Scriitură la feminin: noi apariții la Editura Polirom

Cum săptămâna ce s-a încheiat a fost sărbătorită femeia, vă propunem o serie de titluri dintre cele mai proaspăt apărute la Editura Polirom, semnate de femei. În recomandări vedem stiluri foarte diverse de a scrie, ca și o diversitate foarte mare a preocupărilor. Să ne bucurăm mai departe de luna martie!

Gabriela Adameșteanu, Voci la distanță

„Gabriela Adameșteanu a dat deja literaturii române câteva personaje memorabile. Doar că prin ele erau investigate narativ istoria familiei (istoria mică) și, deopotrivă, istoria țării (istoria mare). Voci la distanță intră, în chip fericit, în același tipar. Situat în imediata actualitate, în chiar anii noștri, cu toate provocările lor, romanul aduce la expresie consistente voci individuale, prin care se încearcă descifrarea unor voci familiale. Aș spune că, mai presus de orice, Voci la distanță este un puternic roman de familie. La urma urmei, bogați ori săraci, demnitari sau oameni simpli, toți au familii și suferă ori se bucură (mai ales suferă) din cauza lor, încercând să le mențină, după abilitățile fiecăruia, coeziunea sau, dimpotrivă, să le distrugă pentru a crea altele mai promițătoare.

Un roman pe care îl recomand cu toată căldura nu doar pentru că e bine scris și remarcabil construit, ci pentru că ne oferă șansa de a descoperi sau asuma vocile noastre dinăuntru ori pe cele esențiale (pentru noi) din afară, din lumea dezlănțuită. Din zgomotul și disonanțele vieții, percepute cu necruțare, Gabriela Adameșteanu are harul de a crea armonia universului artistic.“ (Sanda Cordoș)

Gabriela Adameșteanu. Absolventă a Facultății de Litere, București. Redactor de dicționare (1965-1984) și literatură (1985-1989). A condus „Revista 22“ (1991-2005) și suplimentul ei, „Bucureștiul cultural“ (2005-2013). Vicepreședintă (2000-2004) și apoi președintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. Membră a Juriului Uniunii Latine (2007-2009). Președintă de onoare a primei ediții a premiului Goncourt Românesc (2013). Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2014).

De aceeași autoare:

Romane:

Drumul egal al fiecărei zile, Cartea Românească, 1975. Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor; Premiul Academiei. Tradus în Bulgaria (2007), Franța (2009), Italia (2012), Germania (2013), Spania (2016), Macedonia (2017)
Dimineață pierdută, Cartea Românească, 1984. Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor. Tradus în Estonia (1991), Franța (2005), Israel (2007), Bulgaria (2007), Spania (2009), Ungaria (2010), SUA (2011), Italia (2012), Portugalia (2012), Turcia (2012), Polonia (2012), Macedonia (2013), Suedia (2016), Germania (2018), Serbia (2022)
Întâlnirea, Polirom, 2003, 2007. Premiul „Ziarului de Iași“ (ex aequo); Premiul revistei „Ateneu“. Tradus în Bulgaria (2005), Ungaria (2007), Italia (2010), Statele Unite (2016), Spania (2017), Germania (2018)
Provizorat, Polirom, 2010. Premiul pentru proză al revistei „Observator cultural“. Tradus în Bulgaria (2012), Ungaria (2013), Franța (2013), Germania (2021), Spania (2022)
Fontana di Trevi, Polirom, 2018. Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor; Premiul pentru proză al revistei „Observator cultural“; Premiul PEN România; Premiul Radio România Cultural; Premiul Sofia Nădejde; Premiul Agenției de Carte. Tradus în Franța (2022)

Proză scurtă:

Dăruiește-ți o zi de vacanță, Cartea Românească, 1979; Paralela 45, 2002; Polirom, 2008 (Opere 2). Tradus în Rusia (1989)
Vară-primăvară, Cartea Românească, 1989; Paralela 45, 2002; Polirom, 2008 (Opere 2), 2013 (seria de autor). Traduse în antologii în Germania (1985, 1990), Austria (1996), Franța (2005), SUA (1996, 2007), Olanda (2008), Ungaria (2010)

Jurnalism, memorialistică:

Obsesia politicii, Clavis, 1995
Cele două Românii, Institutul European, 2000
Anii romantici, Polirom, 2014. Premiul revistei „Observator cultural“; Premiul Muzeului Național al Literaturii Române; Premiul Special al Uniunii Scriitorilor

Traduceri:

Guy de Maupassant, Pierre și Jean (în colab.), Eminescu, 1979; Lira, 2012
Hector Bianciotti, Fără îndurarea lui Isus, Cartea Românească, 2003
Jean-Yves Potel, Disparițiile Annei Langfus, Hasefer, 2016

Aurora Liiceanu, Travesti. Identități fluide

Femeie, bărbat, soție, tată, single… Cu toții ne definim într-un anumit fel, ne stabilim identitatea. Ce facem însă dacă împrejurările sau convențiile sociale ne împiedică să ne-o afirmăm? Ne punem o mască și ne conformăm regulilor, devenind altcineva atunci când suntem în public? Ce facem dacă vrem cu orice preț să păstrăm amintirea cuiva drag care nu mai este? Îi preluăm gesturile și îi purtăm hainele, identificându-ne astfel cu el/ea, așa cum face Natalia, fetița care adoptă comportamentul și obiceiurile mamei sale după moartea acesteia, într-un travesti emoțional? Aurora Liiceanu explică de ce unii dintre noi oscilează între identități diferite pornind de la cazul Nataliei, dar și de la poveștile unor femei de ieri și de azi care s-au definit altfel decât majoritatea – între ele, tinerele burrnesha albaneze care fac jurământul de castitate și aleg să trăiască asemenea bărbaților sau Anne Lister, o femeie atrasă de femei într-o epocă în care societatea respingea relațiile între persoane de același sex și ale cărei jurnale intime au indignat multă vreme publicul englez.

Intrusa • Ambiguitatea unui triunghi amoros: Natalia • Natalia, mărul discordiei • Să plec sau să stau? Șovăiala • Bărbatul neschimbător • Discuții între femei despre femei și o legendă despre două femei • O femeie care face ce vrea cu cine vrea • Scandaloasele jurnale ale lui Anne

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“ din cadrul Academiei Române.

De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sânge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Ea și El. Biografia unei relații (2016, 2020), Madlena (2017), Putere și sânge. O aventură indiană (2018), Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019), Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020), Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (2020), Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat (2020), Efectul de undă (2021) și Totdeauna singură. Nefericiri paralele (2022).

Mihaela Miroiu, Aripi și rădăcini

O experiență de-o viață împărtășită pe parcursul a două decenii de interviuri atent culese – aceasta este promisiunea volumului Aripi și rădăcini. Partea întâi, preponderent autobiografică, nu oferă doar o cheie în înțelegerea autoarei ca intelectuală feministă și femeie, ci, prin aceasta și istoria ei, pune într-o lumină nouă ideile care au consacrat-o și motivațiile din spatele lor, dezvăluindu-le rădăcinile într-o manieră părintească, dezarmându-te, provocându-te să empatizezi și să pui problema altfel. Partea a doua, axată pe teme de etică politică, pe „traiul cotidian în cetate“, dezvăluie viciile și neajunsurile sistemului, cauzele inegalităților și nedreptățile cu care ne confruntăm zi de zi, oferind totodată soluții alternative și exemple personale de bune practici.

Mihaela Miroiu este prof. univ. la SNSPA, București. Coordonează colecția Studii de gen a Editurii Polirom. Dintre volumele publicate: Gândul umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană (ed. I, 1995), Jumătatea anonimă. Antologie de filosofie feministă (1995), România. Starea de fapt (în colaborare, 1997), Societatea retro (1999), Etica profesională (coautoare, 2000), Politici ale echității de gen (2003), Cu mintea mea de femeie (2017), Nașterea cetățeniei democratice (2019, coautoare). La Editura Polirom a publicat: Învățământul românesc azi (în colaborare, 1998), Lexicon feminist (editoare, în colaborare cu Otilia Dragomir, 2002), Patriarhat și emancipare în istoria gândirii politice românești (editoare, în colaborare cu Maria Bucur, 2002), Convenio. Despre natură, femei și morală (2002), Drumul către autonomie. Teorii politice feministe (2004), R’Estul și Vestul (în colaborare cu Mircea Miclea, 2005), Neprețuitele femei. Publicistică feministă (2006), Dincolo de îngeri și draci. Etica în politica românească (2007), Nașterea. Istorii trăite (coordonatoare, în colaborare cu Otilia Dragomir, 2010), Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și impact (coordonatoare, 2012), Mișcări feministe și ecologiste în România (1990-2014) (coordonatoare, 2015).

Dora Pavel, Crush

Dora Pavel revine cu un nou roman psihologic, Crush, de factură „neuro-gotică“, în care fantasmele unor singurătăți devoratoare alternează cu cele ale unui erotism intens, obsesiv, mereu eșuat. Un roman al blocajului existențial. Un roman ai cărui protagoniști sunt condamnați definitiv la singurătate. O singurătate care zvâcnește disperat să iasă din ea însăși. Pulsiunile pe care le-a stârnit în cei trei bărbați feminitatea Torei Cadis – pictoriță devenită ulterior dansatoare la bară – răbufnesc diferit, dar la fel de răvășitor, în tot atâtea episoade de dragoste ratate. Deși destinele se intersectează, încercările de ieșire din autoizolare nu sunt decât transgresiuni identitare, care au drept consecință un obsesiv crush. Fie că este vorba despre mărturisirile descoperite în jurnalul unui student la arhitectură, Zeno, în urma morții sale violente, fie despre fantasmele adolescentine, asociate puseurilor de panică, de trufie și narcisism ale fratelui său mai mic, Robert, naratorul romanului, fie despre trăirile coșmarești ale lui Sandini, posesorul unei inimi „impostoare”, pentru toți evadarea din propriul ego prin erotism pare imposibilă, chiar strivitoare uneori. Adăugând la toate acestea ideea profanării morții înseși, romanul capătă treptat accente acutizate de thriller.

Dora Pavel este licențiată în Litere. A lucrat în învățământ, în cercetare și ca redactor la Radio Cluj. A publicat cinci volume de versuri, două de povestiri, precum și trei cărți de convorbiri cu scriitori români. Odată cu apariția primului său roman, Agata murind (2003; 2004; 2014; tradus și publicat la Editura Crealite din Madrid), distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, autoarea se va dedica romanului de ficțiune. A publicat, tot la Polirom, alte patru romane de succes, Captivul (2006; 2017), Pudră (2010), Do Not Cross (2013; apărut în versiune spaniolă la Editura Dos Bigotes din Madrid, în 2018) și Bastian (2020), toate distinse cu Premiul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. A mai colaborat la reeditarea Bibliei de la Blaj a lui Samuil Micu (1795), tipărită la Vatican în 2000, premiată de Academia Română, precum și la antologia Școala Ardeleană, vol. I-IV (2018), distinsă cu Premiul „Perpessicius“ al Muzeului Național al Literaturii Române.

Alina Nelega, Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc

„Spui Glossa obsesiv, ca pe Tatăl nostru, îți stăvilește gândurile care o iau razna, e un exercițiu de dicție și de actorie – ce cuvinte pe care ți-ai spus că n-o să le mai rostești niciodată! Dac-ai să ajungi, într-o altă viață, să te întorci și să ai studenți, o să-i biciuiești cu rugăciunea asta care-ți sună în urechi, nu spera și nu ai teamă – dar frica n-ascultă de tine, deși încerci s-o supui cu căpăstrul vorbelor care bat în ritmul inimii tale. Totul se întâmplă pentru că, deși nu vrei să recunoști asta, ai fugit. Dar e timpul să privești adevărul în față – suferi fiindcă natura ta nu e fuga, e confruntarea. Te-ai mințit că nu mai ești actriță, dar însăși minciuna asta întemeiază adevărul, căci trebuie să fii cu adevărat actriță ca să minți așa de bine, încât și tu să te crezi pe tine. Jos masca, Marioaro, ia-ți inima-n dinți și roade-o până sângerează, asta înveți acum, lecția umilinței, pe care nu ți-a predat-o nimeni, nici la Conservator, nici în teatru, nici în viață: prea ți-au ieșit toate și ți s-a urcat la cap, ai crezut că ești invincibilă și-acum vezi cât e de amară pâinea singurătății. Nu ești cu nimic mai bună decât cei care nu pot trăi fără absint sau fără opiu, nici asta nu ți-a zis-o nimeni, ai ajuns s-o afli pe pielea ta – degeaba te-ai sumețit și ți-ai dictat singură s-o rupi cu trecutul, să rămâi privitoare ca la teatru. Dar, în loc să devii superioară și distantă, rece și indiferentă, te simți ca un flămând în fața unei mese îmbelșugate din care se înfruptă nesătuii, iar tu n-ai cum să atingi, să guști, să pipăi bucatele, îți rămâne doar amintirea care te urmărește și te chinuie, chiar dacă ai hotărât să alungi orice urmă din trecutul tău, să nu urli, să nu te târăști, să nu te văicărești.“

Născută pe 9 iulie 1885 la București, Marioara Voiculescu a fost acceptată cu dispensă la Conservatorul de Artă Dramatică pe când avea doar 14 ani. A studiat cu Aristizza Romanescu și Constantin Nottara, iar după absolvire a fost angajată la Teatrul Național și i-a avut ca mentori pe Paul Gusty și Alexandru Davila. În 1912 a preluat trupa celui din urmă, fiind prima femeie din România care a condus o companie de teatru. A avut un singur copil, la nici 18 ani, pe Paul, care i-a rămas alături toată viața. S-a căsătorit de gura lumii cu un membru al familiei Quintus, divorțând la scurtă vreme. Al doilea soț, dragostea vieții sale, a murit într-un accident de automobil. Considerată o adevărată „divă“ și comparată cu interpretele celebre ale scenei europene, precum Eleonora Duse sau Sarah Bernhardt, a dat viață unui număr mare de eroine, rămase în istoria teatrului nostru prin forța și dramatismul cu care le-a înzestrat și impactul asupra spectatorilor. A fost și prima femeie care a înființat o companie de film, jucând și regizând, avându-l ca producător pe Leon Popescu. O răsfățată a scenei, prietenă cu regina Maria a României, a fost o campioană a teatrului independent, a libertății artistice, a noilor interpretări, reinventându-se mereu, dominând scena românească în prima jumătate a secolului trecut. De o moralitate și o consecvență exemplare, a refuzat compromisurile politice și în timpul legionarilor, dar și în timpul comunismului, când a fost exclusă din teatru fiindcă n-a acceptat să pună piciorul pe „scena roșie“. Urmărită de Securitate și marginalizată de lumea teatrală a vremii din cauza refuzului ei de a se înregimenta, timp de 30 de ani n-a mai urcat pe scenă, sfârșind în sărăcie, la 3 martie 1976.

Alina Nelega este romancieră și autoare dramatică. Dublă laureată UNITER, „Autor european“ la Heidelberger Stückemarkt, Honorary Fellow in Writing al Universității din Iowa, SUA, este profesor universitar și conduce masteratul de scriere dramatică al Universității de Arte din Târgu Mureș. În 2020 i s-a decernat premiul pentru proză al revistei „Observator cultural“ pentru romanul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat (Polirom, 2019, 2021), iar pentru romanul un nor în formă de cămilă (Polirom, 2021) a primit premiul „Sofia Nădejde“ (2021) și premiul pentru proză la Galele Radio România Cultural (2022).

Andreea Răsuceanu, O formă de viață necunoscută

Premiul pentru Proză al revistei „Ateneu“ (2019)
Premiul Scriitorul lunii ianuarie (2019), decernat de Uniunea Scriitorilor din România

Roman nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde“, Premiile revistei „Observator cultural“, Gala Premiilor Radio România Cultural, Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași“, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, Festivalul Primului Roman de la Chambéry.

„O formă de viață necunoscută este una dintre cărțile de ficțiune importante publicate în ultimii ani.“ (Paul Cernat)

„O formă de viață necunoscută e unul dintre cele mai răscolitoare, inventive, atent documentate și bine scrise romane ale literaturii române de Mileniu Trei.“ (Cristina Chevereșan)

„Când a debutat, în 2018, cu O formă de viață necunoscută, Andreea Răsuceanu a fost o surpriză de proporții în peisajul literar românesc. Romanul este una dintre acele perle rare pentru că pornește de la juxtapunerea a trei povești de viață, din trei epoci diferite, dar reușește mult mai mult decât o cronică de familie și de epocă, reușește să ofere o meditație profundă asupra Vieții și Morții. Narațiunea ei pare că reface istoria Lumii, într-atât de ample sunt dimensiunile pe care le iau destinele particulare ale eroilor. O adevărată cosmologie plină de forță și de originalitate.“ (Serenela Ghițeanu)

Andreea Răsuceanu este prozatoare, critic literar, editor. Este autoarea romanului Vântul, duhul, suflarea (2020), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru proză (2021), premiul Scriitorul lunii februarie (Gala Scriitorii Anului, 2021), Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, și nominalizări la Premiile revistei „Observator cultural“, Premiile „Sofia Nădejde“ și Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași“. Romanul s-a aflat pe lista scurtă la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (2022). O formă de viață necunoscută (2018) a primit Premiul pentru proză al revistei „Ateneu“ (2019) și premiul Scriitorul lunii ianuarie (2019), decernat de Uniunea Scriitorilor din România și a fost nominalizată la toate premiile literare din România. Despre O formă de viață necunoscută s-a spus că e una dintre cele mai importante și mai provocatoare cărți publicate în ultimii ani. A debutat cu volumul Cele două Mântulese (2009), o versiune a tezei de doctorat (nominalizată la premiile „României literare“, ale Uniunii Scriitorilor din România și la Marile Premii Prometheus). În 2013 a apărut Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară (Premiul Tânărul critic al anului 2013, nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor din România și premiile revistei „Observator cultural“). A continuat studiile de geocritică cu Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului (2016) și Dicționar de locuri literare bucureștene (2019, coautor), volum pentru care a primit Premiul AgențiadeCarte.ro, secțiunea eseu, publicistică, memorialistică. A publicat proză în reviste literare și în volume colective: Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (Polirom, 2014), Bucureștiul meu (Humanitas, 2016), Tot înainte! Amintiri din copilărie (Curtea Veche, 2016), Cartea întâmplărilor (Humanitas, 2019) etc. A coordonat volumele colective 16 prozatori de azi.lit (Humanitas, 2018) și Cartea orașelor (Humanitas, 2021). Din 2017 coordonează colecția Humanitas 821.135.1 – Scriitori români contemporani.

Beatris Serediuc, Donnatela

Ajunsă în pragul adolescenței, Donnatela își vede familia destrămându-se sub presiunea problemelor tipice pentru cartierele mărginașe ale orașelor românești din anii ‘90: șomaj, sărăcie, declasare, alcoolism. Salvarea ei din abjecția cotidianului stă în poezie, grație căreia trăiește scurte momente de evadare, când „se extrage din realitate“, înălțându-se deasupra ființelor și lucrurilor ce o înconjoară. În ziua în care mătușa sa și patroana familiei sale, Florentina, îi găsește „agenda muncitorească de scris poezii“ și o ridiculizează, Donnatela își arde textele și devine o adolescentă rebelă care își va trăi, asemenea tuturor oamenilor, inițierea în viața pământească. Povestea ei seduce îndeosebi prin îmbinarea de candoare și brutalitate, de umor benign și ironie distrugătoare în zugrăvirea tribulațiilor eroinei ce-și caută propria cale în mijlocul unei lumi în derută.

Beatris Serediuc (n. 1981, Timișoara) a absolvit Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Vest, Timișoara, și un master de Creative Writing la aceeași universitate. A publicat în reviste literare și antologii, obținând premii pentru poezie și proză scurtă. Primul său roman, Varză, a câștigat concursul de debut al Editurii Adenium în 2013, când a și fost publicat. În anul 2022, la Editura Casa de Pariuri Literare i-a apărut volumul de poezii manual de realcătuire a sinelui.

Cristina Chira, Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor

În cartea ei de debut, Cristina Chira depune mărturie că la început nu a fost cuvântul, ci energia, acea capacitate a oamenilor de a acționa. Ca un cântec-manifest al feminității al cărui refren e tocmai această energie, volumul de față își desfășoară forța narativă de la prima până la ultima frază, survolând ingenios viețile unor personaje de o vivacitate molipsitoare.

„De ce, Cristina Chira? De ce… Numai nenea Anghelache, al lui Caragiale, ar putea să spună de ce, în volumul de față, fetele (și băieții) care pornesc la drum cu toate pânzele și speranțele sus dau greș. În mai fiecare text, scris cu o precizie a descrierii și a amănuntelor remarcabilă, există un hop, ultimul, o enigmă lunecând pieziș în calea fericirii eroilor. Ce se întâmplă acolo? îți vine să întrebi. De ce nu pot ajunge cu nici un chip la liman? De ce? Dar Cristina Chira, cuminte, nu vrea să răspunză.“ (Florin Iaru)

Cristina Chira (n. 1987, București) a urmat cursurile Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“, specializându-se în patrimoniu construit. A fondat Asociația Arché și a coordonat proiectul Monumente Uitate, care a urmărit inventarierea și cercetarea vechilor reședințe nobiliare din România, din mediul rural. În 2015 a absolvit un master de scriere creativă la Birkbeck, University of London, iar în 2019 a urmat un curs de scriere creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu. A publicat în „Revista de povestiri“, „Echinox“, „Iocan“, „Timpul“, antologia Kiwi (2022) și urmează să-i apară o proză în Kiwi (2023). În prezent, lucrează în proiecte care încearcă să îmbine patrimoniul cu poveștile. Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor este volumul ei de debut.

Cristina Centea, Alex Blue și călătoria prin portal

Cu ilustrații de Teodora Răileanu

Alex duce o viață liniștită în sânul familiei, convins că aventurile lui au luat sfârșit. Dar se trezește atras din nou într-o serie de peripeții extraordinare când, în urma planului sinistru al arborianului Krul, viața sa și cele ale prietenilor săi xilonieni sunt în pericol. Refugiat, împreună cu aceștia, pe planeta Ospitalierilor, Alex pornește în căutarea unui portal magic cu ajutorul căruia să se întoarcă în timp și să împiedice eliberarea lui Krul și a noii sale armate. Însă lucrurile se complică, fiindcă e trădat, iar pe urmele lui nu sunt doar maleficii arborieni, ci și misterioșii neronieni Amira și Mordin. Vor reuși oare Alex și prietenii lui să găsească portalul magic?

Cristina Centea (n. 1976) este profesoară de limba engleză în Brașov. A început să scrie literatură pentru copii în mare măsură datorită nepoților ei, care au „obligat-o“ mereu să le inventeze povești. Lucrând cu elevii, și-a dat seama că, pentru a citi cu plăcere, ei au nevoie de texte alerte, cu suspans și umor. În 2016, a obținut locul al III-lea la concursul „România peste 100 de ani”, cu proza scurtă Vânătorul de teroriști. Alex Blue, băiatul extraterestru este cartea ei de debut.

Diana Geacăr, Când erau dragonii mici

Cu ilustrații de Radu Răileanu

O carte despre puterea prieteniei și încrederea în sine

O poveste care are loc înaintea aventurilor din Ce văd dragonii.

Bruma visează să ajungă pictoriță și se trezește deodată într-un tablou cu un oraș unde iarba e albastră, borcanele de dulceață cresc în copaci, iar mesele pregătesc singure de mâncare. Acolo îi întâlnește pentru prima dată pe dragonul Smoc-gălbui și pe frații Izma și Omăt, care o învață să zboare. Împreună cu ei și cu misteriosul lor prieten, Mugur, Bruma pornește într-o misiune de salvare a locuitorilor, ale căror Vise au fost puse pe fugă de Spaime.

Diana Geacăr (n. 1984) este scriitoare și traducătoare. A publicat trei volume de poezie, două volume de proză scurtă, un roman pentru copii (Ce văd dragonii, Polirom, 2019) și un roman pentru adolescenți. A tradus mai multe cărți de literatură contemporană, printre care și unele pentru copii, din engleză și franceză. A obținut mai multe premii pentru poezie și proză scurtă, iar câteva dintre poemele ei au fost traduse în engleză, franceză, germană și slovacă. E pasionată de birdwatching. Trăiește în Târgoviște împreună cu familia: soțul, fiul, trei pisici și un câine.