Ultima măsurătoare apărută zilele trecute în spațiul public nemulțumește probabil conducerea PSD. Partidul tot scade în sondaje, fără ca șefii social-democrați să știe că ar fi făcut vreo prostie în ultima vreme care să justifice o asemenea traiectorie.
Sondajul de care am pomenit a fost realizat de INSCOP, un institut de numele căruia nu este legat vreun scandal. Cifrele arată astfel: PSD – 30,4 la sută (scădere cu peste un punct față de ianuarie), PNL – 21,6 (staționare), AUR – 19,1 (creștere cu aproape un procent față de luna precedentă), iar USR – 10,9 (stagnare).
În urmă cu câteva luni, PSD ajunsese la 35 la sută, tendința fiind la acea vreme una de creștere. Între timp, trendul s-a schimbat, ba, mai mult, social-democrații sunt acum la un pas să schimbe prefixul. De aici probabil și teama care s-a instalat în rândul liderilor social-democraților că AUR le fură zdravăn din procente. În urmă cu un an PSD plus AUR însemnau cam 50 de puncte (35 PSD, 15 AUR). Între timp, suma a rămas aceeași, doar distribuția s-a schimbat semnificativ.
Pentru PSD partea proastă e că vine rocada premierilor. PSD va fi din vară vioara întâi la guvernare, iar Marcel Ciolacu va deveni premier. PSD nu se va mai putea furișa, adică dimineață să fie la guvernare, iar seara la televizor să se proclame în opoziție. Povestea a mers în ultimul an, iar PSD n-a plătit oalele sparte ale guvernării. Însă liderul PSD a făcut o greșeală în ultimele 2-3 luni, pentru că aproape la fiecare ieșire publică Ciolacu a vorbit despre rocadă. Arată o teamă nejustificată că președintele Klaus Iohannis îi va trage preșul și va aluneca pe scările Palatului Victoria. Ciolacu a tot dat avertismente și către Ciucă, dar și către Cotroceni. Doar că rocada nu îi interesează prea mult pe români, fiind mai degrabă o reglare de conturi în interiorul coaliției PNL-PSD. Oamenii au în această perioadă cu totul alte probleme. Vor să știe când nu vor mai crește prețurile și vor să afle când ratele la case vor rămâne la nivelul actual.
Ba mai mult, cu cât ne apropiem de momentul alegerilor, românii încep să își aducă aminte de toate nemulțumirile din acest mandat. Pentru electorat se apropie momentul în care îi pot pedepsi pe politicieni.
Vă spune ceva anul 2020? Dacă nu, atunci se impune o scurtă recapitulare: PSD câștigase triumfal scrutinul din 2016, dar Dragnea avea propriile interese și a reușit să isterizeze o țară întreagă. PSD părea că termină în genunchi mandatul, dar au avut grijă liberalii să-și dea cu stângul în dreptul. PNL a preluat guvernarea (prin moțiune de cenzură) înainte de alegeri, dar în loc să afișeze decență și cumpătare a avut taman o atitudine contrară. Hultanii în galben s-au repezit flămânzi către pradă. Posturile importante din instituții au fost ocupate grabnic de cohortele de incompetenți de la partid, de amante și de tot felul de oameni care nu aveau ce să caute în acele poziții. De la o victorie logică la alegerile din toamna lui 2020, PNL a ajuns să piardă scrutinul, PSD fiind atunci partidul care a ieșit primul loc. Asta, atenție!, după ce Dragnea îi enervase crunt pe români și scosese în stradă sute de mii de oameni.
Să revenim însă la primăvara anului 2023. Sigur că PSD e deja la guvernare și că rocada din această vară nu seamănă cu ceea ce s-a întâmplat în urmă cu patru ani. Însă PSD va avea de gestionat mai bine de un an treburile țării, într-o perioadă deloc simplă. Inflația este încă la cote ridicate, iar pomenile electorale cu greu pot să potolească furia unor categorii care își văd secate economiile. Sigur că PSD va încerca să atenueze valul, pentru a nu pierde puncte și a opri căderea în sondaje.
Probabil că de aici și schimbarea de strategie cu posibila alianță electorală cu PNL. Ar fi varianta comodă pentru ambele partide. Un joc la sigur cum s-ar spune, o garanție că după 2024 coabitarea merge mai departe.
Alianța PSD-PNL ar masca frica celor două partide și fuga de confruntarea directă și dură cu electoratul. Nimeni nu ar ști exact cât e zestrea PSD și care e contribuția liberalilor. Importantă ar fi victoria din alegeri și implicit rămânerea pe mai departe la masa plină de bunătăți.
Până la liste comune e cale lungă. Posibil nici să nu se ajungă la mariaj. Deocamdată calculul PNL e ca după rotativă PSD să plătească masiv costurile guvernării. PSD e condamnat să rămână la putere, altfel baronii locali n-au nici un motiv să-l mai țină în vitrina președinților pe Ciolacu. Partea proastă pentru strategii din jurul lui Ciolacu este că PSD scade cu fiecare zi, iar alegerile parlamentare sunt abia peste 18 luni.