Sunt tensiuni în creștere la liberali, iar apropierea anului electoral scoate la suprafață lupte aprige pentru supraviețuire. E adevărat că vor fi patru rânduri de alegeri și că e loc pentru fiecare, doar că partidul a pierdut o cincime din zestre (20 la sută în sondajele actuale față de 25 la sută la scrutinul parlamentar din 2020), iar în plus imaginea formațiunii nu e deloc bună.
Unii fruntași liberali acceptă cu greu încălecarea partidului de către PSD. În plus urmează rotativa, iar PSD va avea și mai multă putere în perioada rămasă până la alegerile de anul viitor.
PNL a rămas nu doar cu mai puține procente în traistă, ci și fără muniție, așa că are de ales: ori acceptă supremația PSD, dar va pierde și mai mult în ochii electoratului de dreapta, ori încearcă să mai salveze ceva. În ultimele zile au avut loc mai multe reuniuni ale liberalilor în care s-au spus lucruri grele, s-au lansat avertismente și s-a încercat o repoziționare a formațiunii pe scena politică. Zbaterile PNL sunt evidente, teama a cuprins partidul condus încă de Nicolae Ciucă.
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a anunțat că le-a transmis colegilor săi în ședința conducerii partidului că este hotărât să își depună candidatura pentru funcția de vicepremier la rotativa guvernamentală, iar dacă este cazul va prelua și un portofoliu.
E o declarație care sigur nu e privită cu ochi buni la PSD. Marcel Ciolacu și-ar fi dorit liniște după preluarea funcției de premier, iar cu Rareș în Palatul Victoria numai de liniște nu se poate vorbi. O eventuală intrare a acestuia în guvern ar tensiona probabil relațiile dintre PSD și PNL, pentru că e clar că liberalul s-ar înșuruba în Palatul Victoria pentru a taxa orice mișcare suspectă a social-democraților.
Însă în ultimele zile au început să circule tot felul de informații privind posibilitatea ca rotativa nici să nu mai aibă loc. Nu e vorba aici de frica PSD la auzul posibilei intrări a lui Rareș Bogdan în guvern, ci de calcule de tot felul pe care și le fac și liberalii, dar și social-democrații. Dacă l-ar pune cineva pe Marcel Ciolacu acum, la început de aprilie, să aleagă între rotativă și varianta să nu se mai schimbe nimic, probabil că liderul PSD s-ar gândi de două ori la răspuns. Însă Ciolacu nu are de ales, pentru că un pas înapoi ar da prost în fața activului de partid.
Pentru PSD, poziția de premier e profitabilă doar în urma câștigării unor alegeri. Ciolacu știe că urmează luni complicate din punct de vedere economic și că preluarea poziției de premier înainte de anul electoral presupune destule riscuri. Cu cât ne apropiem de alegeri, cu atât zarva politică va crește, iar orice decizie va fi mai atent privită de către electorat. În plus, un an și jumătate până la scrutinul parlamentar viitor înseamnă o perioadă lungă, în care PSD se va eroda. Deja vedem sondaje în care social-democrații abia dacă mai ating 30 de procente, după ce vreme de doi ani au avut constant cel puțin 35 la sută.
Pe de altă parte, AUR e tot mai vizibil, iar atât PNL, cât și PSD se tem de ascensiunea formațiunii lui George Simion. Poate și de aici lansarea scenariului cu alegerile anticipate. Însă un scrutin înainte de termen e greu de pus în practică, pentru că ar însemna un circ politic care să dureze trei luni, timp în care să și explici electoratului de ce ții cu tot dinadinsul să chemi lumea la vot în toamna acestui an. Nici actualii parlamentari ai celor două formațiuni mari nu văd cu ochi buni această mutare, astfel că anticipatele rămân la stadiul de fantezie politică.
Partea proastă e că economia începe să dea semne de oboseală. Încasările la buget pe început de 2023 nu sunt la nivelul așteptat, iar Ministerul Finanțelor e nevoit să mai taie din cheltuieli. S-a terminat cu aruncatul banilor ca în vremea pandemiei, iar inflația a golit buzunarele românilor.
Urmează luni de incertitudini pe toate planurile. Avem un război în regiune care se tot prelungește, veștile din economie sunt contradictorii, iar peste toate politicienii se pregătesc de un an cu patru alegeri și cu mutări care se pot dovedi nu doar neinspirate, ci în mare măsuri păguboase. Legați-vă centurile, intrăm într-o zonă cu turbulențe!