„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Cantemir. Inorogul în lavirinthul neștiinții de Ligia Ruscu, în curs de apariție în colecția Biografii romanțate a Editurii Polirom.
– Fragment –
— Tot ce-am zis, se răsti Ruset opintindu-se să se ridice din scaun și începând să ocolească încăperea cu pași repezi, e că Dumitrașcu vodă ar fi făcut mai bine să nu se pripească așa și să aștepte să vadă mai întâi cum le merge puterea. Așa cum face dealtfel domnul vostru Constantin. Însă Dumitrașcu vodă a fost gata să se închine, s-o rupă pe față cu turcul, să ridice o oaste, nu de dragul creștinilor împilați și de dorul de a arunca jugul turcesc, ci pentru că împăratul i-a făgăduit domnia pe neam… Ai știut asta? Cantemireștii să fie stăpânitori cu drept de moștenire în Moldova, chiar și urmașii lor încă nenăscuți, pe veșnicie. Pe veșnicie! Nu știu ce-a fost în capul lor de au cuprins tocmeala asta în înțelegerea de au semnat-o astă-primăvară la Luțk. Adică boierii moldoveni să se supună pe vecie unor domni din același neam, să piardă dreptul de a-și alege domnul! Veșnic numai singur Domnul Dumnezeu este, nu treburile orânduite de minte și mână omenească!
Se opri și privi încruntat la Castriot.
— Asta boierii moldoveni nu vor primi nicicând.
Și erau mulți, își zise Castriotul în drum spre casă, urmând sluga îmbufnată cu torța, așa de mulți cei care nu erau bucuroși de noua domnie. Nu numai aceia, destui, care îi dușmăneau pe Cantemirești orice ar fi făcut, dar și cei care socoteau, ca Iordachi Ruset, că domnul se grăbise trecând pe față de partea rușilor, în loc să ducă politica de veacuri a acestor țări, aceea de a aștepta să vadă care e mai puternic. Acum, Dumitrașcu vodă avea mare nevoie de o biruință asupra turcilor. Iar pentru asta, nu era nevoie să fii mare căpetenie de oști ca să-ți dai seama, era hotărâtor ca turcii să fie împiedicați să treacă Dunărea. Și împăratul, în loc de asta, își făcea de lucru prin Iași.
Era târziu și Iașii dormeau în jurul său, în întunericul gros. Castriotul privi în urmă la întrevederea sa cu Iordachi Ruset. Durase vreme îndelungată, dar oricât se învârtiseră unul în jurul celuilalt, nici unul nu plecase de acolo mai învățat decât venise. Castriotul se întrebă prin câte asemenea întrevederi avea să mai treacă în zilele ce urmau. Dar până una-alta, a doua zi era mare praznic la curtea domnească, și el avea să fie de față.
Mai târziu, Castriotul avea să păstreze doar o amintire destul de nedeslușită a acelei seri. Mese întinse cu tot belșugul, în ciuda foametei care bântuia prin țară, stropite cu vin moldovenesc; mirosuri grele amestecate, de friptură, mosc, sarmale, pelin și sudoare; blănuri aurii, postavuri vișinii, catifeluri de culoarea smaraldului; bărbi stufoase, musteți răsucite, frunți înalte până spre creștet, obraji rumeniți de vin și de căldura din încăpere; împăratul, cu un cap mai înalt decât cei din jurul lui, dregând cu mâna lui câte un pahar de vin, după datina rusească, pentru boierii prieteni, sărutându-l pe Dumitrașcu vodă la închinarea paharelor, povestind de mănăstirea Golia și cum zărise el acolo înrâuriri nu numai leșești și grecești, dar și rusești; îmbulzeala de lume din jurul lui, să-l vadă și să-i soarbă cuvintele; domnul așezat la locul de cinste la masă, unde împăratul îl îndemnase cu stăruință să stea, grăind cu glasul său blând despre Moldova și prietenie și război; ofițeri și generali ruși strălucitori în uniformă; Golovkin cancelarul, care îl salută cu bunăvoință pe Castriot, cu care se cunoștea de când îl trimisese Brîncoveanu prima dată pe lângă împărat; Sava raguzanul, care privi prin el; Toma Cantacuzino, care veni să-i dea binețe de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, de parcă ar fi fost amândoi acasă la curtea Brîncoveanului; închinări nenumărate, în sănătatea împăratului, în sănătatea domnului, în sănătatea celor două doamne, care nu erau de față, pentru biruința asupra dușmanului sfintei cruci, din nou în sănătatea împăratului, în sănătatea oștirilor sale, în sănătatea oștirii moldovenești, în sănătatea neamurilor creștine ce gemeau în șerbia păgânilor necredincioși și călcători de jurământ, dar pe care nădejdea dezrobirii îi însuflețea și avea să-i îndemne să pună și ei mâna pe arme; învălmășeală de glasuri de meseni care își strigau avântul de luptă, credința față de domn și de împărat, setea de sânge păgânesc…
— …cu sprijinul domnilor creștini, zicea împăratul închinând o nouă cupă de vin, vom arunca în Dunăre hoardele păgânilor și vom aduce slobozenia…
— …n-o să se facă nimic în vara asta, îi spunea Iordachi Ruset seara trecută, nici napi măcar, au ros lăcustele astă-primăvară tot ce era verde în toată Moldova…
— …aula otomanică, zicea Dumitrașcu vodă ridicându-se în picioare, e un uriaș cu glezne de lut și se va dărâma de la prima lovitură. A arătat-o limpede biruința prințului Eugen la Zenta…
— …nu și-au adus proviant decât pe douăzeci de zile, îi șoptea la ureche Toma Cantacuzino, și dacă Brîncoveanu își calcă cuvântul și nu trimite ce-a făgăduit, n-o să fie de ajuns…
— …mâine de dimineață vom cerceta pe ofițerii noii oștiri moldovenești, zicea împăratul.
— …oaste nouă avem, dregători noi avem, domn nou este, păcat că nu-l prea ascultă nimeni, auzise Castriotul ieri pe un târgoveț pe stradă.
— …la Siret, în Brăila, se găsesc grâne din belșug și bucate de toate felurile, îi spunea Dumitrașcu vodă împăratului, iar Toma Cantacuzino, de la locul său, întări dând aprobator din cap.
— …cum mi-ai poruncit domnia ta, îi spusese sluga sa de taină chiar înainte de a ieși din casă, am tras de limbă pe sluga lui Golovkin cancelarul, și mâine dimineață or să se întâlnească cu Iordachi Ruset și cu alți boieri nemulțumiți de domnul cel nou…
— …sprijinul neclintit și dărnicia principelui Dimitrie au pregătit drumul care ne va duce la biruință, zicea generalul Rönne cu cupa în mână.
— Țarul trimite oaste către Focșani și plănuiește să purceadă el însuși într-acolo, șopti un glas în urechea cealaltă a Castriotului.
Trimisul lui Brîncoveanu mișcă foarte ușor din cap și sluga cu ulciorul de vin se îndepărtă să mai toarne și altora. Castriotul se feri de Toma Cantacuzino, care mai avea multe să-i spună, și chibzui pe cine să trimită, încă în aceeași seară, să-i ducă vorbă lui Constantin vodă că ar fi neprevăzător să mai zăbovească mult în tabăra de la Urlați, așa de aproape de Focșani.
Dimitrie Cantemir (1673-1723), om de stat și prolific om de litere, a fost domn al Moldovei (martie-aprilie 1693 și 1710-1711) și una din cele mai strălucite figuri ale iluminismului european. Victoria austriacă asupra turcilor în bătălia de la Zenta (1697) l-a încredințat că Imperiul Otoman se afla în pragul declinului; ca atare, în războiul ruso-turc din 1710-1711 a trecut de partea lui Petru cel Mare. În urma victoriei otomane în bătălia de la Stănilești (1711) s-a refugiat în Rusia, unde și-a petrecut tot restul vieții, ca apropiat și mai apoi senator al țarului. În exil și-a scris cea mai mare parte a operei: monumentala Istorie a Imperiului Otoman, care a rămas până la mijlocul secolului al XIX-lea opera de referință pe acest subiect în istoriografia europeană, Descrierea Moldovei, scrisă la cererea Academiei de Științe de la Berlin, al cărei membru era, sau Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. Vasta sa operă acoperă domenii variate: a fost istoric și filosof, etnograf și lingvist, compozitor și muzicolog, dar și autorul celui dintâi roman din literatura română, Istoria ieroglifică. Vorbea și scria în unsprezece limbi și a fost unul din primii orientaliști europeni. Cu deosebire însemnat este tratatul său de teorie a muzicii otomane, care cuprinde și piese muzicale tradiționale și contemporane lui, pentru transcrierea cărora a elaborat un sistem propriu de notare muzicală derivat din alfabetul arab, primul de acest fel din cultura otomană.