Greu de găsit români care să îi condamne pe profesori că intră în greva generală. Ba chiar mulți se vor simți de-a dreptul satisfăcuți că alții pot face asta în numele lor. Căci cei care se chinuie în micul antreprenoriat, cocoșați de taxele mărite, cei cu profesii liberale cărora li s-au aplicat impozite și de patru ori mai mari decât anul trecut și în general noi toți cei cărora inflația ne mănâncă pofticioasă din nivelul de trai ar trebui să le facem, pe drept cuvânt, din multe motive, galerie profesorilor.
Ah!, că mulți părinți vor înjura printre dinți că nu vor ști ce să facă cu copiii lor rămași acasă, asta da! Mi-e greu să cred că vor merge până la a-i condamna pe profesori, în loc să-și îndrepte furia spre adevărații responsabili: cei de la Palatul Victoria.
Ce simbolistică mai nefastă putea exista decât ca luni, 22 mai, prima zi a grevei generale declanșate în educație, în Senat să se voteze pentru Legile Educației (Senatul fiind camera decizională). Emanație a „României educate“, proiect prezidențial complet ratat prin indolență și frâna de mână trasă cu putere, celebrele legi ale învățământului fuseseră prezentate, la nivel de intenție, ca fiind construite pe principiului „băț și morcov“. Adică reformă serioasă în educație, iar ca profesorii să meargă pe mâna reformelor dictate li se garantau salarii mai mari.
S-a ales praful și de băț, și de morcov! Azi toată lumea, inclusiv prezidentul Iohannis, arată cu degetul spre bietul Budăi de la Muncă, dar cert este că, într-o variantă incipientă, celebrele legi ale educației aveau incluse măririle de salariu. Chiar s-au dus între sindicate și Ministerul Educației negocieri pe… salarii! Au fost scoase mai apoi de acolo pe motiv că n-aveau ce căuta din prima. Că nu Ministerul Educației dă salarii, ci Ministerul de Finanțe ori probabil Soros. În rare ocazii mi s-a părut mai limpede o fraudă de proporții la care asistăm. Profesorii pur și simplu au fost trași pe sfoară, păcăliți și umiliți. A câta oară?
Ca orice lucru prost care se întâmplă în țărișoară, el are legătură cu PNRR și reformele plantate acolo de demonii Ghinea și USeRău! Cică Budăi de la Muncă, acest Dănuț Andrușcă al cabinetului Ciucă/ Ciolacu, avea de făcut anul ăsta două mari reforme: cea a pensiilor speciale și cea a salarizării în sistemul bugetar. Pfualei! Deranjat din somnul incompetenței, noul Andrușcă spune că nici nu are ce discuta cu dascălii despre salariile lor în faza asta, că n-a terminat de discutat cu Bruxelles nici de pensiile speciale, d-apoi să se apuce de salariile din sistem! Budăi vrea să fie lăsat în pace de acești „scandalagii“, cadrele didactice, ca să se pregătească de Liga Campionilor.
Ne-am lămurit, așadar, că șanse de a se rezolva acum mare lucru cu salariilor profesorilor sunt cvasinule. Riscăm și pierderea anului școlar, afectarea examenelor din vară, dar și banii din PNRR, otova. Pentru că PSD și PNL, mamutul de coaliție care susține ditamai guvernul, au alte treburi mai importante pe agendă. În primul rând, rotativa și aruncarea UDMR în afara guvernării, căci mai vrea fiecare câte o felie în plus, iar cum PSD nu va ceda nimic PNL-ului, vrea să cedeze de la maghiari. În ciuda circului pe care îl vor mai face de mari opozanți unul față de altul, cele două partide par să se fi înțeles deja că și după 2024 vor păstra formula actuală de guvernare. Altfel nu și-ar fi permis să arunce ca pe o măsea stricată plomba eternă a guvernărilor românești, UDMR. Nu le mai este de trebuință și nu mai vor să împartă prada.
Ciolacu are treabă să-și lustruiască viitoarea statuie de premier, dându-se zbir la televizor cu ce-o să facă și o să dreagă, deși, de facto, a condus și până acum guvernul și a decis ce legi trec și ce legi dau restanța la toamnă. Ciucă a obținut o mare victorie: să nu-și dea demisia înainte de aniversarea PNL, Ziua Partidului, cu toate că generalul pensionar special are în clin cu Brătienii cât are Ciolacu cu funcția de președinte al României, la care râvnește.
În paralel, economia mondială, dimpreună cu cea românească, sunt tot mai clar pe drumul spre o recesiune semnificativă. Creditarea s-a redus extrem de mult din cauza politicilor anti-inflaționiste ale băncilor centrale, care au dus până la cer dobânda de referință și, pe cale de consecință, nu se mai încadrează prea multă lume la credite. Ba, mai mult, băncile care au trecut prin șocul crizei din 2007-2010 au devenit extrem de precaute pe la noi și mai dau credite unor puțini aleși (criteriile au devenit tot mai restrictive, și nu doar legate de venituri).
Peste Ocean și prin Europa mai bogată băncile crapă la propriu și își declară falimentul sau sunt vândute pe câțiva bănuți. Tot acțiunea băncilor centrale le face să crape, deoarece, fără a intra în amănunte prea tehnice și plictisitoare, dobânzile mari din prezent le mănâncă din valoarea plasamentelor pe care le-au făcut înainte de a începe nebunia inflaționistă. (Exagerând, desigur, toate băncile sunt un fel de Caritas, unde dacă se decide toată lumea odată să-și retragă banii, ia-i de unde nu-s, pentru că ele operează statistic, deducând câți Ionești și Popești și-ar dori chiar să-și retragă banii din bancă într-o zi. Cu restul banilor făcând ce fac băncile, investindu-i în active mai riscante sau mai puțin riscante. Ei, prea mulți de alde Popescu și Ionescu și-au retras banii deodată de la unele bănci și au crăpat. Iar când băncile crapă, suferă toată lumea). Repet, nu e cazul băncilor care operează în România, cărora le-a intrat (stimulate de Isărescu) prudența în oase.
Când creditarea stagnează și inflația e mare, dispar ca prin minune banii de pe lume. Asta e drama pe cale de a se întâmpla. Și când banii dați pe datorie dispar din economie, dispare și consumul. Oamenii nu mai cumpără, crapă și businessurile, care, la rândul lor, nu se mai pot împrumuta. Așa obții o recesiune de toată frumusețea. O criză. O chestie prea neinteresantă pentru Ciucă și Ciolacu sau bietul Budăi!
Avem în față o ecuație cu prea multe necunoscute, greu de rezolvat: profesori în grevă generală, nemulțumiți pe bună dreptate de bătaia de joc la care au fost de decenii supuși (având un statut social sub demnitatea lor din cauza salariilor foarte mici), criză economică iminentă, reforme de făcut la care nu se înhamă nimeni, bani din PNRR care așteaptă reformele pentru a fi deblocați (deci pe care nu îi mai luăm), precum și un an viitor cu „n“ rânduri de alegeri. Când Ciolacu vine la putere și ar trebui să dea, să deschidă punga, se trezește că nu mai are nici de unde să dea și nici de unde să ia (căci poți mări oricât impozitele, dacă afacerile sunt pe butuci nu mai are cine să plătească).
Este furtuna perfectă, pentru că s-au aliniat o serie de factori, unii neverosimili acum ceva timp, care creează o situație care poate evolua oricum. De la AUR la 60% la vreo soluție magică care l-ar putea propulsa pe Ciolacu Marcel de la Buzău în galeria de Mari Români, alături de Carol I. Eu aș paria totuși pe Budăi!