Atunci când populația globului reușește să identifice anumite scheme și manevre prin care „ăia, se știu ei care“ vor să ne împuțineze, imediat se pune eticheta de teorie a conspirației și ajungi ca ție, plătitor de taxe, să-ți fie rușine să-ți mai susții adevărul.
Mereu apar așa-ziși oameni de știință școliți pe la universități obscure, precum Harvard, Stanford sau Massachusetts, deci nici unul la Asachi la Iași, aducând argumente ermetice ca niște nuci.
Astăzi vă voi expune teoria luminii negre fotovoltaice, pe care o voi explica cu lux de amănunte, demontând în avans orice tentativă a ălora, se știu ei care, de a mă contrazice. Lumina neagră face parte dintr-un plan mai vast, care vizează atragerea de populații extraterestre care să ne extermine pe noi, ăștia care nu facem parte din cercul ălora. De ce credeți că multe guverne ale lumii, inclusiv al nostru, pompează bani în subvenții pentru instalarea de panouri fotovoltaice de către populație? Chiar le pasă de independența noastră energetică? Evident că nu, ei doar sperau să nu-mi dau seama de intenția lor reală. Extratereștrii sunt ademeniți prin pulsații luminoase, asta știe oricine. Pulsațiile luminoase pot fi emise doar noaptea, ca să fie vizibile. De multe ori ni se spune că de fapt este reflectorul unei discoteci în aer liber, care se aprinde și se stinge pe ritmul muzicii. Minciuna este evidentă, fiindcă nu-ți trebuie nici cunoștințe muzicale, nici militare, ca să-ți dai seama că de fapt reflectorul folosește un cod Morse criptat, prin care emite mesajul „veniți pe Terra să exterminați pe cine vrem noi, ăștia, ne știm noi“.
Problema ăstora este că ziua, pe lumină, nu poți emite semnale luminoase, fiindcă nu se văd din cauza efectului de pleonasm fotonic. Atunci le-a venit ideea de a emite semnale luminoase negative, adică lumină neagră, care este cu atât mai vizibilă cu cât soarele este mai arzător. Deștepte canalii, trebuie să recunosc. Perverse chiar, fiindcă au convins oamenii să-și cheme singuri exterminatorii, montându-și pe propriile case panouri fotovoltaice.
De ce credeți că panourile astea sunt negre? Este la mintea cocoșului, ele sunt făcute să atragă lumina solară, deci albă, apoi să producă și să emită, în sens invers, lumina neagră. Cum fac asta? Evident, folosind curentul electric pe care îl produc și din care doar 15 procente sunt injectate în rețeaua electrică, restul fiind folosite pentru a indica, în cel mai perfid mod posibil, poziția casei către extratereștri.
Există țări cu populație mult prea numeroasă pentru a putea da oamenilor subvenții. Spre exemplu, India. De ce credeți că ăia, se știu ei care, au reintrodus acolo ghepardul?