Rubrici  -  Radu Pavel Gheo  -  Fun  -  

De o bună bucată de vreme aud – și citesc – și în România despre un concept întâlnit pentru prima oară în Statele Unite: distracție la locul de muncă. Fun, cum i se zicea acolo: fun at work. Când m-am ciocnit de el pentru prima oară, am râs neîncrezător și cinic. Presupun că am rămas în urma vremurilor, fiindcă mie fun at work îmi evocă un muncitor dintr-o hală care îi bagă altuia apăsat deștu’ în fund, ca să-l facă să sară în sus de spaimă și surprindere. Și dup-aia toată muncitorimea din hală se hăhăie. Distracție la muncă.

Conceptul însă este gândit mai degrabă pentru așa-numitele „gulere albe“. E funcțional în Statele Unite, deci trebuie să fie func­țional și la noi, în primul rând în mediul privat – sau cel puțin așa se zice. O fi, n-o fi, cel puțin în limbajul corporatiștilor el a devenit foarte prezent, aproape la fel precum cel de „identitate“, cu toate derivatele sale identitare. Așa cum în rela­țiile intercomunitare ori interumane aproape totul a ajuns să devină identitar (și toți își zgârmă identitățile multiple, de neam, gen, rasă ori clasă), în viețile de birou aproape totul trebuie să implice cumva și ideea de distracție, să fie fun. Am întâlnit adesea oferte de muncă la diverse cor­po­rații – sau la slujbe de birou în general – unde cuvântul „dis­tracție“ e nelipsit (sau, dacă nu el, atunci ceva similar). Pare chiar obligatoriu. Căutăm coleg tânăr și dinamic (sau entuziast), care să se integreze într-o echipă unde munca și distracția merg mână în mână. Sau într-un mediu de lucru competitiv și distractiv.

S-au făcut și studii care arată că angajații fericiți, relaxați și cu zâmbetele pe buze sunt mai efi­cienți decât cei nemulțumiți de slujba lor (oare cam cât o fi durat un studiu atât de complex? și ce ne făceam dacă rezultatul arăta că angajații nemulțumiți și frustrați sunt mai eficienți decât restul?). Cică, dacă te distrezi la locul de muncă, performanțele, spiritul ino­vativ și eforturile personale sunt la cote mai înalte decât altfel – deși aici exemplul empiric de la început, cu muncitorii care se distrau cu degetele în posteriorul colegilor, ar putea contrazice ușor concluziile studiilor de genul ăsta. Care, mai mult, arată că angajații fericiți cu slujba lor nu pretind prea des măriri de salariu, fiind mulțumiți să facă parte dintr-un mediu de mun­că plăcut – și ezitanți când vine vorba să îl părăsească.

Există chiar pagini web dedicate distracției la locul de muncă, unde găsești normative ale dis­tracției – fiindcă nu te poți distra chiar așa, ca prostu’. Distracția se face în mod organizat. Am consultat câteva, ca să înțeleg și eu odată cum te poți distra la slujbă altfel decât în ciuda slujbei. Și am aflat. E mai simplu decât se crede.

Primul pas ar fi să ne schimbăm mentalitatea și să ne stabilim obiective reale, realizabile, pentru fiecare zi de muncă. Apoi, desigur, e neapărat necesar să emani tu însuți energie pozitivă: dacă vii cu servieta încărcată cu energii negative, s-a dus naibii fun-ul. Nu e prea clar de unde scoți energia aia pozitivă când nu o ai, dar ți se pune în vedere clar că nu e bine în nici un caz să te plângi de una și de alta, ci să vezi aspectele pozitive ale situațiilor și să le popularizezi printre cei din jur. Ceva de genul: „Dragi colegi, știți că trebuie să încheiem proiectul cu două săptămâni mai repede! Așa-i că-i minunat? Să vedeți ce distrac­ție o să fie! Șeful zice că diseară mai stăm vreo trei ore după program și putem să comandăm și pizza la birou. Pizza la birou!“. Iată, am popularizat aspectele pozitive – și trebuie să recunoașteți că e o perspectivă optimistă. Iar perspectiva optimistă (sugerează pagina consultată) poate fi chiar algoritmizată: la fiecare comentariu negativ pe care îl auzi, să răspunzi cu două comentarii pozitive. Adică egalezi și dup-aia marchezi 2-1 pentru fun. În fine, pentru a ne încheia pregătirea pentru distracție – căci asta a fost doar pregătirea –, avem nevoie și de simțul umorului, așa că (citez una din paginile web) „învățați să râdeți“.

Aici recunosc că m-am blocat. Cum să învăț să râd? Din fericire, există oameni care s-au gândit și la asta: la o căutare pe Google, „learn to laugh“ mi-a oferit 299.000.000 de rezultate într-o juma’ de secundă. Deci, aproximez eu, între trei sute de milioane și vreun miliard de oameni sunt gata să ne învețe cum să râdem. În condițiile astea, cum să nu te distrezi la locul de muncă? Mă mai gândesc la faza aia cu muncitorul și degetul, pun pariu că e și ea pe undeva prin sutele alea de milioane de rezultate.