Este unul dintre filmele cu cele mai proaste reputații din istorie. Acum, la Cannes, complet refăcut pe coordonatele viziunii originale și debarasat de pornografie, Caligula încearcă să își răscumpere păcatele cu o nouă versiune.
Pe hârtie, Caligula ar fi trebuit să fie un mare succes sau măcar un mare eveniment, atunci când a fost lansat, cu greu, în 1979. Și-a îndeplinit acest obiectiv, dar dintr-un punct de vedere complet opus intențiilor originale.
Bazat pe un scenariu de Gore Vidal, regizat de Tinto Brass, cu decorurile și costumele lui Danilo Donati (dublu oscarizat pentru Romeo și Julieta și Casanova lui Fellini) și înșiruind o listă de mari actori pe generic (Malcolm McDowell, Helen Mirren, Peter O’Toole, John Gielgud etc.), dotat cu un buget uriaș, de două ori cât Star Wars, Caligula s-a anunțat a fi un dezastru artistic și ca reputație încă din timpul filmărilor. Subminat de scandaluri în serie și probleme legale, părăsit de realizatori, remontat de producătorul Bob Gucionne (magnatul „Penthouse“ care încerca să intre astfel în lumea filmului de artă), presărat cu (celebre) scene pornografice turnate în ascuns, repudiat de staruri, Caligula a fost întâmpinat cu un val de ură din partea criticilor respectabili, care pur și simplu l-au denunțat drept un produs mârșav și sulfuros.
În scenă intră, în 2019, Thomas Negovan, scriitor, muzician și istoric de artă din Chicago, care, având acces la întreaga arhivă Caligula din depozitul Penthouse în vederea unei cărți-album, are ideea de a remonta complet filmul folosindu-se de cele 98 de ore de filmare existente, pentru a obține ceva mult mai apropiat de viziunea originală a autorilor. Pentru Negovan soluția a fost să reorienteze acest Ultimate Cut, prezentat la Cannes, prin prisma interpretărilor actorilor spre un fir narativ care arată evoluția lui Caligula ca un soi de inițiere mistică al cărei punct culminant este, în final, reproducerea mitului lui Isis și Osiris. „Lucrând la montaj, am înțeles că, de fapt, Caligula este un film ermetic. Este ca un film de Jodorwsky, ca o bandă desenată din revista «Métal Hurlant»“, explică Negovan.
Ce a schimbat Thomas Negovan la Caligula, așa cum explică producătorul:
– „Peste 90 de ore de filmări originale montate conform scenariului original.“
– „O versiune de trei ore din care nici un cadru nu a mai fost văzut până acum de public, interpretări necunoscute, scene extinse, care arată viziunea originală a filmului și interpretările originale ale actorilor.“
– „Am restaurat firul narativ complet eliminat din versiunea din 1980, respectând ritmul impus de interpretările originale pentru a onora instinctele actorilor.“
– „Am restaurat filmul cadru cu cadru, eliminând orice imperfecțiune și stricăciune.“
– „Folosind AI-uri și cea mai modernă tehnologie audio, am opti-
mizat sunetul dublelor nefolosite în versiunea din 1980, salvând astfel interpretări actoricești care, altfel, ar fi fost definitiv pierdute.“
– „La vremea respectivă, ca urmare a constrângerilor bugetare, elaboratele elemente ale decorurilor originale au fost completate în grabă cu cortine sau elemente pictate. În noua versiune, am înlocuit aceste improvizații cu efecte digitale pentru a restaura lumea vechii Rome.“
A meritat efortul? Criticii deocamdată nu și-au dat verdictul, dar revista „Premiere“, care a văzut deja filmul, și-a spus deja părerea: „mai lung, excelent restaurat, debarasat de muzica lui Prokofiev și Haciaturian, dar dotat cu o nouă coloană sonoră planantă, mai bine ordonat, precedat de un frumos generic animat semnat de marele Dave McKean (ilustratorul coperților seriei Sandman a lui Neil Gaiman), acest Ultimate Cut îi dă lui Caligula o coerență care nu poate fi negată.
Este un film care poate fi pus pe raft între Satyricon de Fellini (pentru decoruri și relectura claustro-teatrală a lui Suetoniu) și serialul Roma (pentru abundența de organe genitale și viziunea full frontal a sexului decadent la romani), iar asta nu înseamnă puțin lucru. Dar, chiar și așa, el rămâne un artefact al anilor ’70 și nu devine filmul grandios care s-ar fi putut ascunde sub stratul de murdărie. Un producător nou cu o adevărată viziune sosește prea târziu, dar avem cu adevărat impresia că vedem un nou film, poate puțin mai radical, dar tot atât de monstruos.“
Și chiar dacă, în cele din urmă, ar putea fi răscumpărat în ochii cinefililor veritabili de această nou versiune, Caligula nu pare a fi pregătit de a scăpa de aura de scandal care l-a însoțit permanent, fiindcă Tinto Brass, astăzi în vârstă de 90 de ani, și-a exprimat public supărarea că nu a fost ales el să își salveze filmul compromis.