„Sarah e cel mai bun concertmaistru din lume la ora actuală“, îmi spunea Cristian Măcelaru într-un interviu din 2021, pe atunci proaspăt numit director artistic al Orchestrei Naționale a Franței. Nu o știam decât din înregistrări, dar am văzut-o în concertele de atunci de la București, am și intervievat-o, am râs mult (are un teribil simț al umorului), am făcut poze și, mai ales, am ascultat-o înfiorat.
Sarah e o violonistă care emoționează, ar putea fi oricând solistă – chiar este în numeroasele ei concerte din Franța și din lume, în recitalurile camerale și în sesiunile de înregistrări –, dar iubește să cânte în orchestră. Și o face admirabil într-una din cele mai bune orchestre ale lumii clasice.
E o moștenire de familie, tatăl ei, Vladimir Nemțanu, un violonist român fugit din țară în anii ’70, a fost toată viața concertmaistru, mai întâi la București, apoi la Bordeaux. A fost și profesor, iar Sarah i-a moștenit și harul pedagogic, și răbdarea, fără de care nu poți construi nimic în arta sunetelor. Astăzi este unul dintre cei mai iubiți și respectați violoniști ai Franței, o violonistă de primă mână, care se mai și mândrește că e româncă. Încă vorbește bine limba părinților și bunicilor ei din România și vine cât de des poate în țară.
După turul de forță din Festivalul Enescu 2021, când a fost prima vioară a National de France în partituri de Enescu, Ravel, Debussy, Șostakovici, Dutilleux și Messiaen, în februarie anul trecut a fost invitată ca solistă, de Cristian Măcelaru, pe scena Ateneului Român, în compania Orchestrei Române de Tineret. A interpretat atunci o partitură specială în parcursul ei muzical, o interpretare pe care melomanii nu o vor uita niciodată: Concertul pentru vioară și orchestră op. 35 în re major de Ceaikovski, capodoperă care o leagă pe Sarah Nemțanu de celebrul Le concert de Radu Mihăileanu, din 2009.
© Lyodoh Kaneko
La vârsta de doar 21 de ani a fost numită concertmaistru al Orchestre National de France de Kurt Masur, cel cu care înregistra în 2013 o versiune memorabilă, live, a concertului de Ceaikovski. De mai bine de 20 de ani, Sarah Nemțanu este un muzician etalon al Franței: violon solo, cameralistă, solistă de top și una dintre cele mai dinamice figuri interpretative ale scenelor franceze. Cu Impressions d’enfance, disc apărut la Alpha Classics pe 3 martie 2023, ea revine la una dintre vechile-i pasiuni. Alături de pianistul Romain Descharmes, vechi prieten și complice, a înregistrat o călătorie „foarte personală“, un omagiu rădăcinilor ei româno-franceze: testamentarele Impresii din copilărie și Impromptu concertant pour violon et piano (1903), în versiuni pasionale, minunatele sonate de Ravel și Debussy, alături de armoniile magice ale unui Rêve d’enfant de Eugene Ysaÿe și, pe post de encore Improvviso, Un diavolo sentimentale de Nino Rota, ca un vis de a construi o uriașă cupolă care să învăluie tot răul, bucuriile, fricile, visele, și amintirile naive. „Pe scurt, spune Sarah, cele mai frumoase impresii ale copilăriei noastre“.
În livretul elegant al CD-ului, care la nici două săptămâni de la lansare face deja senzație în lumea melomanilor europeni, Sarah își notează și propriile impresii, pornind de la un citat enescian din celebrele convorbiri cu Bernard Gavoty, Les souvenirs de Georges Enesco, publicate pentru prima oară la Flammarion, Paris, 1955: „Mi-am pus la îndoială amintirile din copilărie și, pe măsură ce mă exprim mai bine prin note decât prin cuvinte, am compus o serie de piese mici pentru vioară și pian intitulate Impresii din copilărie“. „Ce confidență pudică, de o elegantă sinceritate a lui Enescu. Celebra noțiune de parlando-rubato, care a definit atât de bine limbajul muzical al acestui mare compozitor își găsește aici pe deplin sensul.“
© Manuel Braun
Despre Impressions d’enfance am stat de vorbă cu Sarah Nemțanu, pe fugă, dar în exclusivitate pentru „Suplimentul de cultură“:
Bun găsit, Sarah Nemțanu, îți mulțumesc mult pentru interviu! De ce ai vrut să te întorci la copilărie cu acest album?
Bună, Cătălin! Și eu îți mulțumesc. De ce să mă întorc la copilărie? Pentru că atât eu, cât și Romain Descharmes aveam de făcut un fel de bilanț subiectiv. Astăzi avem amândoi în jur de 40 de ani – din care 20 de cântat împreună! –, așa că am vrut să construim un program muzical plecând de la această incredibilă lucrare a lui George Enescu, Impresii din copilărie. Iar această partitură ne-a evocat un repertoriu legat de copilăria noastră, sunt lucrări pe care nu le-am cântat de foarte mult timp împreună, cum e Sonata de Claude Debussy, și în același timp creații de tinerețe ale lui Enescu sau lucrări care ne evocă, așa cum spuneam, tinerețea noastră, cum e cazul cu Improviso de Nino Rota.
Sarah, ce e copilăria pentru tine?
Dintr-o perspectivă filosofică, dar nu numai, cred că e foarte important ca un artist să-și păstreze sufletul de copil. E important ca artistul să nu uite niciodată copilul care a fost, pentru că din copil îl va privi mereu puritatea și curiozitatea cu care descoperim viața. E o poziție, o postură foarte importantă pentru un muzician, mai ales pentru unul cu experiență, cum e cazul meu și al lui Romain. Poți fi foarte ușor tentat să cazi în capcana suficienței și să spui „știu cum stau lucrurile, știu ce am de făcut, știu cum vom cânta, sunt deținătorul adevărului și trebuie să cântăm așa și nu altfel“. Cred că e o mare capcană să gândești așa și cred că e foarte important să ai mereu acel unghi retrospectiv, chiar să fii puțin naiv și mai ales să fii gata să înveți ceva nou în fiecare zi și de-a lungul întregii tale vieți.
Ce înseamnă pentru tine muzica lui George Enescu?
Pentru mine, și bineînțeles pentru Romain, muzica lui Enescu e o încercare, o încercare de a analiza o fotografie. Enescu însuși încearcă să fotografieze simultan peisajul și folclorul și, prin ele, sufletul României. Compozitorul Enescu are o scriitură extrem de precisă, extrem de bogată, care nu e deloc facil de descifrat. Pentru noi e foarte clar atunci când îi cântăm muzica la Impresii că își dorește o sondare a memoriei, una cât mai detaliată. Impresiile sale, amintirile sale sunt o fotografie extrem de precisă, așa cum el a dorit să o lase posterității. Deci muzica sa e o fotografie superbă, una de o precizie extraordinară.
De ce ar trebui să ascultăm Impressions d’enfance, discul înregistrat de tine și Romain Deschairmes?
Să-l ascultați, neapărat! Pentru că eu și Romain ne-am pus aici inimile întregi, fără rest. Și pentru că aceste amintiri încrucișate fac legătura între Franța și România, între prietenia și cultura româno-franceză, aceste puncte de sudură care există de secole de-acum: Ravel și Enescu. Există o legătură între fiecare din compozitorii prezenți pe acest disc, iar firul său roșu este, evident, impresionismul, dar și amintirile din copilărie, inocența și simplitatea. George Enescu spunea, știți asta: „Simplitatea în viață este adevărata și cea mai mare libertate“. În spatele cuvântului „impresionism“ se ascunde ideea de libertate. Aceea de a imagina, printr-o sugestie fină. Acum mai mult de 18 ani, am studiat Sonata lui Debussy cu dragul meu profesor Gérard Poulet. Tatăl său, Gaston, violonist, o crease în primă audiție cu maestrul la pian. Ce noroc! La Ravel, stilul este marcat de căutarea unei simplități delicate, noțiune pe care Enescu o considera cea mai mare dintre libertăți. În această a doua sonată pe care am cântat-o pentru prima dată la festivalul Al Bustan din Liban, în 2001, vedem un omagiu adus naturii care, fără îndoială, nu i-a scăpat nici lui Enescu (a iubit-o atât de mult!) când a creat, în primă audiție, lucrarea dedicată viorii cu compozitorul și prietenul Maurice Ravel la pian. Așa că, până la urmă, noi am încercat să fim simpli și cinstiți în interpretarea noastră.
Îți mulțumesc mult, Sarah! Succes!
Eu mersi, Cătălin! Îți mulțumesc pentru prietenie și entuziasm!
https://www.youtube.com/watch?v=S2RIiuhf8CQ
foto 03 © Manuel Braun
Sarah Nemțanu, vioară
Numită primă vioară solo a Orchestre National de France la vârsta de douăzeci și unu de ani, Sarah Nemțanu a fost nominalizată drept Solist instrumental revelație a anului 2007 la celebra Victoires de la Musique Classique. În 2009, a fost „adevărata“ violonistă în filmul Le Concert de Radu Mihăileanu. A început vioara din fragedă copilărie cu tatăl ei, Vladimir, concertmaistru al Orchestrei Naționale Bordeaux Aquitaine. S-a alăturat clasei lui Gérard Poulet la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse Paris (CNSMD) la vârsta de șaisprezece ani și a obținut Premiul I la vioară și muzică de cameră.
După succesele sale în competițiile internaționale (Saint-Jean de Luz, concursul internațional „Antonio Stradivari“), a fost descoperită de publicul larg în Dublul concert în la minor pentru vioară și violoncel op. 102 de Brahms cu Gautier Capuçon, sub bagheta lui Emmanuel Krivine. Prestațiile sale ca solist cu Orchestre National de France, dar și cu orchestre prestigioase precum London Symphony Orchestra, Swedish Radio Orchestra, Orchestra de la Santa Cecilia Roma sau Mahler Chamber Orchestra îi câștigă cele mai mari laude. Întâlnirile ei cu Bernard Haitink, Sir Colin Davis sau Riccardo Muti o duc în cele mai frumoase locuri din lume.
Este, de asemenea, o artistă care se reinventează mereu, în concerte sau înregistrările unor discuri precum Gypsic (Naïve, 2010), fiind una dintre puținele violoniste clasice care reușește să depășească cu ușurință cadrul clasic, cântând cu Richard Galliano, Chilly Gonzales, Ibrahim Maalouf sau cu o cântăreață celebră în Franța ca Juliette. Dorința de a oferi, transmite și împărtăși e un lucru esențial pentru această violonistă magnifică născută într-o familie de muzicieni români cu origini evreiești. Sarah Nemțanu cântă deseori pentru cauze umanitare și ajută la educația muzicală a celor tineri prin cursuri de masterclass și diverse acțiuni educaționale.
Este căsătorită și are doi copii, iar până la acest disc a înregistrat alte câteva zeci, dintre care eu le-am adorat mai ales pe cele realizate în compania surorii mai mici, Deborah Nemțanu. (Bach/ Schnittke – 2014; Bartók: 44 Duos – 2016; Martinů: Double Concertos, în compania altor două surori celebre, Mari și Momo Kodama – 2018; Ceaikovski live cu National de France și Kurt Masur – 2013 sau celebrul de-acum Gypsic cu Chilly Gonzales și Romain Descharmes – 2010). Interesant e faptul că în februarie 2023 a apărut și pe un disc cu integrala melodiilor semnate de Nadia & Lili Boulanger: Les heures claires, editat la Harmonia Mundi, pe care nu am apucat să-l ascult.
Descharmes-Romain © Jean-Baptiste-Millot
Romain Descharmes, pian
Este unul dintre cei mai importanți pianiști francezi ai momentului, recunoscut de colegii săi ca un minunat cameralist și pianist cu diverse fațete care se exprimă într-o mare varietate de repertorii, Romain Descharmes se distinge atât în concert cu o orchestră, cât și în recital solo sau în muzica de cameră.
În 2006 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internațional de la Dublin, ceea ce l-a propulsat să cânte în recitaluri și cu orchestre pe mai multe scene prestigioase și în festivaluri de renume: Carnegie Hall, Wigmore Hall, National Concert Hall Dublin, Minto Hall Yokohama, Tsuda Hall și Hakuju Hall în Tokyo, Salle Cortot și Salle Pleyel în Paris. De la debutul său remarcabil cu Orchestra din Paris, s-a impus ca unul dintre cei mai valoroși pianiști francezi, un pianist căutat ca muzician de cameră pentru capacitatea sa de a asculta, sensibilitatea și cunoștințele vaste despre repertoriu.
Face parte din Trio Talweg, Cvartetul Mosalini-Teruggi și cântă în mod regulat cu mulți artiști din medii diferite, de la Quatuor Ebène, Sarah Nemțanu, Henri Demarquette, Berliner Philharmoniker Quintett sau Cvartetul Diotima. Discografia sa eclectică include mai multe discuri pentru pian solo, muzică de cameră și cu diferite orchestre, toate fiind elogiate de critica de specialitate. De asemenea, este un muzician foarte implicat în pedagogie, ca profesor de pian la CRR Paris. „Pianistul Romain Descharmes este o minune de clasă și de puritate clasică“, a spus despre el cronicarul muzical al „Le Figaro“, Christian Merlin.
Impressions d’enfance
Sarah Nemtanu & Romain Descharmes
Program
George Enescu (1881-1955), Impromptu concertant pour violon et piano (1903)
Claude Debussy (1862-1918), Violin sonata, L. 140
- Allegro vivo
- Intermède: fantasque et léger
III. Finale: très animé
Eugène Ysaÿe (1858-1931), Rêve d’enfant, op.14
George Enescu, Impressions d’enfance, op. 28
- Ménétrier
- Vieux mendiant
III. Ruisselet au fond du jardin
- L’Oiseau en cage et le coucou au mur
- Chanson pour bercer
- Grillon
VII. Lune à travers les vitres
VIII. Vent dans la cheminée
- Tempête au dehors, dans la nuit
- Lever de soleil
Maurice Ravel (1875-1937), Violin sonata no.2 in g major, M. 77
- Allegretto
- Blues. Moderato
III. Perpetuum mobile. Allegro
Nino Rota (1911-1979), Improvviso
Sarah Nemtanu, vioară
Romain Descharmes, pian
Înregistrări: februarie 2021, Studio Long Distance, Montreuil, France
Discul poate fi ascultat aici: https://open.spotify.com/album/3sYQFvzT2WLguIc0A3VLJq
Și comandat aici: https://www.amazon.fr/Impressions-d-Enfance-Nemtanu-Descharmes/dp/B0BSWB7LW9
*Clipul cu Impromptu concertant pour violon et piano, compus de George Enescu la 21 de ani, a fost filmat în sediul Ambasadei României din Franța, 5 Rue de l’Exposition, Paris.
1 Trackback