Noul business Metallica
După cum bine știu fanii, formația Metallica se pregătește de apropiata lansare a unui nou album, dar, din punct de vedere al afacerilor, firma care gestionează activitatea grupului a făcut o mișcare interesantă achiziționând Furnace Record Pressing, un producător de discuri de vinil din Virginia, cu care Metallica lucrează de peste 15 ani. Această mișcare are loc într-un moment foarte interesant, când, conform datelor RIAA, în Statele Unite, vânzările de discuri de vinil le-au eclipsat pe cele ale vânzărilor de CD-uri, pentru prima dată din anii ’80 încoace. În 2022 s-au vândut pe teritoriul american 42 de milioane de viniluri, față de „numai“ 33 de milioane de CD-uri, o situație care n-a mai fost înregistrată din 1987. În termen de încasări propriu-zise, acest ecart este și mai pronunțat, fiindcă veniturile generate de vânzarea de viniluri au crescut cu 17%, atingând suma de 1,2 miliarde de dolari. O cifră care reprezintă 70 la sută din veniturile generate de vânzarea de muzică pe suport fizic. O creștere similară se înregistrează și în Europa, numai în Franța vânzarea de viniluri a crescut anul trecut cu 13 la sută, tinerii reprezentând 60 la sută dintre cumpărători. Este, în ansamblu, o cifră foarte bună pentru perioada actuală, dar inferioară celei din perioada de glorie – în 1981, de exemplu, se vindeau peste un miliard de viniluri în întreaga lume. Pentru Metallica, achiziția unei fabrici nu este numai o inițiativă economică foarte bună, ea are probabil și scopul de a asigura formației suportul necesar pentru a face față cererii odată ce noul disc, numit 72 seasons, va fi lansat luna viitoare.
Ultimul Tarantino
Mai multe surse citate de „The Hollywood Reporter“ dau ca sigur viitorul proiect al lui Quentin Tarantino, proiect care va fi probabil ultimul film din cariera reputatului cineast. Acesta poartă numele de The Movie Critic, iar sursele spun că regizorul a scris scenariul și se pregătește să înceapă filmările în toamnă. Nu se știe încă exact subiectul filmului, dar se pare că acțiunea se va petrece în Los Angeles la finalul anilor ’70, iar personajul principal va fi feminin, ceea ce i-a făcut pe cei de la „The Hollywood Reporter“ să speculeze că povestea se va centra pe Pauline Kael, unul dintre cei mai influenți critici de film americani din toate timpurile. Kael, care a decedat în 2001, critic de film, eseistă și romancieră, a fost celebră pentru bătăliile pe care n-a ezitat să le ducă cu editorii, dar și cu cineaștii. La finalul anilor ’70 a avut o scurtă perioadă când a fost angajată pe post de consultant pentru studiourile Paramount, post pe care l-a acceptat la insistența lui Warren Beattty. Se știe profundul respect pe care Tarantino îl poartă Paulinei Kael, de aceea, afirmă publicația americană, există mari șanse ca viitorul lui film să se concentreze pe exact această perioadă din viața Paulinei Kael. „Pentru mine, ea a avut o influență la fel de mare ca a unor regizori în a mă ajuta să îmi dezvolt estetica personală. N-am fost niciodată la o școală de film, dar, pentru mine, ea a fost profesoara mea de film“, spunea Tarantino într-un interviu din 1994.
Vești proaste
Nimic nu pare a mai merge în regatul Disney, iar cei mai loviți par a fi tocmai cei care trebuiau să genereze cele mai mari profituri, studiourile Marvel, Pixar și Lucasfilm. Dacă Pixar a fost deja întrecut calitativ și ca vânzări de concurență, Lucasfilm plătește din greu politizarea și ideologizarea excesivă în detrimentul calității conținutului său. Săptămâna aceasta, conducerea Disney a anunțat că seria Willow, concepută ca un adevărat manifest trans și LGBTQ, a fost anulată, un alt eșec usturător în palmaresul producătoarei Kathleen Kennedy. În tabăra Marvel, nori negri întunecă uriașul succes al filmelor cu supereroi după ce s-a dovedit că noul produs, Ant Man 3, este departe de a îndeplini așteptările financiare preconizate (fiind mai degrabă un usturător eșec comercial). Situația este atât de gravă (deși nerecunoscută oficial), încât președintele Disney, Bob Iger, a anunțat reducerea bugetelor de producție pentru Marvel și Lucasfilm (cu mai multe miliarde de dolari, se spune, o sumă enormă). Încă o dovadă a faptului că deciziile producătorilor au afectat grav un brand precum Star Wars, care ar fi trebuit să fie extrem de lucrativ, este noul sezon al seriei The Mandalorian, totuși cel mai apreciat produs Lucasfilm din ultimii ani. Cifrele arată că audiența pentru primele trei episoade ale noii serii este la jumătate față de audiența seriei Book of Boba Fett, care s-a dovedit un dezastru creativ și financiar – o scădere ce dovedește indiferența publicului față de acest univers, cândva de mare succes, creat de George Lucas și nimicit de epigonii lui.
Cronica neagră
– Kenzaburō Ōe (88 de ani). Scriitor japonez, laureat al premiului Nobel în 1994, cunoscut ca o figură culturală aparte în țara natală, „constant în exigența sa morală, un ardent apărător al cauzei antinucleare și al constituției pacifiste japoneze“.
– Michel Peyramaure (101 ani). Scriitor francez, „maestru al romanului istoric“, autor a peste o sută de volume.
– Bobby Caldwell (71 de ani). Cântăreț și compozitor american, cunoscut pentru hiturile sale R&B precum Open Your Eyes și What You Won’t Do for Love.