Continuăm Jurnalul.
Duminică, 26 martie
O notă de acum trei ani: „Ziua 24 de autoizolare: mi-e poftă de o stradă secundară din Florența ca lui Lis de o specială la păcănele“.
Încă una: Dacă nu merge altfel, poate-l speriem. Să scoată capul la iveală Buşoi şi să strige: „Cucu-bau!“.
O altă notă de acum trei ani: „Am supraviețuit noi epocii în care a fost la Finanțe alde Orlando, vom supraviețui și acum. Avanti!“.
Știri interne de acum trei ani: „Ne facem bine! La București, un bărbat deghizat în tufiș le tușea în față necunoscuților, ca să le facă, așa, ca un spirit de glumă. Au pus gheara pe nemernic“.
Sâmbătă, 25 martie
O notă de acum șapte ani: „Pe ploaie, la fel ca pe arșiță, Bucureștiul e doar incredibilul de mic Mumbai. Sau – dacă preferați – Marele Mizil“.
O notă de acum trei ani: „Nu știu de ce, cu declarațiile astea scrise cu tot, mă tem că vom rămâne tot un popor preponderent oral“.
O altă notă de acum trei ani: „Dacă vă consolează cu ceva, fix acum un bulgar zice pe bulgăreasca lui: ca la noi, la nimeni-tă-tă“.
Încă o notă de acum trei ani: „Dar dacă declarațiile pe proprie răspundere sunt doar metoda ingenioasă prin care Vasilica-Viorica Vela vrea să oblige corpul polițienesc la calvarul lecturii?“.
Vineri, 24 martie
Știu cum poate trece naționala României de redutabilele Andorra și Bielorusia: Ciucă-n poartă.
O notă de acum trei ani: „Poate dacă, în loc să se odihnească în ziua a șaptea, mai lucra un pic și Domnul la creația asta… Numai zic“.
Joi 23 martie
O notă de acum zece ani: „Franz Kafka, la 3 septembrie 1902, într-o zi de miercuri, într-o ilustrată cu imaginea orașului Triesch, trimisă către Elvira Sterk la Praga: «(Orașul Triesch) tivit împrejur cu dantele de Bruxelles, fine ca pânza de păianjen, și tremurând ușor, fâșiind și foșnind, alb precum lumina soarelui, cu o panglică sângerie la mijloc»“.
O notă de acum cinci ani: „Gogol s-a afirmat ca scriitor care urmărește să redea adevărul vieții, smulgând fără cruțare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său“, ne informează Wikipedia. Fără putință de tăgadă.
O notă de acum trei ani: „Carantină, ziua 1287. Au intrat în modă clonele. Românii își fac clone românești, de casă, și le trimit să stea la coadă, bară la bară, pe Valea Prahovei, la iarbă verde și distracție“.
Încă o notă de acum trei ani: „Vis de noapte: am visat că eram pacientul zero, chinezul cu friptura de pangolin și borșul de liliac. Stăteam eu în piață la Wuhan și zic: mai bine iau un hamburger. Și m-am dus să iau un hamburger. Dar după mine la coadă la pangolini era un chinez gras, cu coc, care cred că și-a luat un pangolin pane“.
O notă de acum doi ani: „România e genul ăla de loc unde nimeni nu e unde trebuie să fie, așa că poți să pui pe oricine oriunde și nu se schimbă nimic decisiv. Ia, gata, de mâine Florinel Coman prim-ministru și Florinel Cîțu half la FCSB“.
Miercuri, 22 martie
Dacă i-l scoți pe ăăă din vocabular, rămâne tov. gen. dr. Ciucă fără vocabular.
O notă de acum șase ani: „Nu am înțeles niciodată conceptul de «strict interzis». Există și interzis așa și așa? De ce?“.
O notă de acum cinci ani, la moartea lui Andrei Gheorghe: „Ninge ca în ruși. Am venit să ne luăm adio de la Gheorghe, dar Gheorghe nu e aici și asta ne bucură și ne face să sperăm că o să iasă și o zică:
— Ipocrizie, națiune! Ești ipocrită, națiune!
Beau votcă rusească cu Mihăiță Paleologu, nepotul lui conu’ Alecu, și conchidem că el, Gheorghe, e singurul suficient de inteligent și de nebun încât să…
Scriem în caietul de memorii. Eu scriu așa: „Dacă Dumnezeu va exista, va trebui să te ierte“.
Absența lui Andrei ne doare și ne zdrobește. Suntem mulți oameni în galeria asta și fiecare e singur.
Ninge ca în ruși și nu știm unde să plecăm mai departe.
Îi las lui Andrei, chiar dacă nu e aici, un elefant mic, din jad, care încă nu înseamnă nimic. Dar va însemna.
Ieșim singuri în iarna fără sfârșit.
Ninge“.