Comerțul online e o treabă minunată atunci când nu e enervantă și sâcâitoare – doar că tocmai așa se străduiește să devină. Așa cum am zis și cum au zis mulți alții înaintea mea, posibilitatea de a fi în contact cu toată planeta, de a afla tot ce se întâmplă pe lume e captivantă și nu știu cine i-ar putea rezista.
E unul din visele realizate ale omenirii. Și, la fel ca orice vis împlinit, își scoate repede la iveală și părțile neplăcute. Fiindcă, da, e plăcut să fii conectat la lume, însă cu măsură: ieși la poartă, pe uliță, vorbești cu concetățenii din satul global, dar nu îi inviți să te vadă cum schimbi așternuturile sau cum îți înjuri soacra în bucătărie. Pe internet ajung și să fluture cearșafurile tale murdare, și să vibreze zidul Facebook de vorbele tale buruienoase. Te uiți la lume, numai că și lumea ți se bagă în casă și se uită și ea la tine, ca milioane de Mari Frați orwellieni, în general benigni, totuși enervanți.
Comercianții online intră și ei în aceeași horă, cu toate că relația cu ei ar trebui să fie una mai simplă, reținută și discretă. Nu e. Adesea am senzația că ar trebui să mă simt onorat, că mi se oferă un privilegiu când cumpăr și plătesc ceva, iar vânzătorul capătă, pe lângă banii clientului, și anumite drepturi asupra lui. Sigur, ne-am obișnuit și nu mai băgăm de seamă când bifăm reflex căsuța în dreptul căreia scrie „Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile site-ului“ – fiindcă n-am citit termenii și condițiile, dar și dacă i-am citi, ce putem face? Nu mai cumpărăm ce vrem să cumpărăm? Ca și odinioară, în anii comunismului, clientul/ cumpărătorul e în poziție de inferioritate.
Ce-i drept, dacă accepți cerințele astea, nu înseamnă că devii sclavul sau supusul comercianților online. Ești „doar“ preluat, manipulat și asaltat, nu întotdeauna în moduri plăcute. Poate ați observat că adesea, după o achiziție online – sau chiar după o simplă căutare a unui produs –, obiectul cumpărat sau căutat (ori altul vag înrudit cu el) apare în tot felul de locuri de pe propriul computer, laptop, smartphone, unde vrei și unde nu vrei. E OK dacă umbli, să zicem, după ediția de Opere a lui Platon, care face ca pe Facebook să-ți apară tot felul de scrieri, persoane și conexiuni inteligente, ce-ți sporesc stima de sine. Altceva e totuși când cumperi, să zicem, o cremă pentru hemoroizi și apoi, vreme de o lună sau mai bine, indiferent ce cauți și oriunde intri pe internet, ecranul ți se umple cu reclame la clinici de proctologie și articole despre fisuri anale, eventual cu fotografii ilustrative, iar pagina de Facebook îți devine o galerie de dosuri înroșite, cu vene pulsând sângeriu între cele două rotunjimi.
Supărătoare la extrem e și combinația dintre patima cu care numeroși comercianți online se zbat să strângă informații cât mai personale despre tine și neîncrederea lor față de clienți. Există câteva platforme de comerț online unde am de mult timp cont cu adresă de e-mail, parolă, tot tacâmul. Totuși de fiecare dată când intru pe site, îmi apare o pagină unde sunt avertizat că în viitor voi avea nevoie de o parolă și de un cod de securitate transmis prin SMS – că, bănuiesc, și în magazinele online se fură de pe rafturi –, așa că aș face bine să îmi activez opțiunea respectivă, să ofer un număr de telefon valid și mai știu eu ce, poate grupa de sânge sau amprenta digitală, ca să fim siguri că eu sunt eu.
Pe de altă parte, mi s-a întâmplat de câteva ori să tastez greșit parola de acces, iar apoi, chiar dacă m-am corectat, nu mi s-a mai permis să intru direct pe site. Mie, clientului fidel! Mi-a apărut în schimb un fel de colaj cu fotografii, la care trebuia să selectez pozele cu arici. Pozele micuțe, eu cu ochelari… una peste alta, n-am văzut toți aricii. Am văzut în schimb niște tufe care păreau arici, dar nu erau – așa că am devenit dintr-odată suspect și am fost ținut la poarta platformei exact când aveam chef de cumpărături. De nevoie, am luat-o de la capăt, de data asta cu niște poze cu semafoare.
Păi, zău așa! De-acum trebuie să căutăm arici ca să putem face cumpărături online? Nu mai bine mă duc eu la magazinul cu chinezării de la noi din colț? Acolo nu-mi cere nimeni nici o parolă, nici o amprentă digitală și, mai mult ca sigur, nici un arici.