Am glumit în numărul trecut pe seama unei reclame – altfel, bine realizată și în ton cu epoca în care trăim, dar care pune în prim-plan nu calitatea produsului în sine, ci conștiința civică a cumpărătorului potențial.
Am remarcat-o nu fiindcă ar fi ieșită din comun, ci, dimpotrivă, fiindcă se înscrie într-un trend tot mai popular, unde comerciantul, printr-o extindere abuzivă a competențelor, se transformă într-un presupus activist civic, care parcă vrea să te facă să uiți că în realitate el îți vinde ceva. În ultimii ani s-au înmulțit reclamele din specia asta, în special cele de tip ecologist-comercial, pe care le privesc cu o suspiciune justificată de caracterul lor oximoronic – ca să nu zic ipocrit.
Ecologismul și anticonsumerismul – o componentă esențială a unei mișcări ce a luat amploare în ultimele decenii – sunt, esențialmente, curente născute din sânul societății civile ca reacție la pericolele (reale, potențiale ori imaginate) la care este supus mediul înconjurător din pricina activităților industriale, a poluării, a proliferării deșeurilor nedegradabile, a defrișărilor etc. Ca mișcare politică, „verzii“ se plasează la stânga, sunt adversari ai consumerismului. Politica lor e una de reducere a impactului activităților umane ce dăunează mediului. Aici intră și reducerea consumului de resurse disponibile la nivel planetar, deci reducerea consumului în general. Iar în ultima vreme, odată cu ponderea tot mai mare a politicienilor „verzi“ în parlamentele și guvernele alese democratic, ideile lor sunt promovate pe o scară tot mai largă.
De cealaltă parte, marea calitate a pieței libere din capitalism este adaptabilitatea. Versatilitatea. Funcționarea unei afaceri depinde de profit și, dincolo de principiile morale ce stau – mai mult sau mai puțin – la baza comerțului liber, regula de aur o reprezintă obținerea și, cum se spune azi, maximizarea acestui profit. Cu cât consumul este mai mare, cu atât cresc vânzările și sporește profitul, iar întreprinderea, afacerea, compania este mai rentabilă. Asta este măsura succesului.
Ai zice că ascensiunea unei tendințe anticonsumeriste, ce promovează consumul reținut și responsabil, lovește direct în capitalismul zilelor noastre. Doar că, așa cum spuneam, marele capital este versatil. Cum scopul fundamental este profitul, discursul și oferta comercială a marilor companii se adaptează chiar și unui mediu ostil, preluându-i cameleonic discursul și asumându-și-l. Practic, consumerismul ajunge să fie încurajat prin intermediul unui discurs anticonsumerist, susținut de agenții economiei consumeriste și (ar fi nedrept să n-o spun) cu presupusa participare complice a consumatorului. Cumpărând produse de larg consum împachetate într-un ambalaj discursiv de tip ecologic, noi ne cumpărăm, practic, un fel de indulgențe, dacă vreți, care mai spală din păcatul consumerismului.
Că e sau nu e într-adevăr așa, depinde de consensul larg al comunității. Iar, cum ființei umane îi vine greu să renunțe la mașini personale, la aparate care ușurează traiul domestic și la gadgeturi care însuflețesc viața cotidiană – la lucruri pe care de fapt ni le dorim cu toții –, mica ipocrizie ecologist-salvaționistă la care participăm devine normalitate și o acceptăm ca atare. E cea mai bună soluție pentru a ne vedea și cu slănina în pod, și cu sufletul în raiul salvatorilor planetei. Știm și noi că e absurd ca o mașină de spălat vase să economisească aproape toată apa pe care o consumi spălând la chiuvetă, dar dacă ni se spune că am pus umărul la salvarea planetei, de ce să refuzăm acest gest nobil, aproape eroic, care, pe deasupra, îți face viața mai comodă? Cum să nu cumperi un gadget la modă al unei mari și faimoase companii de computere și alte produse electronice, când ți se spune că până în 2030 tot ce produce va fi fabricat din materiale reciclabile, regenerabile și rejuvenabile sau cam așa ceva? Mai ales că respectiva companie te asigură că și tu ești parte din această campanie. Și înțelegem prea bine că până în 2030 se pot întâmpla multe, se mai schimbă obiectivele, mai moare măgarul, mai cade samarul, dar între timp noi am cumpărat și am încurajat. Am salvat un pic.
Un prag al ingeniozității simpatice l-a atins însă o companie producătoare de bere, care a dat de veste că, la fiecare bere pe care o bem, o parte din prețul ei va fi folosită pentru conservarea habitatului urșilor carpatini. Păi, nu merită? Bei o bere, două, trei, zece și deja ești simți egalul oricărui activist ecologist, egalul Gretei, al lui Al Gore, al lui… ce mai, ai băut și ai salvat. Sus paharul – verde, desigur.