Pe-asta o vreau, sa ma ia naiba daca nu-s in stare sa citesc cartoiul de la prima pina la ultima pagina, fara sa sar vreun rind. Asa mi-am zis… Profa a ris de mine, mi-a zis ca eu n-am rabdare sa rasfoiesc o carte cu poze, da’ sa-mi tin nasu’ in caramida aia de hirtie. Unde mai pui ca n-am sa-nteleg o iota, ca acolo scrie pentru oameni destepti… M-am enervat si mai tare. Am luat cartoiul si sa ma ia naiba daca nu l-am citit de la prima si pina la ultima litera! Bine, mi-a trebuit o iarna intreaga, da’ le-am aratat la toti ca nu sint un cacacios…
Si-apoi, pe bune, chiar mi-a placut. Era un tip, un boier mare, traia in Rusia, parca. Afara ningea, frig-frig, de te caci pe tine, si el statea tolanit in patul lui calduros si nu voia sa se scoale nici in ruptul capului. Tragea servitorul de el – ce mi-a priit servitorul, il durea in paispe de stapin-su, tipa la el, il bestelea in sinea lui, ca nu poate de grija boierului sa doarma si el linistit pe cuptor –, da’ boierul nimic. „Mai tirziu, mai tirziu!”, tipa tipul. Apoi, incep sa apara tot felul de cretini – ce mi-a placut cum ii injura servitorul si pe astia! – care-i cer parale boierului, dar boierul nici nu se sinchiseste sa se ridice din pat. Ii trateaza cu flit pe toti. „Mai departe, stai mai departe, vii de afara, aduci frig!”, le zice boierul. Si tot asa, daca poti sa crezi, jumate din cartoiul ala povesteste cum sta boierul in pat si nu vrea sa se scoale. Vorbeste cu cretinii, le da bani, il fraieresc, dar el nu vrea sa se scoale din pat.
Mi-a fost mila de boier, ca iese pina la urma din pat, nu mai tin minte ce timpenii face, la un moment dat se indragosteste de una, devine si el mai vioi, mai saltaret, da’ aia-l fraiereste, si el se culca din nou, si cretinii de la inceput ii fura toti banii, si el moare. Da’ mi-a placut ca era un tip valabil, il durea in paispe de lume. Traia singur, cu tot ce avea in capul lui… Asta e singura carte pe care am citit-o cap-coada, le-am aratat eu ca pot sa fac ce am chef, sa nu se puna nimeni cu mine!