Marți, 2 mai 2023, la Palatul Culturii din Iași, întâlnirea cu Mihai Ritivoiu a însemnat fascinația profunzimii. O seară memorabilă, în care pianistul aflat pentru prima oară în Iași la invitația Fundației Culturale Gaudium Animae a cucerit publicul cu frumusețea unei remarcabile căutări interioare, într-un repertoriu care a peregrinat prin mai bine de trei veacuri de muzică. Mihai Ritivoiu a impresionat în dificilul program, de la bătrânul Bach la contemporanul Stéphane Delplace, cu Mozart, Liszt și Brahms, repere fundamentale ale unei arte interpretative ce exemplifică o impecabilă pianistică modernă.
Delicatețe și bravură, o tehnică ireproșabilă și mai ales adâncimile poetice ale unei personalități seducătoare au făcut cu siguranță ca această seară de mai să rămână pentru mult timp în inimile melomanilor ieșeni, un public excepțional care a trăit muzica la intensitate maximă. După superbul recital de la Palatul Culturii, am stat de vorbă cu Mihai, un pianist curios, interesat de compoziție și dirijat și unul dintre puținii interpreți care crede în acel „să cânți fiecare concert ca și cum ar fi ultimul“, într-un interviu în exclusivitate pentru „Suplimentul de cultură“.
Bun găsit, Mihai! Cum te-ai simțit în premieră absolută la Iași? Cum a fost această experiență pentru tine?
A fost o experiență extrem de frumoasă, iar la final am rămas doar cu regretul că nu am stat mai mult. Orașul mi-a lăsat impresia unui loc frumos, cald, cu o atmosferă relaxată și primitoare. Am fost impresionat de Palatul Culturii, iar concertul a fost o experiență absolut minunată. Vreau să mulțumesc Fundației Culturale Gaudium Animae pentru această invitație!
Cât de mult contează starea pentru tine? Cât contează și celelalte amănunte legate de un concert, mai ales când ești într-un loc nou?
Sigur, ca profesionist înveți să faci față la situații diverse și încerci să nu te lași afectat prea mult de lucruri externe. Cu toate acestea, nu ne putem nega sensibilitatea, iar în momentul în care sala este plăcută, cu o acustică generoasă, frumoasă estetic, când luminile sunt făcute artistic și cu bun gust și totul în general este făcut cu inteligență, sensibilitate și atenție la detalii, așa cum a fost cazul recitalului meu de la Iași, toate aceste lucruri duc la o experiență mult superioară!
Cum ți s-a părut publicul ieșean?
Publicul ieșean mi s-a părut extrem de cald, atent și fin cunoscător. Am fost impresionat de liniștea care s-a așternut de-a lungul unui program care nu a fost neapărat ușor de digerat.
Ai 10, aproape 11 ani de când ești stabilit la Londra. Cum te simți atunci când cânți în România?
Din păcate vizitele mele concertistice în România s-au mai rărit, mai ales în urma pandemiei. Mă încearcă întotdeauna o emoție deosebită când cânt în țară, mai ales în locuri de care mă leagă amintiri foarte vechi, cum ar fi Ateneul Român. De asemenea, publicul român este în general foarte cald, într-un contrast marcant față de cel londonez, care pare grăbit să prindă ultimul metrou chiar și după cele mai impresionante recitaluri de la Wigmore Hall.
Wanderings, o compoziție proprie și titlul recitalului tău, ne-a dus cu gândul nu doar la peregrinări, ci și la căutări. Cum te simți să îți cânți lucrările în public?
Mi-am propus să fac asta cât mai des, pentru că face parte dintr-o anumită viziune pe care o am despre ce ar trebui să fie muzicianul secolului XXI. Cu toate acestea, nu e deloc foarte ușor. Nu este neapărat ușor să ai curajul să-ți pui propria lucrare alături de compozitori pe care îi divinizezi. Cu toate acestea cred că este un demers care merită, mai ales dacă nu vrem să rămânem puțin înțepeniți.
Piesa ta, scrisă în 2020, redă o stare dintr-o perioadă extrem de dificilă pentru toată umanitatea. Cum e să revizitezi acele momente?
Nu a fost ușor, a fost ca și cum aș revizita niște amintiri pe care le suprimasem. Însă re-studiind acea lucrare am încercat să mă axez pe elementele muzicale și este ceva foarte plăcut în a te întoarce la o creație mai veche cu alți ochi și a spune „parcă nu e chiar rea!“.
Compoziția e pentru tine o preocupare continuă. Sau e o stare?
Compoziția este o preocupare continuă în ultimii ani. Am compus în adolescență, pe când lucram cu compozitorul Valentin Petculescu, care mi-a lărgit foarte mult orizontul muzical. La un moment dat însă mi s-a părut că ceea ce scriu nu va putea fi niciodată suficient de actual, așa că m-am oprit. A fost ceva ce mi-a lipsit, iar în timpul pandemiei m-am reapucat să compun – de fapt piesa Wanderings a fost prima de după această pauză. Compoziția este așadar în acest moment o preocupare continuă, căreia altfel îi simt lipsa. De fapt, recomandarea mea pentru orice muzician interpret ar fi să compună, cât de puțin. Mi se pare absolut esențial pentru relația pe care vrem să o cultivăm cu textul muzical al altor compozitori.
Apropo de stare, cum îți alegi repertoriul pentru un recital?
Într-o primă fază încerc un fel de asociere liberă, într-un fel îmi las subconștientul să facă prima mișcare. Apoi încerc să văd dacă asta a generat o idee ce poate fi exprimată, poate chiar printr-un titlu, și dezvolt mai departe programul complet. Mi se pare interesant că pot întotdeauna să-mi dau seama, aproape instantaneu, dacă o piesă merge alături de alta sau nu, însă îmi trebuie ceva timp gândire ca să explic de ce.
Ce e Bach pentru Mihai Ritivoiu?
Primul concurs la care am participat a fost un concurs Bach. Am avut de mic o fascinație și o dragoste pentru muzica sa, pe care nici nu puteam să le explic. Acest lucru se datora în mare parte și unui bun prieten de familie, muzicologul Daniel Suceavă, care mi-a prezentat multe lucrări pentru orgă, precum și Matthäus– și Johannespassion. La un moment dat, profesoara mea de pian, inițial încântată de această predilecție a mea, a ajuns să exclame că ar vrea să „mai termin cu Bach!“, pentru că ajunsesem să nu fiu interesat de alte repertorii și mai ales de compozitori romantici. Am mai cântat apoi Bach, Suita franceză în sol major, la concursul de la San Sebastian, unde o pianistă din juriu mi-a spus că îi aduc puțin aminte de sunetul lui Dinu Lipatti. Iar un alt membru al juriului, Billy Eidi, pe care l-am revăzut recent la Paris, și-a adus aminte de această suită din tot ce am cântat, după atâția ani. Apoi, ca student, nu am cântat mult Bach, fiind puțin descurajat de foarte multele dogme legate de interpretarea muzicii sale la pian. Iar acum revin la această primă dragoste și îmi place mai ales să juxtapun muzica sa cu lucrări din alte epoci, care sunt puternic legate. Acest lucru nu face decât să arate încă odată cum muzica lui Bach a prefigurat și influențat aproape tot ceea ce s-a întâmplat ulterior.
Cum ai defini Fantezia și fuga cromatică în re minor?
Este o lucrare unică prin natura improvizatorică și extrem de expresivă a Fanteziei, iar fuga este monumentală, fără a fi masivă. Mi s-a părut că această lucrare oferă o libertate de interpretare extraordinară.
Delplace e un compozitor contemporan pe care l-ai cunoscut personal și căruia i-ai cântat și o lucrare în primă audiție. Cum v-ați cunoscut?
În timpul unui stagiu la Paris, la Cité des arts, în 2021, l-am cunoscut pe Stéphane Delplace, compozitor și personaj foarte interesant, ferm convins de puterea expresivă care se poate încă exploata în muzica tonală. Am început să lucrez cu dumnealui și am pus așa bazele unei prietenii artistice care ne leagă în continuare. Recent am cântat o lucrare a sa – Sisyphe – în primă audiție la Londra, iar la Iași am cântat desigur Preludiul și fuga în mi bemol major.
De ce ai ales anume această piesă din caietul I al lui Delplace?
Preludiile și fugile în 30 de tonalități ale lui Stéphane Delplace constituie o lucrare monumentală și extrem de interesantă. (Este de menționat faptul că acesta este caietul 1 din 3!). Sunt, bineînțeles, un omagiu adus lui Bach, însă fiecare preludiu și fugă sunt dedicate unui compozitor diferit. Fuga XXVII, dedicată lui György Ligeti, are, într-un context tonal foarte strict, o temă cu măsuri în expansiune metrică, iar din această juxtapunere rezultă un efect extrem de interesant.
Mozartul tău a fost sublim la Henri Coandă în Iași. Ai o afinitate specială pentru sonatele mozartiene sau e doar o chestiune de stil?
Mă bucur să primesc acest feedback, întrucât multă vreme mi s-a spus că Mozart este o „specialitate“ și ar trebui să evit să programez lucrări ale sale. Este o afinitate pe care am descoperit-o după ce am terminat studiile oficiale. Rigoarea marilor profesori cu care am lucrat a lăsat loc fanteziei de care are nevoie muzica sa și pe care am găsit-o prin căutări personale. Nu ar trebui totuși să uit de importanța întâlnirii cu un personaj absolut fabulos – Robert Levin, care mi-a deschis ochii către multitudinea de caractere și dramaturgia muzicii sale, precum și către arta de a încorpora ornamente și improvizații în interpretare, ceea ce ar fi fost de la sine înțeles în perioada respectivă.
Clasic sau romantic? Ce e pe primul loc în inima ta?
Muzica romantică este extrem de ofertantă. Atât tehnica pianistică, cât și instrumentul, s-au dezvoltat foarte mult în perioada romantismului, astfel că avem lucrări monumentale uneori, sau foarte intime, care exprimă o multitudine de stări sufletești. Cu toate acestea, ca să fiu sincer, pe primul loc rămâne clasicul în inima mea. Probabil pentru eleganța cu care pot fi exprimate niște sentimente uneori chiar extreme, însă într-un absolut echilibru și perfecțiune a formei.
Mi-a plăcut foarte mult Mozart în interpretarea ta. În partea a doua ai cântat Liszt, cu două transcripții după celebre lieduri schubertiene. Care e relația ta cu muzica lui Liszt, un compozitor pe care l-ai inclus și pe discul tău de debut, Transcendence, apărut la casa Genuin?
Muzica lui Liszt este extraordinară. Pe de o parte, felul în care folosește pianul este de o ingeniozitate fantastică și pune bazele pentru ceea ce au făcut după aceea Debussy și Ravel. Iar din punct de vedere armonic îl prefigurează pe Wagner, ajungând chiar până la profeția atonalismului. Sonata în si minor este una dintre lucrările muzicale esențiale.
Ce e virtuozitatea pentru tine, Mihai?
Virtuozitatea este posibilitatea de a obține tot ce vrei de la instrument. Nu ține doar de viteză, forță etc. Există și o „virtuozitate a sufletului“, așa cum a numit-o în mod minunat Ivry Gitlis, pe care o auzi la interpreți din alte epoci, pe înregistrări vechi, unde, deși pot fi câteva note greșite, bogăția expresivă este copleșitoare.
Dar profunzimea? De unde crezi că își ia un muzician profunzime, e ceva cu care te naști sau această sensibilitate poate fi dobândită?
Nu aș ști să spun exact. Lucrând însă din când în când cu copii, observ că unii au această înclinație spre profunzime și spre a lua în serios ceea ce se întâmplă când facem muzică, în mult mai mare măsură decât alții la aceeași vârstă.
Brahms și 7 Fantasien op. 116. Cum ai defini acest ciclu?
Plin de nostalgie, pe alocuri intim, pe alocuri plin de pasiune. Muzical absolut fascinant, cu multe surprize armonice (pentru cine caută!) și ritmice, precum și polifonii ce amintesc de Bach. De fapt nu întâmplător am ales să deschid recitalul cu Fantezia cromatică și fuga și să îl închei cu 7 Fantasien, tot în re minor.
Bisurile tale, superbe, au fost Schumann și Chopin. Cum îți alegi bisurile la un recital/ concert?
Aleg piese pe care le am foarte bine în mână, întrucât nu este deloc ușor să cânți ceva în plus după consumul pe care îl presupune un recital. Desigur, trebuie să se și potrivească cu programul pe care l-am cântat.
Mă gândesc acum la Chopin și ciclul de Preludii op. 28. Cât timp îți ia să studiezi de exemplu un astfel de opus, destul de consistent pentru un recital?
Preludiile de Chopin au făcut întotdeauna parte din marile piese romantice pe care îmi doream să le cânt (precum Sonata de Liszt, Kreisleriana de Schumann și așa mai departe). Acum câțiva ani am avut din fericire timpul necesar să îl dedic învățării lor. Cred că au fost vreo șase luni, însă am trăit cu ele multă vreme după aceea.
Îți alegi partiturile în funcție de recitaluri-concerte sau ai un repertoriu format, de sine stătător?
Am un repertoriu de bază, la care încerc să adaug mereu lucrări noi. În ultimul timp îmi place ca recitalurile mele să urmărească o anumită temă, uneori explicită, alteori implicită, iar acest lucru face ca uneori să lucrez mult mai mult pentru a pregăti lucrările pe care le-am ales din entuziasm față de o anumită idee unificatoare.
Poate fi muzica un instrument de comunicare?
Desigur, muzica transmite ceva esențial, ce nu poate fi pus în cuvinte. Însă motivul pentru care, de exemplu, o sonata de Schubert ne impresionează și atinge atât de mult, este faptul că ne spune ceva esențial despre noi înșine.
Cum arată anul 2023 pentru tine? Ce urmează în programul tău în acest an?
Urmează câteva proiecte interesante – un concert la St. Martin-in-the-Fields legat tematic de Bach și lucrări moderne influențate de muzica sa, un recital Schubert la Schloss Melschede în Germania, precum și Concertul nr. 5 „Imperialul“ de Beethoven la Tokio, cu Mozart Virtuosi Orchestra și dirijorul Mitsuyoshi Oikawa. Voi mai preda la un curs de vară la celebra Rugby School din Anglia, curs în timpul căruia voi da și un recital.
Ce concerte vei mai avea în România? Știu că la Iași ai fost întrebat dacă ți-ar plăcea să ții un curs de măiestrie pentru tineri pianiști. Știu că te preocupă și latura pedagogică a artei interpretative. De ce?
În momentul de față nu am proiecte concrete în România, însă sunt multe lucruri pe care mi-aș dori să le fac. De exemplu, în ultimul timp am studiat dirijatul și am debutat chiar dirijând de la pian la Florența, anul trecut. Mi-ar plăcea să am ocazia să cânt și dirijez o orchestră de cameră din România. De asemenea, mă preocupă într-adevăr latura pedagogică. Simt o satisfacție deosebită când ajut pe cineva să se autodepășească, să își descopere personalitatea artistică și, în plus, prin predat am învățat enorm. Este o formă extraordinară de a descoperi și aprofunda muzica.
Un mesaj pentru publicul tău din România și tinerilor muzicieni de acasă.
Publicului îi transmit că abia aștept să ne revedem, iar tinerilor muzicieni le urez să persevereze cu imaginație, optimism, creativitate, dar mai ales dragoste de muzică!
Îți mulțumesc mult, Mihai! Mult succes în continuare! Și aștept să ne revedem, bineînțeles, mai ales la Iași!
Galerie foto
