Am vazut recent Generation 68. Mi-a placut mult, mai ales felul in care opuneti miscarile de strada din Vest celor din Praga si viceversa. Toate imaginile par sa alcatuiasca o unica mare revolutie.
Unul dintre lucrurile pe care le-am observat in legatura cu sfirsitul anilor ’60 in general si cu anul 1968 in special este faptul ca oamenii nu erau constienti de ce se petrecea in alte tari. Despre razboiul din Vietnam se stia peste tot, dar nu si faptul ca avea loc o miscare globala. De pilda, la sfirsitul lunii iunie, cind am aratat filmul la American Film Institute din Washington DC, multi oameni au fost uimiti sa descopere ce se intimpla in Franta la acea data. In mod similar, francezii uita adesea (ori pur si simplu nu stiu) ca s-au intimplat multe lucruri si dincolo de baricadele din Quartier Latin.
Mi-a placut si felul in care ati montat materialul.
Multumesc! Intentia mea a fost sa fac un film atragator pentru tinara generatie, dar care, in acelasi timp, sa respecte spiritul liber, creator al acelor vremuri. Impreuna cu monteuza mea, Josie Miljevic, am vizionat sute si sute de ore de material de arhiva, incercind sa punem totul la un loc astfel incit rezultatul sa devina un omagiu adus energiei acelui timp.
Va simtiti radacinile rusesti?
Da. Dar, desi cu siguranta nu ma consider un rus in sens modern, am un soi de nostalgie, un soi de sentiment al unei anume ereditati. Poate pentru ca imi plac votca, Cehov si pot deveni uneori destul de romantic si de sentimental? (Ride). De fapt, m-am nascut in Anglia, am crescut partial in Franta si am avut norocul sa calatoresc si sa muncesc in intreaga lume. Sint incredibil de adaptabil si pot sa ma simt ca acasa in Sibiel, la fel cum ma simt in Japonia sau in mijlocul Amazonului. Sa vina asta de la radacinile mele rusesti? Hmmmm…
Dar ati cautat aceste radacini?
Inca nu, dar am asa o fantezie ca poate voi descoperi un var rus foarte indepartat, care detine o mare mosie la tara… Iata, acum puteti vedea latura mea romantica. De fapt, acest var e poate un criminal care conduce un club de noapte. Lucru care ar fi, probabil, si mai haios…
A fost greu sa va faceti propriul nume fiind fiul lui Peter Brook?
A fost dificil cind am inceput, cind aveam acea idee nefericita sa devin actor. Dar, in acelasi timp, Brook e un nume foarte comun in Anglia. Cind eram mai tinar aveam si mult mai mult par in cap decit acum, asa ca nimeni n-a observat de fapt vreo asemanare intre noi.
Dar semanati foarte bine!
Da!!! Recent am fost intervievat pentru un post francez de radio si jurnalistul m-a intrebat un lucru similar, felicitindu-ma ca am reusit sa-mi fac propriul nume, ceea ce m-a facut sa spun ca n-am reusit, din moment ce ziaristii inca imi pun intrebari legate de tata! Ma intreb daca Renoir (fiul) a avut toata viata lui aceeasi problema. Mi s-a spus ca bunicul era foarte mindru sa fie legat intr-un mod destul de indepartat de Mark Rothko, familia de pe partea mamei fiind inrudita de departe si cu Puskin!!! Acuma serios, mi-ar fi fost mult mai greu daca m-as fi hotarit sa fac teatru. Chestia amuzanta cu America, de exemplu, e ca majoritatea celor care lucreaza in lumea filmului si a televiziunii n-au auzit de tatal meu, iar cind au auzit, il confunda cu Peter Hall sau cu Peter Sellers. Mult mai multi oameni m-au intrebat daca nu sint cumva ruda cu Mel Brooks!
Tatal dumneavoastra v-a ajutat in ceea ce ati facut?
Tata m-a sprijinit si m-a incurajat in tot ce am facut. Sintem o familie mica, intima si iubitoare, si am reusit cumva sa evitam toate conflictele cu care par sa se confrunte numeroase familii artistice.
Ii cereti tatalui dumneavoastra sfaturi?
Sfaturi, da. De fapt, nu prea le-am ascultat cind am fost mai tinar.
Banuiesc ca n-ati dorit sa va puna pile…
Nu si nici nu cred ca merge asa. Pilele te pot ajuta sa intri undeva dar, daca nu esti bun, nimeni n-are cum sa te ajute. Realitatea este, asa cum se spune, ca „marul cade sub pom”. Crescind in acest mediu, cu toate influentele pe care le-am avut, am simtit in mod natural imboldul sa vreau sa fac filme. L-as mai fi avut daca as fi fost fiul unui pescar din Brazilia? Cine stie, probabil ca nu…
Cu ce amintiri ati ramas din copilaria dvs. petrecuta in teatre?
Cu cea a unei mari plictiseli. Nimic nu e mai rau pentru un copil decit sa trebuiasca sa asiste la repetitii. Dar cind am mai crescut un pic, am inteles cum e cu teatrul… Tatal meu ne-a protejat pe mine si pe sora mea (n.r. – actrita Irina Brook) de intreaga „mentalitate a show business”-ului. Pe de alta parte, primele mele amintiri sint minunate. In acel moment, tata incepuse sa faca cercetare si teatru experimental, asa ca am calatorit cind aveam 6 ani in Iran, in Africa in anul urmator, dupa care am facut un tur prin Statele Unite. Sa traversezi Sahara intr-un Land Rover la o virsta asa de frageda, sa ajungi in sate si sa te joci cu copiii de pe-acolo iti ofera o experienta de viata imposibil de evaluat!
Va amintiti cum il percepeati pe tatal dvs. cind erati mic?
Ca pe un parinte foarte cald si foarte iubitor, deci nu eram cu nimic diferit de multi copii. Desi descopar cit de multi sint cei care au relatii disfunctionale cu parintii lor. Eu am avut foarte multa bafta…
De ce nu ati ales o cariera legata de teatru?
Pentru ca iubesc mediul vizual. Pentru mine, filmul stringe la un loc experienta umana (lucrul cu actorii sau cu oamenii pe care-i intilnesti cind faci un documentar), literatura, aventura, imaginea, muzica… si iti da mult mai multe jucarii cu care sa te joci. E o experienta foarte diferita. Nici azi nu sint prea interesat sa pun in scena piese de teatru, dar mi-ar placea sa montez o opera sau un muzical, pentru ca si in acest caz as avea la dispozitie mai multe unelte pentru a face ceva „spectacular”.
Ati montat totusi o singura piesa de teatru si ati studiat actoria, dar n-ati lucrat ca actor. Ati dorit poate sa experimentati mai mult?
Nu, imi place mai mult sa lucrez decit sa astept… In industria de film, mereu astepti ba un producator sa te caute, ba un distribuitor sa semneze contractul, ba un actor sa se elibereze, dar cel putin poti lucra la mai multe proiecte in acelasi timp. Ca actor, practic stai si astepti sa sune telefonul. Mama este o actrita minunata, dar chiar si azi se trezeste uneori asteptind cu lunile…!
Pareti deschis oricarei forme de expresie artistica. Ati lucrat cu Pina Bausch si Jim Jarmusch, ati facut filme pe teme extrem de diferite, documentar sau fictiune.
Da, cred ca sint deschis, dar nu doar expresiei artistice. Vreau tot timpul sa vad lucruri sau sa descopar lucruri pe care nu le-am mai vazut. E ca si cu mersul la restaurant – imi doresc sa incerc cit mai multe locuri posibile. Si mereu ma straduiesc sa comand din cind in cind si ceva ce nu-mi place, pentru ca e important sa nu te pastrezi doar in marginea sigurantei vechilor prietenii. Cit priveste subiectele filmelor mele, intotdeauna am incercat sa ma asigur ca nu ma repet. Fac un lucru cit pot eu de bine, dupa care vreau sa fac ceva complet diferit. Asta ii innebuneste pe producatorii care vor sa stie ca pot cataloga oamenii, dar eu sint foarte mindru ca filmele mele nu pot fi comparate unul cu celalalt, desi poti de regula sa observi ca sint facute de mine. (Ride.)
Ce ati invatat de la Pina Bausch?
Sa lucrez cu Pina a fost foarte interesant, mai ales pentru felul in care ia in stapinire lucrurile pe care dansatorii le aduc la repetitii. E un mod de a transforma, absorbi si reelibera experientele celorlalti, si de a le folosi pentru a crea arta. Compania era un amestec foarte interesant de tari, culturi, limbi si stiluri. Un dansator hip-hop brazilian ajungea sa lucreze cu o dansatoare olandeza educata dupa rigorile baletului clasic. Si Pinei ii place sa mearga in locuri noi si sa cunoasca oameni noi, si se indragosteste de orase si de culturi. Ne-am distrat bine de-a lungul anilor. Este extrem de sensibila si, de asemenea, foarte haioasa.
Dave Brubeck?
Cu Dave Brubeck am avut o experienta fascinanta. Inainte sa-l cunosc, imi si imaginam cum o sa stam pina tirziu in cluburi afumate, bind bourbon, dar nici vorba de asa ceva. Era incredibil de profesionist si, in acelasi timp, era un barbat extrem de dragut si de elegant. Mi-a distrus o gramada de fantezii romantice pe care le aveam despre gigantii jazzului. Dintotdeauna ii iubisem, in afara de Brubeck, pe Louis Armstrong, Bix Beiderbeicke, Dizzy Gillespie, Paul Desmond etc., asa ca era fascinant sa ascult povesti despre ei de la cineva care ii cunostea atit de bine si din alte vremuri. Mi-a mai spus ca putea sa invete pe oricine tot ce era de stiut despre pian in doua ore si ca restul este doar practica. La acea vreme nu l-am luat in serios (mi-ar fi placut s-o fi facut…), dar acum, ca am inceput sa mai inteleg niste chestii despre regia de film, cred ca pricep unde batea.
Ce v-a atras la o docudrama despre Turnul Eiffel?
Iubesc Turnul Eiffel! Cind eram mic si urmam scoala primara in Franta, eram foarte bun la dictare. In fiecare semestru se organiza cite un concurs, iar cistigatorul primea un bilet la Turnul Eiffel sau un bilet pentru o plimbare cu vaporasul pe Sena. De obicei, eram cel mai bun din clasa (lucru care-i innebunea pe ceilalti, facindu-l pe profesor sa le spuna: „Nu va e rusine ca un englez e mai bun la franceza decit voi?”. Si asa ne luam toti la bataie…). Deci am vizitat Turnul Eiffel de multe ori cind eram copil, si chiar si acum, cind prieteni de-ai mei vin la Paris, incurajez pe toata lumea sa urce in turn sau sa faca o plimbare cu vaporasul pe Sena… Acum citiva ani m-am gindit ca ar fi interesant sa fac un documentar despre Turnul Eiffel. Ceva foarte clasic. Dar costurile erau prohibitive din cauza tuturor efectelor speciale. Insa, pe masura ce tehnica a progresat, toate preturile au scazut, iar eu am reinceput sa ma gindesc la proiect. Si, intr-o zi, un prieten producator m-a sunat intrebindu-ma daca vreau sa fac o docudrama despre construirea Turnului Eiffel. A fost o pura coincidenta, deci n-am scapat ocazia. A fost, de asemenea, nemaipomenit pentru ca totul a mers foarte repede. Doar un an de zile s-a scurs intre prima intilnire de la Canal Plus si predarea filmului. Si am batut toate recordurile de audienta pentru acest gen de film in prime time. Chestie care e fantastica pentru ego, dar, mai important, iti da un pic mai multa libertate pentru urmatorul proiect.
Cum ati ajuns la workshop-ul Aristoteles?
Auzisem de el acum un an si ceva, si parea un lucru minunat. Este o nevoie reala pentru acest gen de atelier, iar Aristoteles este singular. Cind Cristina Hoffman si Dan Nutu m-au contactat, m-am simtit foarte flatat si am facut in asa fel incit sa-mi rearanjez planurile pentru vara si sa pot merge la Sibiel.
Sinteti satisfacut acum de timpul petrecut la workshop?
Sint foarte multumit, iar AW este in mod clar un mare succes. Calitatea elevilor a fost foarte buna si, chiar daca e extrem de greu sa faci un documentar intr-un timp atit de scurt, entuziasmul si energia lor au fost foarte hranitoare. Nu trebuie sa uitam ca pentru majoritatea documentarelor ai nevoie de luni intregi…
Daca ati fi mai tinar v-ati inscrie la un asemenea atelier?
De fapt, chiar si azi mi-ar placea sa particip! Mai am inca multe de invatat si atitea lucruri de incercat. Asta imi aminteste de citatul meu favorit din Samuel Beckett: „Incearca ceva, rateaza. Incearca din nou, rateaza mai bine”. Sau ceva de genul asta… N-am apucat sa vad multe lucruri in Sibiu, dar ce am vazut a fost foarte frumos. Totul mi s-a parut atit de interesant, incit as fi fost fericit sa mai pot petrece citeva saptamini explorind regiunea. Natura e aici una dintre cele mai frumoase pe care le-am vazut in intreaga lume, oamenii minunati, tuica delicioasa… Dar o sa ma intorc acolo doar pentru o vacanta cit de curind si, cine stie, poate voi gasi un subiect de film.
Lucrati acum la un nou proiect sau mai calatoriti o perioada?
Lucrez la doua proiecte de film de fictiune. Unul este un thriller despre o femeie psihiatru, iar al doilea o comedie romantica… si scriu de asemenea un al treilea scenariu, despre Tutankamon tinar. Vedeti, asadar, ca si proiectele mele de fictiune sint foarte diferite unul de altul. Dar sint incredibil de norocos ca imi cistig existenta facind ce imi place, asa ca, oricit de greu ar fi uneori, niciodata nu consider asta o munca. Este viata mea!
Profil
Simon Brook s-a nascut la Londra, tatal sau fiind marele regizor de teatru Peter Brook. A inceput sa lucreze in Studiourile Pinewood inca de la virsta de 12 ani. Dupa un stagiu de actorie, s-a mutat la Paris unde a fost company manager pentru turneele europene ale lui Dave Brubeck Quartet, Murray Louis Dance Company si Pina Bausch. In acest rastimp a montat o piesa de teatru, PS Your Cat Is Dead, si a organizat ateliere de actorie. Putin mai tirziu a trecut Oceanul si a lucrat in industria de film americana. S-a implicat in productia lui Down By Law de Jim Jarmusch, a facut asistenta de regie pentru Philip Kaufman (la Insuportabila usuratate a fiintei), Marek Kanievska sau Zbigniew Rybczinsky. In 1988 a fost second unit director si producator asociat la Religion, Inc, in care juca Sandra Bullock. In calitate de consultant, a participat la proiecte precum In the Soup de Alexander Rockwell, cu Steve Buscemi si Jennifer Beals, film premiat la Sundance si Deauville.
Din 1991 realizeaza documentare si filme de fictiune. A semnat, printre altele, 20 de scurtmetraje documentare despre copiii din Caucaz, un documentar despre fluviul Amazon pentru France 2, o docudrama despre tribul Karo din Etiopia pentru Canal Plus, precum si documentarul de lungmetraj Brook by Brook, produs de fratii Dardenne. Pentru Canal Plus si Discovery a realizat Adevarata legenda a Turnului Eiffel, urmarit la prima difuzare pe France 3 de 5,6 milioane de telespectatori. Cel mai recent film al sau este Generation 68, care contine interviuri cu Dennis Hopper, Vaclav Havel, Milos Forman s.a. despre momentul 1968. Filmul a fost prezentat, printre altele, la festivalurile de la Salonic, AFI: Silverdocs, Chicago si Lisabona.