Un cumul de întâmplări recente mi-a readus în atenție problema modelării publicului și a condus la scrierea acestui articol în centrul căruia se plasează consumatorul cultural. Se observă ușor, fără studii sociologice (care indiscutabil sunt necesare și ar determina, poate, o intervenție aplicată pe durată medie și lungă a organismelor abilitate), că mare parte a celor care intră într-o sală de spectacole nu prea știu cum să reacționeze. Nu-i culpabilizez, nu acesta e sensul și nici scopul textului de azi; intenția e să încerc câteva posibile răspunsuri la întrebarea „ce putem face“? Noi toți împreună și fiecare în parte.
În alte zări culturale, componenta educațională e parte a misiunii instituționale, asumată de manager și echipa artistică. Royal Shakespeare Company, Odeon Théâtre de l’Europe, Piccolo Teatro Milano etc. au departamente de pedagogie teatrală care imaginează și derulează sezon după sezon proiecte dedicate pentru a pregăti viitorul spectator. Ținta o constituie copiii, adolescenții, întrucât cu cât mai devreme începe antrenamentul pentru receptarea artistică adecvată, cu atât mai fundamentată va fi. Iar puștii de azi sunt ocupanții de mâine ai fotoliilor din sală.
Nici adulții nu sunt omiși. Ei sunt așteptați la manifestări cum ar fi întâlniri înaintea unui nou spectacol cu artiștii implicați, stimularea unui dialog care să apropie creatorii de adresanții creației, să elucideze curiozități și să netezească eventualele asperități din calea înțelegerii mesajului așezat în ceea ce se vede la rampă.
Scopul? Se duce vestea de bouche à l’oreille
La parizianul Odeon, spre exemplu, premiera cu Othello (18 martie) este însoțită de o dezbatere pe tema Genre, race, jalousie/ Gen, rasă, gelozie, moderată de specialiști, un subiect conex celui shakespearian, actual, care extinde zona gândirii post-spectacol. Rencontre autour d’Othello; quand le mots prennent corp/ Întâlnire pe marginea lui Othello; când cuvintele se întrupează este o altă discuție generată de producția lui Jean François Sivadier, pentru a integra montarea într-o perspectivă estetică mai largă, chiar culturologică. Câteva reprezentații sunt supratitrate în engleză (Parisul e o metropolă care atrage extrem de mulți turiști), altele câteva în franceză (pentru persoane cu probleme de auz), altele cu audiodescriere (pentru cei cu deficiențe de vedere).
Happy Thursday este o inițiativă prin care o sută de locuri sunt oferite gratuit tinerilor între 18 și 28 de ani, accesibile în zilele de joi pe baza înscrierii voluntare, cu o săptămână înainte, printr-un formular completat online. Ceea ce înseamnă că intri pe pagina web a așezământului, mai navighezi, se presupune ca ești deja interesat. Poate îți anunți și prietenii. Marketing smart!
La avanpremieră (nu mai mult de două reprezentații), prețul biletului e la jumătate. Scopul? Se duce vestea de bouche à l’oreille, spectacolul se rodează pentru seara festivă a premierei.
Pentru cei mici, în parteneriat cu Editura Les petits Platons, au loc ateliere animate de filosofi. Forma „întrebări și răspunsuri“ pe teme ontologice e dinamică, prietenoasă, deschisă, complet diferită de cea școlărească, „în rezonanță cu tematicile producțiilor din stagiune“. Pentru Othello, Nos émotions ont-elles raison?/ Emoțiile noastre au dreptate? e despre cum să ne înțelegem emoțiile și cum să le gestionăm. Participanților li se prezintă sinopsisul piesei, apoi încep analiza și dezbaterile. Mai mare dragul să participi, să gândești critic, să-ți spui opinia, să comunici!
Regulamentul spectatorului
Problemele de receptare cele mai mari sunt la filarmonici. Acolo, statutul de meloman presupune un bagaj de cunoștințe muzicale care determină reacțiile spectatoriale. De exemplu, când e indicat să aplauzi și când nu. Între părțile unui concert ori ale unei simfonii nu se bate din palme, întrucât afectează concentrarea muzicienilor și segmentează farmecul receptării.
Am fost recent la un concert și am sesizat că stalul (ocupat preponderent din persoane mature și seniori) știa când să aplaude. Balconul, însă, unde se află mai ales elevi și studenți, nu prea. Dirijorul făcea un semn indicator discret, sesizabil dacă erai atent, cu mâna stângă ridicată pentru a stopa aplauzele din momentele care nu le cereau, dar valul era deja pornit.
Răsfoiam virtual paginile de pe site-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu“ din Timișoara și dau, cu plăcută surpriză, peste Regulamentul spectatorului. Un mini-ghid în 16 puncte, cu o exprimare politicoasă, simplă, clară și fermă, dă precizări legate de achiziționarea biletelor, intrarea în sală la timp, trecerea pe mod avion a telefoanelor mobile, nepotrivirea între o sală de teatru și mâncatul, băutul răcoritoarelor, conversatul în timpul reprezentațiilor; pomenește de adecvarea ca vârstă la tematica, limbajul și stilistica spectacolului etc. O sinteză binevenită a unui comportament potrivit cu un spațiu al artelor. Regulamentul începe cu „Pentru ca seara dumneavoastră la teatru să fie perfectă…“ și se încheie cu urarea „Teatrul Național vă dorește o experiență minunată la spectacolele sale“, două coperte prietenoase ale unui îndreptar care însoțește secvența de achiziționare a biletului, ca un atașament, o anexă informativă.
Reflexele culturale se dobândesc în timp, iar spectatorii trebuie sprijiniți cu informații. La noi există încă rezerva să nu supărăm publicul spunându-i ce să facă. Dar a preciza eticheta corespunzătoare e un act informativ care nu are nici un temei de iritare.
Pe lângă rugămintea sonoră ce răsună din amplificare înaintea începerii spectacolului ori a concertului, intrată în rutină, orice alte mijloace de modelare și indicii prețioase sporesc calitatea serii.