Săptămâna pe care tocmai am traversat-o ne-a demonstrat că am ajuns la un punct serios de cotitură. După un an și jumătate de guvernare „în liniște“ a supermajorității PSD-PNL-UDMR-celelalte-minorități-naționale, a devenit tot mai clar că scadența marilor reforme cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență e o buturugă mare de care se împiedică minunata căruță guvernamentală. A încercat să amâne, să ascundă, să amuțească prin toate mijloacele posibile momentul, dar riscul ca următoarea tranșă să fie blocată cu totul, de vreo 3 miliarde de euro, pare tot mai aproape. Sigur, de vină sunt Cîțu, useriștii, fosta guvernare, oculta mondială, Bruxellesul, Ghinea, reptilienii. Totuși, până acum nu s-a spus nici o vorbă la nivel oficial că România ar putea abandona reforme serioase precum cea a sistemului de pensii (speciale și bazate pe contributivitate), renunțând de bunăvoie la banii din PNRR.
E o premieră la care asistăm și, oricât s-ar strădui propaganda guvernamentală să cosmetizeze faptele, dacă economia națională n-ar mai beneficia de miliardele obținute prin negocieri cu Bruxellesul (lucru prezentat înainte de alegerile parlamentare trecute de Iohannis și de PNL drept o mare victorie pentru popor), atunci lucrul acesta s-ar simți în buzunarele fiecărui cetățean. Pentru că PIB-ul nu ar mai crește la nivelul preconizat. Pentru că am alege ca, în loc de reforme și dezvoltare, să rămânem așa cum ne știm noi. Mai hoți, și mai neprinși. Adică negustori cinstiți.
Frustrarea actualilor lideri PSD și PNL este uriașă, de vreme ce nici unul dintre ei nu a participat activ în nici un fel la clădirea acestui PNRR. El este, într-adevăr, moștenirea cea mai serioasă lăsată de USR în urma guvernării sale meteorice alături de PNL. A fost girat însă de libertarianul Cîțu, și, mai cu voie sau fără voie, și de întreg Partidul Național Liberal și de Cotroceni.
Puțină istorie nu strică niciodată. Concepute ca planuri de redresare post-covid ale economilor europene, aceste PNRR-uri sunt menite să funcționeze pe principiul celebru al „bățului și morcovului“/ „stick and carrot“. Pe de o parte, vine o finanțare foarte grasă în România, pe de alta banii sunt condiționați de un set de reforme pe care Bruxellesul le vede esențiale pentru a reduce decalajul dintre noi și Vestul Europei. Iar acest decalaj fiind încă unul uriaș, discuțiile despre digitalizare și energie verde, moda deceniului în Europa, ne-au prins în România tot fără necesitățile primare, adică fără școli, fără spitale, fără autostrăzi. Și cu suficient de multe toalete în fundul curții, să nu le uităm. Coana Europă era deja ultragiată de faptul că România a avut de la aderarea sa la UE bani cu nemiluita pentru autostrăzi sau căi ferate, dar a preferat să-i dea înapoi, deoarece șpaga luată doar pe studiile de fezabilitate s-a dovedit a fi îndestulătoare. N-a mai ajuns nimeni de la planșă la execuție. În plus, fiind atât de controlate, fondurile europene nu au fost deloc apetisante pentru autoritățile locale și nici pentru cele centrale în multe cazuri. Mai mare luptă a fost pe PNDL-urile inventate de Dragnea și rebranduite de liberali în „Anghel Saligny“, pentru că de la stat se fură mai ușor și, asemenea colindelor lui Hrușcă și a Târgului de Fete de pe Muntele Găina, este o veche tradiție strămoșească. Cu OLAF pe cap, mai complicat.
Socoteala din campanie nu se potrivește cu reformele de-acasă
O paranteză esențială, zic eu. De la aderare și până azi, România a primit net (ca diferență între ce a primit și cu cât a contribuit) de la Uniunea Europeană cam 70 de miliarde de euro (în 15 ani). Prin PNRR și fondurile europene aferente în mod normal exercițiului financiar 2021-2027 (pentru care abia acum încep să se miște lucrurile, în sensul lansării unor apeluri de finanțare), România ar urma să primească, cam în 5 ani, aproape 80 de miliarde de euro! Calculați domniile voastre ce înseamnă să primești în economia națională în 5 ani o infuzie de capital din bani europeni egală cu cea atrasă în 15 ani, de trei ori mai mult timp!
Când a venit vremea PNRR-ului, eram încă în plină pandemie, plus că se apropiau alegerile parlamentare din 2020. Așa că, în ajun de alegeri acasă, Klaus Iohannis a cerut de la Bruxelles suma maximă pe care o putea obține România. Putea cere mai puțin, deoarece parte din banii din PNRR sunt împrumuturi (la o dobândă infimă, grație credibilității Comisiei Europene, care s-a împrumutat direct, dar tot împrumut se cheamă și se trece la datoria externă). Având nevoie PNL să livreze ceva palpabil în alegeri, s-a mers, așadar, pe suma maximală. Bruxellesul s-a uitat un pic chiorâș la noi, întrebându-ne cum o să cheltuim noi 80 de miliarde în 5 ani, dacă abia am absorbit 70 de la aderare. Iohannis a zis să lase grijile astea în seama noastră, că noi suntem români și ne descurcăm în orice situație! S-a întors acasă și ne-a dat vestea cea mare: 80 de miliarde de euro de la nașu’ mare.
Istoria mai consemnează faptul că, după alegerile din iarna lui 2020, când PNL a luat un scor foarte mic în urma deciziei închiderii piețelor/ oboarelor (decizie impusă chiar de Klaus Iohannis în ședință de guvern, la sfatul epidemiologilor), partidul prezidențial a fost obligat să facă o coaliție de guvernare cu USR (de care s-ar fi lipsit bucuros dacă se împlinea pohta de a lua el mai multe procente și de a intra și PMP în Parlament). Ghinion. Cu PSD încă nu se punea problema de vreo frăție, căci nici nu se uscaseră bine expectorațiile pe care le aruncaseră în campanie spre social-democrați pe șlagărele cunoscute: „ciuma roșie“, „hoție“, „comunism“.
Și așa s-a ajuns, printr-o negândită, ca USR să devină un fel de șef al PNRR, cu Ghinea în frunte. Useriștii s-au dus la Bruxelles, dar cu Cîțu ținându-le partea (nota redacției: Cîțu este un fost președinte PNL, fost premier, ajuns un anonim, pe care toți colegii săi se prefac a nu-l mai cunoaște), și au cerut bani pentru școli, spitale, autostrăzi. Cei de la Comisia Europeană le-au zis și lor, ca și lui Klaus Iohannis, că acum e cu energie verde și digitalizare, dacă n-avem totuși alte priorități mai europene decât buda din fundul curții, treabă mai curând de Africa decât de blocul comunitar. Noi, prin reprezentanții noștri de atunci, am zis că n-avem cum să turnăm digitalizare ca să astupăm cu ea fosa septică, că facem și digitalizare, dar să ne dea măcar de o autostradă, de niște corpuri de clădire noi pentru spitale și de niște școli și grădinițe, că altfel ajunge de la 60 la 90% analfabetismul funcțional. Bruxellesul a zis bine, dar de data asta vă dăm și noi o listă de reforme de să nu vă vedeți. Așa că mai bine vă gândiți dacă vreți banii ăștia cu adevărat, căci dacă nu îndepliniți reformele majore nu mai pupați nimic, nu vă trimitem banii și rămâneți cu șantierele pustii. Românii noștri au abordat deja proverbiala atitudine „nu, ne jurăm pe roșu că le facem“!
Ei, în punctul acela suntem! În care Bruxellesul nu ne dă banii dacă nu facem reformele. Este momentul în care casele de pariuri ar putea să deschisă servicii noi, și populația să parieze dacă Nicu și Marcel vor face reformele nepopulare sau a) vor prefera să arunce țara în haos cu niște anticipate, b) vor prefera să renunțe la bani, c) vor arunca și țara în haos, nu vor face reformele, dar vor da vina pe useriști. Dumneavoastră pe cine puneți banii? Pe reforme sau pe flerul lui Nicu și Marcel?