Fiindca povestea – trebuie s-o recunoastem – e frumoasa. Putea fi subiectul unei pelicule Mosfilm. Iat-o, in forma ei pura. Premierul Rusiei, Vladimir Putin, tocmai se plimba printr-un parc national, avind la el o pusca si o echipa de specialisti in protectia mediului. Tot pe-acolo, nu se stie de ce, se invirtea si un grup de jurnalisti de televiziune. In fine, in rolul antieroului, prin zona statea si un tigru siberian. Si, respectind structura basmelor, analizata cu aproape un secol in urma de V.I. Propp, cei trei actanti (eroul, antieroul si fata de imparat – adica jurnalistii) se intilnesc pe cimpul de… intilnire, sa zicem. Tocmai cind jurnalistii jurnaleau mai cu zor, tigrul scapa din capcana in care abia ce fusese prins (intr-un parc national) si se repede la ei. Teroare, groaza, suspans. Insa din partea cealalta apare, fara teama, insusi premierul Putin, care duce pusca la ochi si doboara tigrul, salvind de la o moarte sigura jurnalistii inspaimintati. Iar stirea – desigur, cu filmari „la cald” facute de fata de imparat a epocii moderne, care este televiziunea – a facut inconjurul lumii.
Pentru sufletele simtitoare s-a precizat ca pusca premierului era incarcata cu tranchilizante, asa ca tigrul a fost doar sedat, nu omorit. Eroul nostru, curajos, dar si omenos (dupa cum s-a vazut), ajuta apoi la masurarea coltilor tigrului, invaluit de recunostinta calda a jurnalistilor pe care i-a salvat de la moarte – si care l-au filmat cum ii salveaza de la moarte. Kaniet filma. Frumos, nu?
Intimplator sau nu, spectacolul a avut loc inainte de un summit al Uniunii Europene, in care tarile de pe batrinul continent urmau sa decida ce masuri ar putea lua (daca ar avea curaj) impotriva Rusiei, ca urmare a atacului lansat de marele frate de la Rasarit asupra Georgiei. Si tot atunci in Rusia a fost comemorata Anna Politkovskaia, jurnalista care in 2008 ar fi implinit cincizeci de ani – asta daca n-ar fi fost impuscata in cap in 2006, la Moscova.
N-am putut sa nu ma gindesc ca daca Anna Politkovskaia ar fi fost mai ingaduitoare cu Vladimir Putin si cu regimul instaurat de el, poate ca atotputernicul premier (pe atunci presedinte) ar fi aparut si in liftul in care a fost ucisa, cu o pusca sau un pistol in mina, si l-ar fi anihilat pe atacator. Tot cu tranchilizante, desigur, fiindca asa sint eroii. Sau fiindca l-ar fi putut folosi ulterior, pentru alti jurnalisti recalcitranti.
Pomeneam la inceput de simtul propagandei, dobindit de generatia mea in anii comunismului, cel care ne-a impiedicat sa savuram povestea cu tigrul lui Putin altfel decit in cheie ironica. Nimeni nu va putea sa-mi scoata din cap, de exemplu, convingerea ca, inainte de a descuia sau decupla mecanismul care il tinea prins in capcana, tigrul acela siberian a fost spalat pe dinti si pieptanat frumos, iar ghearele i-au fost tunse de un stilist, ca sa nu apara in fata premierului si a jurnalistilor asa, ca un salbatic.
Banuiesc ca nici cetatenii rusi n-au inghitit povestea in litera ei. N-ar face-o nici daca ar fi adevarata. Trist e insa ca nici nu trebuie s-o creada. Trebuie doar sa stie, sa recunoasca modelul de propaganda intruchipat de tigrul lui Putin si sa-si aminteasca ce inseamna el in istoria Rusiei. S-a intors Stapinul! Asta inseamna. Nu-l mai cheama nici Lenin, nici Stalin, dar El e. E cel care te poate scapa de un tigru de Siberia sau iti poate facilita intilnirea cu el chiar la tigru acasa.
Nu doar mie mi s-a parut ca lucrurile stau asa. Cel mai cinic si mai reusit comentariu plasat de un cititor la capatul stirii cu viteazul si pielea de tigru aducea a banc de epoca stalinista si suna astfel: „Stiti ce a zis tigrul inainte ca Putin sa-l impuste? «Nu trageti, tovarasi!»”. Cind l-am citit, am ris, mi-am amintit, apoi m-am infiorat. Fiindca, pina la urma, nu e de ris. Sper sa nu aflam vreodata pe pielea noastra cit de puternice sint tranchilizantele din pusca lui Putin.