Odata cu teatrul antic, fantomele au inceput sa bintuie si prin literatura. In Electra lui Sofocle, intr-o noapte, fantoma lui Agamemnon ii apare in vis Clitemnestrei, vaduva sa. Dar prima aparitie „notabila” a unei fantome este cea din Hamlet, cind „duhul” regelui i se arata „printului Danemarcei”. Hamlet este cuprins de indoiala la vederea spectrului: „The spirit that I have seen/ May be the devil: and the devil hath power/ To assume a pleasing shape; yea, and perhaps/ Out of my weakness and my melancholy,/ As he is very potent with such spirits,/ Abuses me to damn me”. Spectrul regelui este de fapt un mesager, un vestitor, imaginea unei fiinte vii ratacind intre viata si moarte. El revine printre cei vii pentru a termina, a implini ceva.
Fantoma ia uneori diferite nume, in functie de context: „umbra”, pentru a-si arata intangibilitatea, „simulacru” in filosofie, „himera” sau „fantasma” in psihanaliza, „viziune” in religie, „aparitie” sau „spirit” in literatura fantastica. In Don Juan de Moliere, un spectru intruchipeaza femeile inselate de Don Juan, devenind astfel o reprezentare a destinului sau. Si in romanele gotice fantomele sint nelipsite, la fel ca in Castelul din Otranto al lui Horace Walpole. Povestile lui Charles Dickens (A Christmas Carol) au devenit celebre datorita celor patru fantome care il viziteaza pe Scrooge cu scopul de a-l schimba, de a-l transforma intr-un alt om.
Aparitia brusca a fantomei intr-un cadru real provoaca frica, angoasa. Este vorba de ceea ce Sigmund Freud numea das unheilmliche. „It harrowes me with fear & wonder”, spune Horatiu la vederea spectrului. Se stie ca o mare parte din publicul lui Shakespeare credea in fantome. Credinta in spectre nu este insa nici de origine crestina, nici iudaica, sustin specialistii. Ea este pagina si primitiva. Nici literatura noastra nu este lipsita de fantome, unele dintre ele de-a dreptul fascinante. Motivul romantic al umbrei, simbol al dedublarii, este folosit cu maiestrie de Eminescu in citeva dintre creatiile sale reprezentative.
O carte care il transpune pe cititor in lumea basmului
O prezenta insolita in peisajul literar romanesc este romanul Doinei Rusti, Fantoma din moara. „Un roman – dupa cum spune autoarea – despre lumea alunecoasa a delatiunii… povestea… unei fantome vaporoase, omniprezente si obligate sa traiasca si ea in ruinele unei lumi de care este iremediabil legata. Lumea pastoasa in care putrezesc radacinile mele”.
Adelei nu-i ramine decit sa inchida ochii si miraculosul isi face numaidecit aparitia, timpul dobindeste o alta dimensiune, iar o prezenta straina, fie o umbra, fie „un individ cu picioare scurte si cap mototolit”, un „omulet infricosator”, sau cu o aura stralucitoare, va veni sa o vada: „Ai vrut sa ma vezi. Am venit”, ii spune omuletul lui Del. Elementele miraculoase si cele reale convietuiesc armonios in Fantoma din moara, fara a provoca uimire sau indignare personajelor, naratorului sau cititorului, la fel ca in romanele lui Gabriel Garcia Marquez. Chiar in inceputul romanului Un veac de singuratate, micul Aureliano intra in bucatarie in timp ce mama sa tocmai lua de pe foc si aseza pe masa o oala cu fiertura. Copilul, din pragul usii, ii spune: „Va cadea!”. Oala, desi era asezata chiar in mijlocul mesei, incepe brusc sa se miste catre marginea mesei, iar apoi se zdrobeste de podea. In acest moment intervine naratorul, spunind: „Ursula povesti alarmata acest episod sotului ei, acesta insa il interpreta ca pe un fenomen cu totul firesc”. In aceasta informatie metanarativa se poate observa tot fundamentul teoretic si creativ al fictiunii real-miraculoase, in care fenomenele extraordinare sint interpretate ca fenomene naturale.
Fantoma din moara este o carte care il transpune pe cititor in lumea basmului. Prin ferestrele mari care dau inspre lucruri, micuta Del priveste la moara parasita unde isi duce viata stafia. Nici propria casa nu este mai putin interesanta, caci intotdeauna este ceva de descoperit, o camera secreta, mai intunecoasa decit celelalte si „singura ramasa fara lumina, chiar si dupa ce am facut instalatia electrica”, „camera din fund”, usa interzisa in spatele careia se adapostesc stafiile si unde exista un cufar albastru, „strajuit de drugi de fier… ca niste gheare de zmeu”.
Doina Rusti se numara printre putinii povestitori adevarati pe care ii are literatura romana postdecembrista.
Doina Rusti, Fantoma din moara,
colectia „Ego. Proza”, Editura Polirom,
2008, 29.95 lei