Teodor Baconschi înscrie, și de data aceasta, un titlu fermecător în seria unor volume care îi poartă numele și care oferă cetățenilor posibilitatea de a vedea lumea în care trăim, de a înțelege valorile, credința, educația într-o manieră aparte, profundă și nobilă, înțeleaptă și diplomată. Scrie cu imparțialitate și cucerește prin eleganță.
Făclia de smalț. Recomandări iubitoare într-un secol dezordonat reprezintă o colecție de mărturisiri pline de admirație față de lucrările unor autori sau artiști diverși precum Albert Camus, James Joyce, Nicolae Steinhardt, Horia Bernea, Nuccio Ordine, Federico Fellini și mulți alții. Aceste excelente cronici cuprinse în capitole distincte sunt un exemplu de măiestrie în arta sinceră a aprecierii celuilalt și, totodată, un dar făcut cititorului care vrea să îi aprofundeze, să îi descopere sau să afle adevăruri nespuse sau neînțelese în întregime de publicul larg.
Are sensibilitatea celui care scrie bucurându-se de cuvinte, croind veșminte noi, cu splendide detalii și ornamente încrustate în țesătura de brocart a scriiturii sale. Cel mai important e că nu se teme să laude acești înțelepți, filosofi, oameni ai culturii și ai credinței, figuri importante ale timpului, trecut și prezent. Surprinde de fiecare dată însăși esența și o oferă în cupe mici și argintate celor care vor savura o extraordinară sursă de cunoaștere: „Citind acum tomul lui Mircea Mihăieș despre cel mai sofisticat epos al secolului XX, simt că am străbătut o groază de piste insolite, dar mai ales că m-am instalat pe continentul unei intertextualități desăvârșite, care-mi permite să contemplu galaxia din spatele originalului părăsit odinioară. Ca artifex exilat în labirintul postadamic, unde mintea revoltată e limitată agnostic, Joyce e deopotrivă un concentrat de paradoxuri nesfârșit psihanalizabile, un catolic dezvrăjit după contactul cu discipolii lui Loyola și un conservator fără cauză, sfâșiat între nostalgia idiomului paradiziac și lumea de după Babel“. Dacă rămân întrebări, aici sunt oferite răspunsurile. Dacă sunt neclarități, aici lumina zilei vine să ofere mai multă cunoaștere, să sublinieze frumusețea, adevărul și obiectivitatea în toate.
Erudit, galant și cuceritor în egală măsură
Pe mulți dintre cei despre care scrie îi salvează, le oferă un exercițiu de admirație fantastic, observând cu luciditate și notând cu meticulozitate, cu un stil inconfundabil, tocmai ceea ce trebuie să ajungă la ceilalți, adevărul care, uneori, riscă altfel să se piardă în gura clevetitorilor, în iureșul conspirațiilor sau în vâltoarea formelor fără fond.
Astfel îl salvează pe Nietzsche în ochii celor care poate nu i-au citit pe greoii literaturii care, fără îndoială, l-au salvat la rândul lor, de-a lungul unui secol întreg (Thomas Mann, James Joyce, T.S. Eliot și Herman Hesse fiind doar câteva exemple): „Elisabeth Forster-Nietzsche rămâne piaza rea a fratelui său, mai ales pentru că, longevivă și fără scrupule, i-a adus pe Hitler și compania în preajma unor ediții traficate, inspirând astfel toxica legendă a unui Nietzsche protonazist (deși el fusese de fapt un adversar al războiului, al pangermanismului și un admirator al culturii… franceze)“.
Nu ține să demonstreze, ci să arate, prin cuvinte, ceea ce remarcă, ceea ce întreaga sa cultură îi accentuează azi cu forță infinită, printr-o eleganță aparte și printr-un stil erudit, galant și cuceritor în egală măsură, ecuație aproape imposibilă pentru cei mai mulți gânditori.
O pană roșie în mâna unui scriitor
Ceea ce dezvăluie, capitol după capitol, încununează viața unui om care a citit enorm, a studiat în profunzime și a văzut întreaga lume, adăugându-i nuanțele trecutului peste prezent, înțelegând, de fiecare dată, măsura urieșească în care toate sunt legate.
Nu există capitol care să plictisească, nu există capitol în plus. Dimpotrivă, Făclia de smalț oferă cititorului o bogăție a lecturii, o delectare aparte, o plăcere intelectuală, lăsând uneori impresia unui jurnal, impresie plină de recunoștință pentru că tocmai unele mărturisiri completează și mai mult acest portret savuros (fără a-și pierde din eleganță) al lumii, al culturii, al religiei, al prezentului și al trecutului laolaltă.
Iată doar un scurt exemplu al modului în care îl descoperim pe Teodor Baconschi prin ceea ce îl caracterizează, printr-un umor și o erudiție care încântă, prin plăcerea de a cerceta și aprofunda: „Îmi place să nu uit cine mi-a semnalat prima dată un autor fundamental. Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne. Sunt însă și situații când un prieten mai învățat rostește din senin un nume. Fie îl rogi să-ți lămurească sumar despre cine-i vorba, fie (dacă ești mai rușinos-orgolios) reții acel nume și te apuci să-l îmbraci, pe cont propriu, într-o biografie“.
Din nou, așadar, o cheie a întregii cărți, îmbrăcarea cu haine noi sau, dacă vreți, adăugarea unor detalii care lipseau până acum, indiferent că e vorba de un autor sau de contextul geopolitic actual. E o plimbare printr-un muzeu universal în care un maestru pictor adaugă, la final, tușele-lipsă: aici, o tichie, dincolo, un șirag de perle, o pană roșie în mâna unui scriitor, un ceas de aur în buzunarul unui erudit.
Eleganța și imparțialitatea își spun întotdeauna cuvântul
Există, în fiecare paragraf, abilitatea incontestabilă de a surprinde esențialul, de a folosi cuvintele într-un joc aparte, de a le ține în vârful degetelor și de a le plasa în locul potrivit pentru a obține tonul potrivit și pentru a oferi elementul final în caracterizarea unei opere, a unui parcurs, a unui fragment istoric: „S-ar putea crede că, asemenea oricui își propune să «conserve» vreo specie amenințată, Nuccio Ordine apără o cauză pierdută. Și totuși, solarul nostru autor italian e străin de sminteala ridicolă a unui Don Quijote. Șarja lui reparatorie vizează o negativă stare de fapt consolidată, fără a o socoti ireversibilă. Volumul nu devine necrologul elegiac al umanismului distrus de obsesia capitalistă a profitului, ci tribuna unei chemări la regăsirea autenticității și a meditației consolatoare, capabilă să salveze sensul existenței fiecăruia și al viețuirii laolaltă“.
Nu există rea-voință, nu există gesturi care să trădeze dorința de a-l critica neonest pe celălalt. În schimb, adevărul aici e spus pe un ton admirativ și, acolo unde e critică, eleganța și imparțialitatea își spun întotdeauna cuvântul.
Teodor Baconschi oferă, odată cu Făclia de smalț, „recomandări iubitoare“ necesare în acest „secol dezordonat“ pe care îl trăim, în inima unui cotidian în care avem nevoie de un îndrumar, de un far care să ne arate că lumina nu vine dintr-o singură sursă și care să ne îndrepte privirea, cu obiectivitate și speranță deopotrivă, atât către viitor, cât și către un trecut esențial.
Teodor Baconschi, Făclia de smalț, Editura Polirom, 2023