Interviu  -  Ana-Maria Onisei  -  

Din punct de vedere normativ. Dar, practic, ce beneficii reale aduce aceasta a cincea lege a cinematografiei?

Elementul cel mai important al noii legi este ca inlesneste colectarea unor resurse mult mai mari, din surse diferite pentru productia romaneasca de film. In fond, lupta pentru resurse a existat dintotdeauna si putem spune ca este in orice situatie la ordinea zilei, caci fara resurse nu putem face filme competitive.

De ce trebuie sustinut filmul romanesc din bani publici?

Asa cum sustinem cultura romana, teatrul, pictura, muzica romaneasca, asa trebuie sustinut si filmul national.El ne reprezinta intr-o mare masura. In plus, din punct de vedere economic, filmul romanesc intra intr-o competitie acerba cu filmele americane, despre care stim deja de ce fonduri beneficiaza.

Ar putea ajunge productiile romanesti competitive cu cele americane?

Nu stiu, dar, vrind-nevrind, odata ce ruleaza in salile de cinema, filmul romanesc intra in competitie cu alte filme din perioada respectiva. Si deci, asa cum in plan european filmul e sustinut din bani publici fata de filmul american, la fel e si in Romania, noi fiind aliniati normelor europene tocmai pentru ca, prin politica statului, se acorda un sprijin financiar filmului national.

Care sint sursele din care se constituie fondul cinematografic, potrivit noii legi?

Contributia majora, care inseamna peste 60% din fondul cinematografic, provine din minutele de publicitate prezentate de posturile de televiziune. Platitorul acestor minute este Agentia de Publicitate care contracteaza publicitatea cu un post de televiziune si din contravaloarea minutelor respective achita o contributie de 4% la fond. A doua sursa provine din incasarea unei contributii de 2% din vinzarile de casete video, vinzarea biletelor de cinema, din care incasam un procent de 3% si, de asemenea, 4% din profitul inregistrat de Loteria Romana si 1% din veniturile provenite de la retele de cablu din Romania. Un element de noutate absoluta este faptul ca incasam un procent de 15% din publicitatea realizata de Televiziunea Romana.

Vinzarile de bilete reprezinta o resursa financiara consistenta? Care e situatia, de fapt?

Vinzarile sint intr-un regres evident fata de anii trecuti. In 2005 s-au vindut, de exemplu, 2.500.000 de bilete de film si din valoarea acestora CNC-ul a incasat 3%. Numarul de spectatori este din ce in ce mai mic, iar banii incasati, din ce in ce mai putini.

Atunci, ce parte a sistemului nu functioneaza?

Cauzele se leaga, in mare parte, de arondarea acestei activitati unui monopol de stat aflat in pragul falimentului, monopolul salilor de cinema detinute de Regia Romania Film. Iar situatia dezastruoasa in care s-a ajuns a fost cauzata tocmai de lipsa de resurse financiare necesare intretinerii – caci pina la modernizare e cale lunga – salilor de cinematograf. Acest monopol ar trebui lichidat, iar salile, privatizate.

Pe de alta parte, daca ne referim la privatizare – desi asta nu tine in mod direct de CNC –, exista riscul ca salile sa fie transformate in orice altceva in afara de cinematografe. Un intreprinzator care preia o sala de cinema nu poate sa acopere costurile de intretinere numai din vinzarea biletelor. Deci, pe linga activitatea propriu-zisa, el trebuie sa desfasoare o serie de alte activitati comerciale care sa-i asigure venit. Cum ne putem proteja de riscurile unei astfel de solutii? Situatia ar putea fi controlata prin stabilirea in caietul de sarcini a unei prevederi care sa stipuleze ca pe durata a cel putin 10 ani sala va functiona ca cinematograf. Insa deocamdata nu s-a facut nimic in aceasta directie.

Pina la productie, exista o etapa de selectie. Concursurile de proiecte cinematografice au provocat mai in fiecare an scandaluri. Cum va explicati ca scenarii precum cel al lui Cristi Puiu, care s-a dovedit un real succes, au picat concursul?

Se poate intimpla si anul asta ca un lucru de valoare sa nu intruneasca adeziunea membrilor comisiei de selectie si sa pice. Aceste selectii sint, la urma urmelor, un lucru extrem de subiectiv.

La fel cum este posibil ca aceasta comisie sa selecteze proiecte dezastruoase.

Categoric. As insista insa asupra unui lucru: comisiile de selectie sint numite de ministrul Culturii, nu de CNC. Directorul CNC nu a participat niciodata la astfel de concursuri. Si aceasta comisie numita de ministrul Culturii, oricare ar fi el, lucreaza si-si face treaba cu profesionalismul, cu onestitatea care ar trebui sa existe. Daca nu exista, comisia poarta intreaga raspundere. De aceea este important ca aceste comisii sa fie bine dramuite si analizate atunci cind se stabilesc, pentru ca de aici porneste tot binele sau tot raul. Intr-o luna comisia poate sa decida, cel putin pentru un an, viitorul filmului romanesc. Si mai e ceva: prin forta imprejurarilor, din comisiile acestea fac parte oameni mai putin calificati, nu neaparat reprezentativi pentru domeniul nostru. Toti cei puternici din cinematografie vor sa faca filme, nu sa faca parte din jurii de selectie. Asa ca e greu de crezut ca regizori precum Cristi Puiu, Catalin Mitulescu, Corneliu Porumboiu ori Tudor Giurgiu ar putea face parte din rindul selectionerilor, pentru ca ei isi doresc sa acceseze concursul pentru proiectele proprii. Pe de alta parte, sint convins ca daca am avea o comisie cu macar trei dintre cei pe care i-am spus, nu ar mai trece scenarii de mina a doua. Eu nu cred ca Puiu ar da drumul unui scenariu modest, slab si neinteresant. Dar el vrea sa faca film, are dreptul sa faca film si nu ii poate cere nimeni sa-si ingroape doi ani de activitate pentru a alege alte proiecte. Cel putin nu deocamdata.

In acest caz, vi se pare in regula ca CNC-ul, institutie care aloca fondurile pentru finantarea proiectelor cistigatoare in urma concursului, sa nu aiba nici un cuvint de spus in selectarea lor?

In sfirsit, conform noului regulament de concurs – publicat in urma cu doua saptamini in „Monitorul Oficial” – s-a incercat implicarea institutiei in selectie, in sensul ca directoul general al CNC are dreptul ca de acum inainte sa participe la lucrarile comisiei si sa semneze documentele legate de selectia filmelor. Astfel, directorul general poate sa solicite comisiei recitirea sau reanalizarea unor proiecte care ii par vadit dezavantajate din diverse motive. Insa, in aceasta prima faza a concursului, care inseamna selectarea, secretizata, a scenariilor, nu scapam de subiectivism. Consider ca abia in a doua parte a concursului s-ar putea judeca lucrurile mai obiectiv, atunci cind exista criterii clare precum numarul de spectatori, competenta producatorilor si asa mai departe. Scenariul ramine, in continuare, o chestiune de gust: unuia poate sa-i placa, altuia sa i se para prost. Totusi, noul regulament e o incercare de a preintimpina macar partizanatul.

Sa ne asteptam anul acesta la mai multa echidistanta, la corectitudine?

As spune ca da. E adevarat, perioada care a trecut a fost una plina de convulsii. Dar astazi lucrurile s-au mai aranjat, lumea este mai calma si cred ca ne indreptam spre o perioada de normalitate. Ceea ce s-a petrecut in ultimul timp denota ca generatia tinara are multe de spus in filmul romanesc.

Asta ar echivala cu inlaturarea monstrilor sacri de pe piata?

Nu sustin ca monstrii sacri nu trebuie indepartati, dar consider ca in filmul romanesc trebuie sa fie loc pentru toata lumea.

Chiar si pe banii statului?

Da, pe bani publici. Nu vreau sa spun ca filmele se vor face de acum inainte pe baza buletinului de identitate si cine a depasit 45 de ani nu mai face film. Ar fi o mare eroare, valoarea nu este data de virsta artistului, ci de opera. Dar cei care au ratat, care au facut unul, doua sau trei filme compromitatoare ar trebui, cel putin o perioada de citiva ani, sa reflecteze la propriile esecuri si sa nu mai fie finantati.

E mai important succesul de critica al unui film sau succesul de public?

In regulamentul de concurs actual sint imbinate cele doua criterii. Mi-ar fi greu sa spun ca un film care a avut multi spectatori, dar care a fost facut praf de critica e bun de aruncat la cosul de gunoi. Pina la urma, filmele se fac pentru spectatori. Din cealalta perspectiva, filmul romanesc „tinar”, sa recunoastem, a avut mai mare succes la critica decit la publicul autohton. Productiile romanesti au luat mari premii, dar in Romania sint inca cvasi-anonime.

Asadar, filmului romanesc ii lipseste promovarea?

Sint suficiente chestiuni exterioare care pot sa asigure succesul filmului, inclusiv promovarea. Totusi, problema publicului ramine, in cazul nostru, cea mai delicata. Publicul trebuie, in primul rind, reatras spre sala de cinema. Avem de-a face cu un public accidental. Iar mersul la film nu mai e o obisnuita ca altadata. Insa faptul ca exista exemple din rindul tarilor civilizate, unde sint in continuare spectatori pentru filme, ma face sa cred ca si in Romania publicul poate fi reatras spre sala de cinema. Dar asta doar in momentul in care vor exista sali moderne, confortabile. Imaginati-va ca din doua milioane de spectatori, citi au fost anul trecut, reteaua privata Hollywood Multiplex a facut mai bine de jumatate. Deci un singur intreprinzator a facut jumatate din spectatorii din Romania, cu toate ca regia de stat are in administrare mai multe sali. De ce? Pentru ca e o locatie moderna, cu mai multe sali, are o oferta larga de filme si este situata intr-un complex comercial cu mare vad.

Si o parte dintre salile de stat, cel putin in Bucuresti, sint intr-un vad bun.

Da, sa luam de pilda cinematografele „Patria” sau „Scala”, aflate in plin centrul Bucurestiului. Daca mergem acum sa vedem ce e acolo, pariez ca sint goale, nu stiu daca gasim mai mult de cinci spectatori inauntru. Salile acestea ar trebui regindite, spatiul recompartimentat si impartit in sali mai mici, nu de cite o mie de locuri. Si trebuie, de asemenea, personalizate cu anume genuri de filme: film cultural, film experimental, documentar. Omul sa stie ca daca se duce la Cinema „Scala” o sa vada film european, iar la „Miorita”, film documentar. Exista nise de spectatori pentru chestiunile astea, or, pina acum, nu s-a facut nimic, totul fiind o apa si un pamint. Din fericire, legea cinematografiei care tocmai a intrat in vigoare prevede ca poate fi acordat un sprijin financiar nerambursabil pentru sustinerea, de pilda, a cinematografelor de arta, cele care sint axate preponderent pe promovarea filmului european si, in particular, a filmului romanesc.

Estimativ, in cit timp ar putea fi puse lucrurile pe roate?

In patru, cinci ani publicul ar putea fi atras spre sala de cinema. Pe linga modernizarea salilor, mai trebuie facuta insa si publicitate. In prezent, aceasta lipseste. Pai, ca sa spun ce film ruleaza saptamina asta la „Patria” din Bucuresti, trebuie sa ma gindesc bine inainte. Iar daca eu nu stiu, inseamna ca nu stiu nici spectatorii, poate doar cu exceptia celor care trec prin fata cinematografului. Pe linga publicitate, ar trebui aduse mai multe copii de film. In prezent, distribuitorii lucreaza la limita supravietuirii si cumpara tiraje minime de filme ca nu cumva sa existe riscul sa iasa in pierdere, aduc doar doua, trei copii de pe urma carora sint siguri ca isi recupereaza investitiile. Dar filmele trebuie lansate simultan in citeva orase ale tarii ca sa beneficieze de o promovare orchestrata. Apare un film in premiera la Bucuresti, pai, sa apara si la Iasi, si la Cluj. In prezent, pina ajunge filmul la Iasi sau oriunde in tara, deja el a aparut pe caseta, pe DVD si mai e si gata piratat, deci publicul nu prea mai are de ce sa se duca la cinematograf ca sa-l vada.

„Toti cei puternici din cinematografie vor sa faca filme, nu sa faca parte din jurii de selectie. Asa ca e greu de crezut ca regizori precum Cristi Puiu, Catalin Mitulescu, Corneliu Porumboiu ori Tudor Giurgiu ar putea face parte din rindul selectionerilor, pentru ca ei isi doresc sa acceseze concursul pentru proiectele proprii. Pe de alta parte, sint convins ca daca am avea o comisie cu macar trei dintre cei pe care i-am spus, nu ar mai trece scenarii de mina a doua. Eu nu cred ca Puiu ar da drumul unui scenariu modest, slab si neinteresant. Dar el vrea sa faca film, are dreptul sa faca film si nu ii poate cere nimeni sa-si ingroape doi ani de activitate pentru a alege alte proiecte. Cel putin nu deocamdata.”

„Filmul e un produs cultural, nu-l putem judeca strict din punct de vedere comercial”

De citi bani dispune fondul cinematografic? Cum apreciati ca sint gestionate aceste resurse?

Banii care se string intr-un an de zile la Fondul Cinematografic se situeaza cam in jurul sumei de peste 10 milioane de euro. Am plecat la drum, in anul 2001, de la mai putin de 1 milion de euro. Deci in cinci ani de zile fondul s-a inzecit. Asa ca esential este ca in momentul de fata avem banii. Abia dupa aceea incep discutiile daca ce faci e prost sau bun, daca din fondul existent se duc bani catre unii care dau rateuri. Dar prima problema ramine sa ai capacitatea financiara sa generezi din acest fond productie de film. Iar chestiunea asta este satisfacator rezolvata, putine domenii ale culturii dispun de resursele pe care le avem noi. Ca sa va raspund, nu am putut privi activitatea CNC de pina acum ca un contabil, tragind linie si zicind atit cheltui, atit investesc, de acolo tai, de aici dau. Filmul e un produs cultural, in fond, deci nu-l putem judeca strict din punct de vedere comercial.

Ce puncte nevralgice ale cinematografiei ramin netratate?

Problemele cele mai importante pentru filmul romanesc ramin sala de cinema si publicul. De bine, de rau, segmentul de productie de film este rezolvat: se pot face in Romania 16 filme de lungmetraj in fiecare an si inca 20 de scurtmetraj. Pot face filme tinerii regizori si unii dintre cei consacrati. Dar s-a pierdut obisnuinta de a merge la film: pe vremuri, o familie mergea o data pe saptamina la cinema. Intre timp, e adevarat, s-au diversificat ofertele de distractie, totusi scaderea aceasta de la 200 de milioane de spectatori la doar 2 milioane in momentul de fata ma ingrijoreaza si nu trebuie ignorata. Frecventa europeana anuala a locuitorilor unei tari la cinematograf este in medie de 1,5-2. Inseamna ca fiecare cetatean francez intra intr-o sala de cinematograf de doua ori intr-un an. Deci, daca in Franta sint 70 de milioane de locuitori si frecventa este 2, rezulta ca francezii au 140 de milioane de spectatori anual in salile de cinema. Noi avem o frecveta de 0,2. Ei, macar sa ajungem si noi la 1, adica sa avem 10 de milioane de spectatori, avind in vedere ca restul de 10 milioane locuiesc la sate. Asta ar insemna ca fiecare orasean sa mearga o data pe an sa vada un film. Si acesta e telul spre care trebuie sa tintim.

Repere:

• S-a nascut la 4 ianuarie 1947 in Cimpia Turzii, judetul Cluj.


• In 1970 a absolvit Facultatea de Istorie si Filosofie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai.


• Intre 1970 si 1976 a lucrat ca muzeograf la Muzeul „Portile de Fier” din Drobeta Turnu-Severin.


• Intre 1976 si 1990 a fost, pe rind, referent, sef de serviciu si director la „Centrala Romania Film”.


• Din 1990 este, timp de patru ani, director la Regia Autonoma a Distributiei si Exploatarii Filmelor „Romania Film”.


• Intre 1995 si 1997 este vicepresedinte al Centrului National al Cinematografiei.


• Incepind cu 1998 ocupa postul de director general la grupul de firme Media Pro.


• Din 2001 pina in 2002 este presedinte al Centrului National al Cinematografiei.


• Din 2002 pina in 2006 a fost director general al Centrului National al Cinematografiei.