Lectura romano-franceza a fost asigurata de Svetlana Carstean si Fanny Chartres, cea care a si tradus versurile. Momentul i-a furnizat scriitoarei Simona Popescu si o concluzie: „Exista un test pe care, daca il trece o poezie, inseamna ca e buna: o traduci in franceza. Daca suna bine, atunci e buna. In engleza nu prea conteaza, pentru ca in engleza totul suna extrem de bine. Iar poezia ta este minunata”. Debutul autoarei in virsta de 39 de ani s-a lasat asteptat mai mult de 10 ani, dupa ce poemul care-i da titlul a aparut in volumul colectiv Tablou de familie, in 1995. „Este ultimul autor care debuteaza pe cont propriu, iar metafora Tablou de familie ii apartine.
Svetlana, alaturi de Ioana Nicolaie si Doina Ioanid, face parte din generatia fetelor cuminti din poezia postdecembrista”, este de parere criticul Paul Cernat, gasind ca linie centrala in cartea poetei tema „cuminteniei induse sau impuse de sistemul educational din anii ‘80”. Odata volumul publicat, Svetlana se indreapta spre proza, cu o carte inspirata din poemul sau, Marele cofetar, care face referire la Gellu Naum.
Despre poezia dominata de „principiul cuminteniei” au vorbit, alaturi de Paul Cernat si Simona Popescu, Carmen Musat, Cristian Tudor Popescu, Alexandru Matei. C.T. Popescu e cel care a primit-o pe Svetlana la „Adevarul literar si artistic”, la inceputul anilor ‘90, impreuna cu un un grup de „baieti tineri” ca T.O. Bobe, Cezar-Paul Badescu sau Razvan Radulescu. „In comunismul de care vorbesc Svetlana Carstean si Simona Popescu aveai mai multe posibilitati de protest: unul era sa nu te nasti, refuzul procrearii. Daca totusi te nasti, poti sa refuzi sa cresti. Daca treci si de etapa asta, mai ai posibilitatea ratarii constiente. Urmeaza apoi speciile rare, cum sint disidentii. Svetlana e in a doua categorie: ea refuza sa creasca. Acest infantilism asumat este amprenta ei. Nu este decit un mare copil, care refuza sa fie adult”. Versurile ei, recitite in traficul infernal, i-au adus aminte de o mica obsesie din copilarie. „Aveam o idee fixa cind eram mic, pe care o credeam etufata, stearsa, ca atunci cind voi creste nu voi putea minca prajituri. Acest sentiment l-am retrait citind-o pe Svetlana”, a spus jurnalistul.
Pentru Simona Popescu, Floarea de menghina este emblematica pentru o anumita generatie: „Pentru toti cei care si-au trait copilaria, adolescenta si prima tinerete in comunism. O lume menghina pe care noi am cunoscut-o”. „Iti doresc sa ai cititori care sa se ridice la inaltimea jocului tau. Nu e usor, crede-ma”, a fost urarea-compliment a scriitoarei.
Reamintind o intrebare a unui jurnalist referitoare la constringerile sexuale pe care le resimteau tinerii in comunism, Svetlana Carstean a deschis o discutie despre „cit inteleg adolescentii de acum despre ce a fost atunci”. O replica a venit de la Carmen Musat, care a dat un exemplu „din familie”. „Fiica mea are doar 15 ani si, dupa ce a citit poezia, am intrebat-o cum i s-a parut si mi-a spus ca i-a placut foarte mult. E o poezie care vorbeste de conventii, de o lume dominata de principiul cuminteniei. Deci nu are legatura neaparat doar cu experienta comunista.”