Lansat acum 50 de ani, pe 1 martie 1973, The Dark Side of the Moon a fost „cel de-al optulea album al formației Pink Floyd, și, de atunci, s-a transformat în multe alte lucruri“, scrie revista britanică „Classic Rock“. „Este al patrulea cel mai bine vândut disc din toate timpurile. Este cel mai bine vândut album al unei formații britanice. În septembrie va deveni discul cu o prezență de 1.000 de săptămâni în topul Billboard. Pentru mulți este discul preferat pentru testarea unui sistem HiFi, o mărturie și a reușitei tehnice a acestui album. Iar în 1990 a fost discul preferat de australieni pentru a face sex.“
Marcând semicentenarul lansării acestui disc, muzicianul și producătorul Alan Parsons, cel care a lucrat la înregistrarea discului, a comentat pe Facebook: „Simplul fapt că vorbim după 50 despre acest album e ceva ce nu mi-aș fi închipuit că este posibil. Și, cu toate acestea…“.National Public Radio din Washington (NPR) a avut ideea, cu prilejul acestei aniversări, de a trece The Dark Side of the Moon prin prisma unui savant, Daniel Levitin, profesor emerit de psihologie și autor de bestselleruri, care este și un mare fan al trupei britanice și care și-a oferit perspectiva asupra versurilor albumului.
Se știe că albumul, compus în cea mai mare parte de către Roger Waters, este „concentrat pe problemele cu care se confrunta trupa în acea perioadă“ și că, în mare parte, este inspirat și/ sau se referă la Syd Barrett, membru fondator al Pink Floyd, ale cărui tulburări mintale l-au făcut să iasă din formație în 1968. „Cred că temele alienării mintale și nebuniei sunt dominante în acest album“, spune Daniel Levitin. „Nu putem spune sigur care dintre versuri se referă la Barrett în mod special și care la nebunie în general. Primul lucru pe care îl auzi pe disc este bătaia unei inimi și niște voci și sunete de mașină. Ele m-au făcut totdeauna să îmi imaginez un spital de boli mintale. Iar naratorul spune că a fost nebun de ani întregi. Ceea ce mă duce cu gândul la faptul că Roger Waters a afirmat totdeauna că Syd a fost inima formației.“
Levitin crede că în melodia Us and Them Roger Waters vorbește despre faptul că ei, ca formație, pentru a merge înainte, au fost nevoiți să îl sacrifice pe Syd. „Versurile din Time, de asemenea, au un înțeles bogat din perspectiva unui psiholog“, continuă Levitin. „Roger, comentând cântecul și anul compunerii discului, a recunoscut că acela a fost momentul în care a înțeles că «viața deja se întâmplă». Ideea e că te pregătești întreaga viață pentru o viață care va începe mai târziu și, dintr-o dată înțelegi că acea viață deja a început. De aceea, ideea din Time, cred, este să iei în mână hățurile și să îți ghidezi propriul destin.“
Vorbind în general despre album, Daniel Levitin afirmă că „reprezintă o piatră de hotar cultural“. „Dacă ai sub 30 de ani, este albumul pe care l-au ascultat bunicii și părinții tăi. Cred că adevărata măiestrie artistică a formației a fost să facă toate piesele să treacă simfonic dintr-una într-alta și să adauge mici surprize, lucruri pe care să le descoperi la ascultările ulterioare. Iar versurile și muzica se completează foarte bine ca întreg. Versul final al albumului, cu soarele eclipsat de lună, este și el o metaforă. Syd a fost soarele formației, partea ei cea mai luminoasă. Waters a fost luna și i-a luat locul. Și, poate, se simte puțin vinovat de asta“, adaugă psihologul american.
Între timp, revista „Classic Rock“ a compilat o listă de „mici lucruri“ despre acest album pe care publicul le știe mai puțin.
– Discul a fost cântat live de către formație în întregime de 87 de ori înainte de a fi lansat și, în total, de 171 de ori.
– Este un disc plin de idei „reciclate“ din sesiunile de lucru anterioare, pentru alte discuri din carieră.
– Numai în 1973, The Dark Side of the Moon s-a vândut în peste 700.000 de exemplare în Marea Britanie, dar, în ciuda acestui fapt, nu a urcat pe primul loc în topul vânzărilor, ocupat fără drept de apel de către Billion Dollar Babies al lui Alice Cooper. În SUA a ajuns pe primul loc la numai două luni de la lansare.
– Cântăreața britanică Clare Torry, adusă de Alan Parsons să facă vocea de fundal pe piesa The Great Gig in the Sky, a fost plătită cu doar 30 de lire, dar pe urmă, după un proces cu formația și cu casa de discuri, a primit o sumă neprecizată. Nici producătorul efectiv al discului (care, însă, nu e recunoscut ca atare pe copertă), Alan Parsons, nu a câștigat decât foarte puțin de pe urma albumului. „Dar a făcut minuni pentru cariera mea ulterioară“, a declarat el mai târziu – Alan Parsons a avut succes mai apoi ca producător și cu proiectul lui muzical, Alan Parsons Project.
– Discul a fost înregistrat în studio pe benzi care fuseseră folosite deja pentru discurile The Beatles. De aceea, pe unele CD-uri, ascultătorii atenți pot auzi, cu greutate, frânturi din piese The Beatles.
– Există o „teorie a conspirației“ cunoscută ca „The Dark Side of the Rainbow“ care, pare-se, a apărut în 1995 și conform căreia, dacă asculți discul în timp ce te uiți la filmul Vrăjitorul din Oz (imediat după cel de al treilea răget al leului MGM), cele două par a se potrivi perfect. David Gilmour a negat orice astfel de potrivire, subliniind faptul că formației i-ar fi fost imposibil să aibă la dispoziție o copie a filmului. Este, spune „Classic Rock“, un bun exemplu de „apofenia“, descrisă drept „tendința minții de a descoperi sensuri și relații între lucruri aparent fără o legătură între ele“. Un alt disc Pink Floyd care este protagonist al unei teorii similare este The Wall, care s-ar potrivi cu filmul Wall-E.
– Discul a fost cântat în întregime în concert de mai multe formații, precum Dream Theater sau The Flaming Lips. Anul acesta, Roger Waters a declarat că a înregistrat și el o versiune a discului, subliniind faptul că „da, eram o formație la vremea respectivă, toți au contribuit la el, dar a fost proiectul meu și eu sunt cel care l-am compus“. Versiunea lui Waters încă n-a fost publicată.
– Membrii formației Pink Floyd erau atât de mari fani ai trupei Monty Python’s Flying Circus, încât câștigurile de pe urma The Dark Side of the Moon au fost folosite pentru finanțarea filmului din 1975 Monty Python and the Holy Grail. Alți finanțatori au fost membrii trupei Led Zeppelin și Ian Anderson de la Jethro Tull.