— Încă o dată vă mulțumesc pentru onoarea pe care ne-o faceți vizitându-ne țara. Sper ca traducătorul să surprindă bine bucuria din glasul meu.
— Da, o surprinde bine, îmi dau seama că sunteți bucuros și vreau să știți că și eu sunt.
— Nu e nevoie să vorbiți atât de rar, translatorul este foarte competent. Am organizat acest dejun oficial pentru a putea discuta într-un cadru relaxat, chiar dacă problemele expuse în discuțiile noastre preliminare sunt ample și grave. Spre exemplu, este uimitor cum acțiunile dintr-o țară pot afecta clima planetară și mă refer în primul rând la modul iresponsabil în care pădurea amazoniană a fost tăiată în timpul mandatului predecesorului meu, domnul Bolsonaro.
— Vai, asta este fasole cu ciolan? O ador.
— Este feijoada, mâncarea noastră emblematică. Se face din fasole neagră, carne și cârnați.
— Hmm, este foarte bună. Îmi cer scuze că vorbesc cu gura plină, dar chiar îmi era foame. Soția mă ține mereu la regim, ca să fiu prezentabil în fotografii. Ce bine că nu a venit cu mine de data asta. Se simte totuși un gust special.
— E de la legumele și fructele pe care le punem în feijoada: varză kale, cartofi, okra, morcovi și banane. Of, bananele astea îmi dau bătăi de cap.
— Puneți banane în mâncarea de fasole?
— Da, de la ele se trage aroma și tenta dulceagă. Problema este că se cultivă tot mai mulți arbori bananieri, iar pentru asta se taie din pădurea amazo…
— O să o sune soția mea pe soția dumneavoastră ca să-i ceară rețeta. Noi facem cazane mari de 1 decembrie și lumea mănâncă și face hora. Neapărat să veniți odată să vedeți. Acolo în pahare ce este?
— Este cachaça, băutura noastră tradițională din trestie de zahăr.
— Hchh pfoai, ce tare este! Bună, dom’le, se simte pe esofag, curăță tot. Seamănă cu romul, nu?
— Da, fiindcă la bază este tot un distilat din trestie de zahăr. A naibii trestie, cererea este în continuă creștere, iar asta duce, bineînțeles, la extinderea suprafețelor agricole prin defrișarea pădurii amazo…
— Pot să mai iau un păhărel?
— Sigur că da.
— Nu prea sunt obișnuit cu alcoolul, dar așa, de gust, la câte un dejun oficial, parcă merge. Plus că, știți cum se zice, mâncarea bună cere băuturică, apoi băuturica mai cere niște mâncare. Asta ce e?
— Este moqueca , o tocană pe bază de pește, cu ceapă, usturoi, coriandru, roșii și uneori creveți.
— Mulțumesc, dar nu prea mănânc pește. În schimb, aș mai lua un păhărel de ciaciacia din ăla. Tare bine mă încălzește. Mulți ani, sănătate, aaah, ce tare este. Acum înțeleg de ce dansați voi samba, că se duce cacacia asta în picioare. De sclava Isaura ce se mai știe?