Vorbeam săptămâna trecută despre un concept modern și foarte popular: distracția la locul de muncă. Fun. Muncim și avem fun. Departe de mine gândul de a contesta conceptul – de altfel, cum aș putea s-o fac, când atâția specialiști în productivitatea muncii l-au analizat, promovat și lăudat? Sunt sigur că te poți distra la slujbă, așa cum te poți distra oriunde, dacă ai chef sau o nevoie stringentă să te desprinzi, știu eu?, de o muncă repetitivă, poate anostă, poate stresantă, cu termeni-limită și sarcini împovărătoare. Am doar mici rețineri de profan în privința distracției organizate.
Sigur, distracția se organizează întotdeauna: o ieșire la iarbă verde, un concediu la mare, o beție cu gașca… Doar că se organizează fără nevoia de a îndeplini obiectivul „distracție“ și mai ales fără muncă. Chiar și așa, de câte ori o zi de distracție planificată s-a dovedit un eșec? Că se mai întâmplă. Dar, în afară de tristețea ori enervarea de după un picnic ratat din cauza ploii, a boxelor cu manele la maximum, a ATV-urilor care brăzdează pajiștea, alte consecințe nu mai sunt. Distracția la locul de muncă e altceva, mai ales când începe să semene supărător de mult cu o sarcină de serviciu.
Am citit recent că, grație studiilor desfășurate de atâția ani asupra eficienței și bunăstării angajaților, distracția – sau așa-numitul „factor FUN“ – tinde să devină o componentă importantă a culturii organizaționale. Pentru că, așa cum scrie la manualele de profil, e mai bine ca, indiferent unde muncești, să ai zâmbetul și pe buze, și în interiorul tău. Chiar așa: să zâmbești și să râzi nu doar cu gura, ci și cu interiorul. (Îmi cer scuze cititorilor, dar asta mă face să ricanez și să-mi amintesc de o expresie ce ridiculizează astfel de exprimări, de care ești tentat „să râzi și cu curul“ – adică și cu interiorul, deci e bine.)
Dar cum zâmbești? – fiindcă aici e schepsisul. Cum te distrezi la slujbă, în așa fel încât să fie mulțumiți și angajatorul, și șeful direct, și echipa? Păi, te distrezi cu o anumită finalitate, ca să sporești creativitatea și productivitatea colectivului, ca să colaborezi mai bine cu colegii, ca să devii mai creativ și mai implicat în politica firmei. Atunci când pui pe computerul colegului o falsă alertă de virus informatic, nu e fun. Nici când îi așezi pe scaun o jucărie piuitoare sau pârțâitoare – ori o piuneză old style – nu e fun, fiindcă nu sporește nici productivitatea, nici creativitatea și nici coeziunea echipei. Fun-ul, cum ziceam, se organizează. În echipă. Cu șeful în frunte, asta e important: managementul companiei trebuie să se implice în organizarea fun-ului. Cu un plan de fun și, bănuiesc, cu obiective fun de îndeplinit. Cum este, cel puțin în Statele Unite, casual Friday, vinerea relaxată, în care angajații renunță la uniforme sau – la birourile și companiile gomoase – la costume și cravate și vin cu toții îmbrăcați în ținute lejere, de weekend sau de vacanță. Iar atunci, în vinerea relaxată, e de așteptat că toată lumea o să vină îmbrăcată „relaxat“. E, orice s-ar zice, un fel de sarcină de serviciu, pe care, dacă nu o îndeplinești, strici coeziunea echipei. Iar asta nu mai e fun.
Am găsit pe undeva și niște sfaturi legate de crearea unei atmosfere relaxate și pline de fun în mod spontan, fără implicarea managementului – un fel de fun de echipă. Poți, de exemplu, să aduci la birou niște jocuri de măsuță, pe care să le joci în timpul prânzului cu colegii (nu e clar dacă în timp ce mănânci sau în loc de asta). Mai poți să lipești pe frigider texte amuzante, chiar și versuri (!), și să inviți colegii să facă la fel. Fun ar fi și să faci mici reparații unde ar fi necesare – fixezi piciorul unei mese care se clatină, repari o priză, cureți un filtru de cafea și altele asemenea. Desigur, toate acestea trebuie discutate mai întâi cu șeful direct, ca să te asiguri că e un fun inofensiv, corect politic și incluziv, nu o distracție nătângă, care nu sporește productivitatea și creativitatea. Dacă șeful zice că e fun, e în regulă – te distrezi.
Și toată povestea asta e foarte serioasă. Există echipe întregi de oameni care se ocupă cu elaborarea unor ghiduri și strategii de implementare a factorului fun. Mă gândesc ce tare s-or plictisi oamenii care lucrează la așa ceva. Oare pe ei cine îi distrează la locul de muncă?