Si, in loc sa regasiti decorurile la care va asteptati deja, dati peste: un imens homar rosu agatat de tavan, un urias iepure gonflabil, niste aspiratoare de acum 30 de ani, un Michael Jackson and Bubbles din portelan sau celebrul Split Rocker, un animal de 12 metri inaltime si 11 tone, facut din muscate si petunii, jumate dinozaur, jumate ponei (comme quoi, poneiul are toate sansele sa devina Animalul fetis al artistilor contemporani!). Daca ati fi o doamna de 38 de ani din Canada, ati zice: „N-am facut tot drumul asta ca sa vad un homar pe care pot sa-l cumpar din orice benzinarie si sa-l pun la mine in piscina!”.
Daca ati fi presedintele Uniunii Nationale a Scriitorilor din Franta (o grupare conservatoare si nitel monarhista), ati organiza mai intii un protest minor, pentru a declara apoi ca „aceasta expozitie e un sacrilegiu si o insulta la adresa simbolurilor Republicii si artei sale”. Daca v-ati numi Didier Rycker si ati fi critic de arta, ati scrie: „Parc-o si vad pe Cicciolina in patul lui Ludovic al XIV-lea” (nu trebui sa uitati ca starul porno a fost la un moment dat nevasta lui Koons). E clar ca, intr-un fel, Koons a nimerit unde trebuia: doua tipuri diferite de exces s-au intilnit intr-un spatiu al opulentei, nu-i nimic rau in asta. Si, ca sa fim sinceri, ca sa patrunzi in selecta curte a Regelui Soare, nu ti se cerea deloc sa ai bun-gust, sa fii cumpatat sau rezonabil. Dimpotriva.
De aceea, daca ati fi Koons insusi, ati zice: mi-am conceput retrospectiva ca pe „un dialog cu decorul”, pentru ca „arta moderna e in prea mare masura prizoniera a prezentului”. Dar daca ati fi Ludovic al XIV-lea, sint convinsa ca nu v-ar deranja s-o gasiti pe Cicciolina la dvs. in pat, iar homarul agatat de tavan i-ar aduce excentricului ei autor cel putin onoarea de a asista la ritualul matinal de toaleta a Regelui.