric și melancolic, extravagant și fremătător, eternul omenesc, prea omenesc: Leopold Bloom, Molly Bloom și Stephen Dedalus.
Lectura acestei cărți de inspirație odiseică este o frisonantă escapadă livrescă la capătul căreia devenim nu doar contemporanii unui Homer postmodern, ci înainte-mergătorii unui alt fel – ingenios, capricios și dezinvolt-implicat – de a privi lumea, literatura și pe noi înșine. Joyce surprinde momentul prăbușirii miturilor culturale, al căror punct culminant a fost supraomul nietzschean, readucându-ne cu picioarele pe solul tern – dar atât de fascinant – al conștiinței fiecăruia dintre noi. Cine face efortul de a citi Ulise dobândește dreptul la o viață suplimentară, de desfătări literare paradiziace la capătul unei colosale aventuri inițiatice. Traducerea lui Rareș Moldovan este un minunat ghid pentru a descoperi cele de mai sus.“ (Mircea Mihăieș)
„Ulise este fără îndoială o operă de artă divină și va dăinui în ciuda nulităților din universități, care o transformă într-o colecție de simboluri sau de mituri grecești.“ (Vladimir Nabokov)
„Mă gândesc mereu la Joyce, îl port cu mine peste tot.“ (Salman Rushdie)
„De ce nu scrii și tu cărți pe care să le poată citi lumea?“ (Nora Joyce, scrisoare către James Joyce)
James Joyce (n. 1882, Irlanda) este unul dintre cei mai importanți scriitori din toate timpurile. A studiat la școli prestigioase patronate de iezuiți, unde a dobândit o solidă cultură clasică, fiind un elev excepțional și un student eminent. A debutat în 1907, cu un volum de poezii, urmat de celebra colecție de povestiri Oameni din Dublin (1914). În timpul Primului Război Mondial locuiește în Elveția, unde va lucra la Portret al artistului la tinerețe și la Ulise. Publicat la Paris, în 1922, Ulise devine rapid una dintre cele mai importante opere ale Modernismului și unul dintre romanele clasice ale literaturii universale. În 1939 publică Finnegans Wake. Joyce a mai scris și alte volume de poezie, teatru, eseuri, dar și articole de presă, lăsând în urmă și o consistentă corespondență. A murit la 59 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Fluntern din Zürich.
Bill Bryson, Shakespeare. Lumea ca o scenă
Traducere din limba engleză de Ioana Aneci
Shakespeare este un nume atât de cunoscut, încât avem impresia că știm deja totul despre el. În realitate, în ciuda secolelor de legende, jumătăți de adevăr și chiar minciuni sfruntate și în ciuda zecilor de mii de studii, despre omul din spatele capodoperelor pe care le-a scris nu se știe mare lucru. În căutarea acestuia, Bill Bryson ne poartă pe drumurile desfundate ale Angliei elisabetane, aducând la viață locurile și personajele care l-au inspirat pe Bard. Pe parcurs, ne prezintă nu doar aspectele anecdotice ale contextului istoric și ale textelor acestuia, ci și chestiuni controversate ca existența lui Anne Whateley, presupusa lui logodnică, sau teoriile conspirației legate de paternitatea scrierilor sale. Cernând și discernând informații din surse extrem de variate, volumul repune în scenă lumea în care a creat William Shakespeare, unul dintre cei mai faimoși și totodată cei mai enigmatici oameni ce au trăit vreodată – și totul în stilul antrenant și savuros care este marca inconfundabilă a lui Bill Bryson.
„Dacă această carte ar clocoti în cazanul celor trei vrăjitoare, ar fi aici un vârf de P.G. Wodehouse, un strop din sir Osbert Lancaster și o măsură de sir Arthur Conan Doyle.“ („The New York Observer“)
„Bryson se pricepe de minune să aleagă din puzderia de date despre epoca elisabetană tocmai detaliile lămuritoare și amuzante.“ („The Sunday Times“)
„O încântare… O bijuterie de carte.“ („Mail on Sunday“)
„Spirituală și de un entuziasm molipsitor.“ („The Spectator“)
„Un ghid afabil și amuzant prin complicatul noian de studii shakespeariene.“ („Financial Times“)
„Bryson face ce știe el cel mai bine: se folosește de obișnuitele detalii pe care alții le-ar trece cu vederea ca să zugrăvească un portret al lumii în care a trăit și a prosperat Bardul.“ („Publishers Weekly“)
Bill Bryson, născut în SUA, a lucrat ca jurnalist și a fost rector al Universității Durham din Marea Britanie. La Editura Polirom, de același autor au mai apărut: Acasă. O istorie a vieții private (2012, 2017), De cealaltă parte a lumii. Călătorind prin Australia (2014), O plimbare în pădure. Redescoperind America pe cărările Munților Apalași (2015), Călătorii prin Europa (2015), Despre toate, pe scurt. De la Big Bang la ADN (2015), 1927. O vară care a schimbat lumea (2016), Însemnări de pe o insulă mică. O călătorie prin Marea Britanie (2017), Drumul către Little Dribbling. Noi însemnări de pe o insulă mică (2018), Însemnări dintr-o țară mare. Visul american văzut de aproape (2018), Continentul uitat. America micilor orașe (2019), Corpul. Ghid pentru cei care îl locuiesc (2021) și Despre toate, chiar că pe scurt (2021).
Francesco Petrarca, Secretul
(ediție bilingvă)
Traducere din limba latină, prefață și note de Anca Meiroșu
Un răscolitor examen al conștiinței și un dialog cu Augustin și cu Adevărul, după modelul Consolării Filosofiei al lui Boethius, Secretul este locul reorientării gândirii lui Petrarca spre grija față de moarte. Deopotrivă critică a comunității intelectuale contemporane, critică a propriei vieți și critică a iubirii pentru Laura, tratatul dă o vârstă modernă unei meditații cu surse platoniciene, stoice și augustiniene despre finitudinea umană.
Francesco Petrarca (1304-1374), poet și umanist italian. Admirator și cercetător al culturii antice, și-a scris majoritatea operelor în latină. Situat în plină efervescență renascentistă, păstrând o viziune spiritualistă asupra lumii, transferă aria de investigație din domeniul scolasticii în cel al vieții din afara zidurilor Universității. Printre scrierile lui în care se reflectă o împletire a intereselor religioase și filosofice se numără De viris illustribus, Africa, Epistolae metricae și De vita solitaria.
Aldous Huxley, Diavolii din Loudun
Traducere de Iulian Bocai
În 1632, într-o comunitate de ursuline din orășelul Loudun încep să apară cazuri de pretinsă posedare demonică. Exorcizările publice practicate asupra călugărițelor stârnesc vâlvă și atrag o sumedenie de curioși din Franța și din străinătate. Denunțat de stareța Jeanne des Anges, care nu-i putuse ierta refuzul de a deveni duhovnicul mănăstirii, chipeșul preot Urbain Grandier e acuzat că, în înțelegere cu diavolul, le-ar fi sedus spiritual și sexual pe călugărițe. Spre nenorocul lui, Grandier, ambițios și lipsit de scrupule, își făcuse deja dușmani puternici, printre care însuși cardinalul Richelieu. Drept urmare, va fi condamnat, supus torturilor și ars pe rug pentru vrăjitorie. Deși mai puțin cunoscută decât alte cărți ale sale, Diavolii din Loudun, remarcabilă analiză a acestui scandal faimos în epocă, este considerată una dintre cele mai bune lucrări non-ficționale ale lui Aldous Huxley.
Aldous Huxley (1894-1963) s-a născut în orașul englez Godalming, comitatul Surrey, într-o familie cu îndelungată tradiție intelectuală. În 1908 și-a început studiile la Eton College, iar după o întrerupere de doi ani le-a continuat la Balliol College din Oxford. În 1916 a publicat prima sa carte, volumul de versuri Roata în flăcări (The Burning Wheel). Patru ani mai târziu, în 1920, i-a apărut un volum de povestiri, Limbo, urmat – la doar un an – de primul său roman, Galben de Crome. Minunata lume nouă, unul dintre romanele de referință ale secolului trecut, a fost publicat în 1932. În 1937, Huxley s-a mutat în Statele Unite împreună cu soția și fiul. A locuit până la sfârșitul vieții în sudul Californiei și în New Mexico, s-a apropiat de filosofia orientală și a scris o vreme scenarii de film. Tot aici a început să experimenteze drogurile psihedelice, relatându-și ulterior trăirile în faimosul eseu Porțile percepției (1954, sursa de inspirație pentru numele celebrei formații The Doors). A publicat de-a lungul vieții numeroase romane, volume de povestiri, eseuri și poezii, scenarii de film și biografii, cărți de filosofie, jurnale de călătorie și cărți pentru copii, fiind considerat unul dintre cei mai reprezentativi și mai influenți scriitori ai secolului XX. În 1959 a fost distins cu Premiul pentru Merit al Academiei Americane de Arte și Litere.
Rabih Alameddine, Prin celălalt capăt al telescopului
Pen/Faulkner Award for Fiction 2022
Autorul bestsellerului Femeia de hârtie
Traducere din limba engleză și note de Ona Frantz
Romanul Prin celălalt capăt al telescopului este în același timp o cronică a crizei refugiaților sirieni ajunși în 2016 pe insula grecească Lesbos și povestea vieții Minei Simpson, o doctoriță trans de origine libanezo-siriană care vine pe insulă pentru a-i ajuta pe imigranți și pentru a se revedea cu fratele ei. Dar este și o meditație asupra limitelor cu care se confruntă scriitorii și asupra incapacității lor de a spune povestea catastrofelor prin care trec oamenii altfel decât în mod fragmentar. Rabih Alameddine reușește să traseze contururile unei lumi în care se regăsesc deopotrivă suferința, înjosirea, sacrificiul, perfidia, iubirea, fidelitatea, indiferența, superficialitatea și profunzimea, ale unei lumi complexe la care de regulă nu avem acces decât prin medierea falsificatoare, lipsită de înțelegere a articolelor de presă. Prin celălalt capăt al telescopului prezintă experiențele traumatizante ale refugiaților în paralel cu cele ale persoanelor LGBTQ – un proiect literar pe care Alameddine mizează mai mult decât pe construirea unei structuri clasice de roman.
„Mina este o naratoare captivantă, care se luptă să-și găsească echilibrul chiar și atunci când povara propriei identități se dovedește strivitoare… O perspectivă caleidoscopică asupra multelor fațete ale crizei refugiaților.“ („Booklist“)
„Marea forță a celui mai recent roman publicat de Alameddine stă în iscusința cu care autorul îmbină detaliul biografic și cel istoric; aspectele mărunte, extrem de personale cântăresc cel mai greu. O poveste remarcabilă, surprinzător de intimă, despre legăturile care se creează între oameni în mijlocul dezastrului.“ („Library Journal“)
„Nimeni nu scrie o operă de ficțiune care să fie, în modul cel mai firesc, o extensie a vieții trăite mai bine decât acest mare povestitor… Un roman în egală măsură antrenant și răscolitor.“ („Kirkus Reviews“)
Rabih Alameddine s-a născut în 1959 la Amman, în Iordania, și a crescut în Kuweit și Liban. La șaptesprezece ani s-a mutat în Anglia și apoi în SUA. Pasionat de matematică, a studiat ingineria la University of California din Los Angeles, apoi a absolvit un masterat în administrarea afacerilor. A publicat până acum o antologie de povestiri și mai multe romane: Koolaids: Arta războiului (1998), Eu, divinul (2001), Hakawati (2008), Femeia de hârtie (2014; Polirom, 2015, 2018) și Îngerul istoriei (2016; Polirom, 2018). În 2002 a fost beneficiarul prestigioasei burse de creație Guggenheim. În prezent își împarte viața între San Francisco și Beirut.
Cristian Fulaș, Specii
„Noul roman al lui Cristian Fulaș, Specii, nu seamănă cu nici una dintre cărțile publicate anterior de acest autor versatil și imprevizibil, care reconstituie minuțios – inclusiv la nivel de limbaj – lumea de azi, degradată, coruptă și haotică. «Lăsați orice speranță, voi ce intrați…» în universul ficțional populat de personaje precum Miron, politicianul ajuns din mare șef de partid un biet pușcăriaș părăsit de toți, Victor, omul lui de încredere care visează să devină împărat într-o lume de slugi, Corina, această Madame Bovary contemporană care nu știe cum să-și umple timpul (al ei și al copilului) fără ecrane și internet, sau Gelu, cel care, deși apare sporadic în paginile cărții, sintetizează perfect tupeul nețărmurit al canaliei absolute. Prozator pursânge, Cristian Fulaș ne oferă o radiografie bine calibrată a deșertăciunii, într-o narațiune care surprinde tensiunea destrămării realului în condițiile absenței totale a sensului.“ (Carmen Mușat)
Cristian Fulaș (n. 1978) a absolvit Facultatea de Litere din Baia Mare și a făcut studii aprofundate de teoria literaturii la Universitatea din București. A debutat în 2015 cu Fâșii de rușine (Gestalt Books; Premiul „Observator cultural“ pentru debut, Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu“, Premiul revistei „Accente“). Tot în 2015 a publicat Jurnal de debutant (Tracus Arte), iar în 2016 După plâns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books). A tradus aproximativ cincizeci de volume din engleză, italiană și franceză, printre care: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Busola (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur. O aruncare de zaruri (Stéphane Mallarmé). Din 2019 lucrează la o nouă traducere după romanul În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust. De același autor, la Editura Polirom au mai apărut volumul de proză scurtă Cei frumoși și cei buni (2017), romanele Fâșii de rușine (2018), După plâns (2019) și Ioșca (2021, 2022; desemnat romanul anului în cadrul Premiilor RSS Reloaded și cartea de proză a anului 2021 de omiedesemne.ro și agentiadecarte.ro, Premiul pentru Proză al revistei „Ateneu“, nominalizare la Premiul Național pentru Proză al „Ziarului de Iași“, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021 în cadrul FILIT, Premiul „Observator cultural“, secțiunea Proză; traducere franceză la editura La Peuplade), ca și biografia romanțată Celan. Am trăit, da (2022). În 2018 a publicat Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iași, în cadrul unui proiect FILIT.
Cosmin Perța, Ca să nu se aleagă praful de toate
„Ca să nu se aleagă praful de toate, Cosmin Perța îl inventează pe Samson. Puternic precum personajul biblic, pornind o adevărată vendetă, Samson se ia la trântă cu inegalitățile și nedreptățile unei lumi guvernate de zeii nemiloși ai tranziției românești. O forță care te va molipsi!“ (Andrei Dósa)
„Prin acest microroman, Cosmin Perța introduce în proza română contemporană un personaj inedit, situat la granița subțire dintre antierou și supererou. Rezistent la orice tip de durere fizică, Samson pare condamnat la o suferință interioară continuă, un Sisif modern în România anilor ’90.“ (Victor Cobuz)
„Incitant, alert, cu scene tari, demne de un video game sângeros, romanul lui Cosmin Perța revitalizează în mod strălucit ideea de antierou într-o lume abrutizată și incomodă.“ (Dan-Liviu Boeriu)
„România anilor ’90. Eroul romanului, Samson, sunt eu, e Cosmin, e o întreagă generație care a supraviețuit celor mai ciudați ani din istoria recentă nu doar a României, ci a unei întregi regiuni aflate la periferia Europei, Statele Unite ale Violenței.“ (Bogdan-Alexandru Stănescu)
Cosmin Perța (n. 1982, Vișeu de Sus, jud. Maramureș) este poet, prozator și eseist. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile în literatură la Universitatea din București, cu un master în literatura contemporană, obținând ulterior titlul de doctor cu o lucrare despre literatura fantastică est-europeană. A publicat mai multe romane și volume de eseuri, povestiri și poeme. În 2012 a obținut premiul Tânărul prozator al anului. Fragmente din opera sa poetică au fost traduse în 16 limbi. În prezent este lector la Universitatea Hyperion din București. În 2021 a publicat la Editura Polirom prima lui carte pentru copii, Anisia și uneltele fermecate.
George Cornilă, Hasdeu. Duhuri
„Lilica mi-a cerut să-i duc un condei, cerneală și un teanc de hârtii lângă pat, zicând că încă mai avea mult de lucru și nu știa cât timp îi mai rămăsese. Degeaba am rugat-o să se odihnească. I-am făcut pe plac, trebuia să evităm supărările cu orice preț. Am lăsat-o privind pe fereastră, spre grădina ei, arămită de toamnă, și spre cei câțiva butuci de vie, rămași neculeși. Iulia, cu lacrimi șiroindu-i pe obraji, aprindea lumânare după lumânare. Trei ceasuri mai târziu, am auzit un geamăt, am fugit în odaia fetei. Sub ochii noștri îngroziți, și-a dat ultima suflare. Lumina i s-a stins. Și mie îmi era atât de groază de întuneric.”
Tadeu Hâjdeu se naște pe 26 februarie 1838 la Cristinești (Ucraina de astăzi) într-o familie de cărturari. În primii ani este dăscălit acasă și la mai multe școli din Podolia și Volînia, unde predă tatăl său. Se înscrie la liceul de băieți din Chișinău, apoi la Facultatea de Drept a Universității din Harkov. Ca urmare a faptului că își rupe pașaportul rusesc și îl trimite la Consulat, este judecat în lipsă, dezmoștenit de drepturile asupra posesiunilor basarabene și condamnat la exil în Siberia. După ce se stabilește la Iași, lucrează ca bibliotecar și profesor de istorie, geografie și statistică și își schimbă numele în Bogdan Petriceicu Hasdeu. Din cauza unui scandal soldat cu un răsunător proces de presă, își pierde posturile. Se mută în București, unde activează ca membru al Comisiei moșiilor mănăstirești. Pe lângă munca la monumentalele proiecte istorice și lingvistice, scrie poezii, fabule politice, schițe satirice, piese de teatru și romane istorice și fondează mai multe ziare și reviste, printre care „România“, „Foița de istorie și literatură“, „Lumina“, „Satyrul“, „Columna lui Traian“, „Revista nouă“. Este ales deputat în două rânduri. Bănuit că s-ar fi implicat în Republica de la Ploiești, în 1870 este arestat și închis la Văcărești timp de nouă zile. În 1876 este numit director al Arhivelor Statului, iar un an mai târziu este primit în Societatea Academică Română. În 1888, fiica sa, Iulia, studentă la Sorbona, moare de tuberculoză, iar Hasdeu devine un adept înfocat al spiritismului. Fire polemică și personalitate controversată, una dintre cele mai impresionante minți ale epocii sale, Bogdan Petriceicu Hasdeu moare în 1907, singur, în Castelul din Câmpina.
George Cornilă (n. 1986) este prozator, eseist și traducător. A publicat romanele Cu dinții strânși (2007, 2022), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (2013, 2014, 2021), Regele lupilor (2016), Expurgo (2018, 2019) și Diluvium (2019), culegerile de proză scurtă Arlequine (2018), Entropic (2020) și Rezervația (2022) și volumul de povești pentru copii Toxi Foxy (2018). Este prezent cu texte în mai mult de zece antologii apărute în România și Marea Britanie. Colaborează frecvent cu publicații culturale precum „Dilema veche“, „Timpul“, „Familia“, „Vatra“, „Suplimentul de cultură“, „Luceafărul de dimineață“, „Salonul literar“ și „Aphelion“ (SUA). Laureat al Premiilor „Ion Hobana“ (2019), COLIN (2021) și Saboteur (Marea Britanie, 2022 – pentru volum colectiv). A participat în calitate de antrenor la atelierul Creative Writing Sundays, seria octombrie-noiembrie 2022.
Lionel Terray, Cuceritorii inutilului. Din Alpi în Annapurna
Traducere de Corneliu Pleșa
Ediție revăzută
De la cele mai dificile escalade din Alpi până la ascensiunile în premieră pe Annapurna, Makalu sau pe piscurile amețitoare ale Anzilor, aventurile legendarului alpinist Lionel Terray seduc cititorul prin măiestria stilului și prin întâmplările insolite sau dramatice ale protagoniștilor. Și totuși, această carte, faimoasă prin unicitatea ei, nu este (doar) despre munți. Este în primul rând o carte despre viață. Pentru autorul ei, alpinismul nu este un hobby, nici o simplă pasiune: este o revoltă, o artă, e libertatea însăși, evadarea dintr-o viață ternă în care fiecare se prostituează – așa cum remarcă el undeva – pentru a-și câștiga mijloacele de trai.
Prin cartea sa, Lionel Terray a deschis o nouă pagină în istoria alpinismului, rupând definitiv cu tot ce însemna în vremea sa conformism și competiție politică pentru cucerirea unor noi piscuri. Alpinismul capătă la el noi dimensiuni, devine o aspirație, o provocare, o invitație, o luptă a omului cu sine însuși și cu elementele naturii, o năzuință spre un alt tip de valori sociale – chiar dacă, de multe ori, acestea se dovedesc a fi utopice și marginale.
„Mă întristau josnicia și vulgaritatea oamenilor, mă apăsa monotonia vieții și visam la o existență mai nobilă, mai liberă, mai generoasă.“ Cuceritorii inutilului este testamentul literar și totodată mărturia unei asemenea existențe consumate la confluența cu muntele și cu marile înălțimi.
„Terray își narează propria viață, ce nu are sens decât prin și pentru alpinism. Contopirea literaturii cu munții e în cazul lui deplină.“ (Jean-Cristophe Rufin)
Lionel Terray (1921-1965): celebru alpinist francez, ghid și instructor de schi. A escaladat pentru prima oară masive muntoase de o dificultate extremă, cum sunt Makalu și Annapurna din Himalaya sau Fitz-Roy din Anzii Patagoniei. Printre ascensiunile sale faimoase se numără cele de pe fața nordică a Eigerului, pintenul Walker din Grandes Jourasses, Jannu din Nepal, Chacraraju din Anzii peruani ș.a. Cartea sa autobiografică Les conquérants de l’inutile, publicată în 1961 la Gallimard, a devenit în scurt timp la fel de cunoscută ca și autorul ei, constituind o lectură captivantă atât pentru iubitorii muntelui, cât și pentru publicul larg. Ea figurează pe lista celor mai importante o sută de cărți de aventuri din toate timpurile întocmită de National Geographic Society.
Diana Geacăr, Când erau dragonii mici
Cu ilustrații de Radu Răileanu
O carte despre puterea prieteniei și încrederea în sine
O poveste care are loc înaintea aventurilor din Ce văd dragonii.
Bruma visează să ajungă pictoriță și se trezește deodată într-un tablou cu un oraș unde iarba e albastră, borcanele de dulceață cresc în copaci, iar mesele pregătesc singure de mâncare. Acolo îi întâlnește pentru prima dată pe dragonul Smoc-gălbui și pe frații Izma și Omăt, care o învață să zboare. Împreună cu ei și cu misteriosul lor prieten, Mugur, Bruma pornește într-o misiune de salvare a locuitorilor, ale căror Vise au fost puse pe fugă de Spaime.
Diana Geacăr (n. 1984) este scriitoare și traducătoare. A publicat trei volume de poezie, două volume de proză scurtă, un roman pentru copii (Ce văd dragonii, Polirom, 2019) și un roman pentru adolescenți. A tradus mai multe cărți de literatură contemporană, printre care și unele pentru copii, din engleză și franceză. A obținut mai multe premii pentru poezie și proză scurtă, iar câteva dintre poemele ei au fost traduse în engleză, franceză, germană și slovacă. E pasionată de birdwatching. Trăiește în Târgoviște împreună cu familia: soțul, fiul, trei pisici și un câine.
Galerie foto
1 Trackback