„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Pasager prin amintiri de Codruț Constantinescu, cu ilustrații de Dan Perjovschi, în curs de apariție în colecția Hexagon. Cartea de călătorie la Editura Polirom.
— Fragment —
În mai 2018 petrecuserăm un city-break la Viena, descoperind-o pentru prima oară. Anul acesta am dorit să le oferim copiilor o altfel de experiență, câteva zile la final de an în capitala austriacă, faimoasă pentru magia Crăciunului vienez. Încă din luna octombrie rezervasem un apartament, pentru trei nopți, într-un imobil din secolul al XVIII-lea care fusese însă recompartimentat și modernizat, adus la standarde înalte. Administratorul ne-a transmis codul de intrare. Nu aveam să-l văd decât în ultima zi, când i-am plătit șederea. Și nu era austriac, ci chinez, probabil în simbria primului, cine știe. Nimerind în weekend, am putut să parchez fără probleme peste tot în oraș, care oricum era cam pustiu, însă, după cum se va vedea la final, mereu există o compensare și ceea ce am salvat neplătind parcările avea să fie plătit autorităților austriece sub o altă formă.
Una din țintele celor două zile a fost să ne ducem copiii să viziteze două dintre marile muzee de artă plastică din Europa, deschise chiar și în a doua zi de Crăciun. Muzeul Albertina a fost înființat de prințul Albert de Saxonia, duce de Teschen, și aici se regăsesc opere pictate de mari artiști ai lumii (Rembrandt, Rubens, Eugène Delacroix, Édouard Manet, Paul Cézanne). În 2021 Muzeul de Istorie a Artei din Viena a împlinit 130 de ani de existență (inaugurată de împăratul Franz Joseph în 1891, clădirea a fost grav avariată în al Doilea Război Mondial, însă prețiosul tezaur fusese evacuat în niște mine de sare). Ambele muzee te lasă fără suflare, melancolic și regretând că de-a lungul vieții nu ai avut timp mai mult pentru a studia istoria artelor plastice, influențele, școlile, maeștrii, tendințele etc. Eu îmi recunosc spăsit amatorismul în fața acestei adevărate explozii a geniului uman și implicit îi invidiez pe toți cei care au ABC-ul artelor plastice. După a 234-a pânză fabuloasă, nu mai poți. Îți explodează retina de atâta frumos și îți e dor de casă, de bădărănie, de griul blocurilor și de nervii din trafic. Îți dai seama umil că fiecare pânză în sine are povestea ei. Poate că (acum) celebrul pictor lucra la ea flămând, într-o cameră rece, neîncălzită, părăsit de toți, chiar și de femeia pe care o iubea, încercând să o termine la timp pentru a o vinde vreunui traficant de artă, iar cu banii primiți să-și înece amarul într-o sticlă de vin ieftin, cine știe… Iar tabloul acum valorează 5 milioane de euro.
Târgurile de Crăciun au mai fost deschise încă două zile după ajunul Crăciunului și pentru că sunt apreciate de turiștii străini care nu mi s-au părut foarte numeroși. Et pour cause, valul Omicron mătura întreaga Europă, mai puțin România, care este mereu defazată, chiar și la acest nivel. Austriecii s-au pregătit pentru sărbătorile de iarnă instituind un lock-down strict care fusese ridicat cu două săptămâni înainte de scurta noastră vizită. În ciuda protestelor violente din Viena, autoritățile au fost intransigente (nu ca în România) și nu au cedat. Cel mai spectaculos ni s-a părut târgul din Rathausplatz, una dintre cele mai importante piețe ale Vienei, unde se organizează de trei decenii și un festival de film în aer liber, în fața primăriei din Viena. Dar nici cel ultracentral, din Piața Maria Tereza, încadrată între Muzeul de Arte Frumoase Moderne și Muzeul de Istorie Naturală, nu era de lepădat. După ce am vizitat Muzeul de Istorie a Artei din Viena, am mâncat celebrii cârnați vienezi și ne-am încălzit bând punciuri din fructe, slab sau deloc alcoolizate. Alt târg era organizat în imensul Parc Prater, unde nu aveam cum să ratez panorama Vienei din roata de iarnă, mai mică, dar mult mai confortabilă decât roată de vară, în care ne suiserăm în 2018 și care oferă o vedere superbă asupra orașului pentru că este mult mai înaltă. Chiar în acel moment a început să fulguiască. Și în fața Palatului Schönbrunn am prins un târg de Crăciun. Accesul în perimetrul fiecăruia era restricționat și era permis doar posesorilor de certificate verzi, scanate riguros de agenții de pază, care tropăiau pentru a se încălzi.
Experiența vieneză nu a avut un sfârșit plăcut. Am părăsit orașul dimineața și, când am luat o curbă pentru a mă încadra spre ieșirea din oraș, fiind atent la trafic, nu mi-am dat seama ce viteză avea mașina. Spre marea mea uimire și spaimă, am fost tras pe dreapta de un echipaj fioros al poliției rutiere austriece. Erau bine organizați, ieșind din pământ, din iarbă verde. Tânărul agent m-a întrebat în ce limbă prefer să purtăm conversația. Cum nivelul limbii mele germane este foarte modest, am ales engleza. M-a întrebat ironic dacă știu cu ce am greșit. I-am răspuns fără ezitare: „Nici vorbă/ No way“. În principiu nu sunt adeptul vitezei, pentru că, indiferent cât de atent ești, ea îți diminuează serios șansele de a evita evenimente rutiere neplăcute. „Păi, să vă spun eu, aveați 66 km/h în loc de 50, cum este obligatoriu în acea zonă.“ Așa o fi, mi-am zis în sinea mea, la nivelul de complexitate și putere al mașinilor de astăzi, nici nu-ți poți da seama când depășești limita de viteză cu 30 km/h, darămite cu 16!
CARTEA
În vacanțele petrecute de-a lungul anilor în Europa, singur, în timpul studenției, sau împreună cu cei doi copii și Corina, soția pasionată de fotografie, istoricul Codruț Constantinescu a văzut locuri și a întâlnit oameni care l-au marcat profund. Din Zakynthos în muzeele Salonicului și pe străzile Budapestei, de la Crăciunul vienez până în vara siciliană și din Orașul Etern pe Muntele Salève și în Delta Dunării, el adună impresii, experiențe inedite și întâmplări hazlii pe care le transformă în imagini ce rămân întipărite în memoria cititorului. Grupate în două secțiuni – una dedicată țărilor străine (Grecia, Italia, Austria, Elveția, Ungaria, Franța), cealaltă României –, textele incluse în volum combină descrierea locurilor vizitate cu informații despre istoria și cultura acestora, cu anecdote și impresii personale. Un travelogue mai aparte, Pasager prin amintiri este încercarea călătorului incurabil de a înțelege lumea prin care a trecut.