Sunt multe secole de când omul a înțeles că se poate comunica cu vecinul și prin alte metode decât bâta sau sulița, avantajul fiind că ambii rămân în viață în urma unei discuții civilizate.
Momentul de aur a fost inventarea gardului dintre proprietăți, această frontieră simbolică între două libertăți individuale care se cer respectate. Spun simbolică fiindcă, deși poate fi ruptă, nu o rupem, ci doar ne punem cu coatele pe ea ca să părem mai păuni în eterna luptă pentru puterea cadastrală. Suntem imperii intabulate.
Dacă homo sapiens a învățat că domeniul i se termină la gard, animalele lui din bătătură sunt în totală neînțelegere a oricărei schițe cadastrale. Cu câinii este mai simplu, fiindcă nu prea pot sări hotarul, însă pisica are alte principii de teritorialitate. Am ajuns să cunosc felinele tuturor vecinilor. Cel mai impunător este motanul Haaland, norvegianul de pădure al doamnei Tamara de la vale. I-a pus acest nume fiindcă distruge toate mingiuțele din pluș cu care se joacă, este mare și îi place să roadă câte un morcov crud atunci când stăpâna face supă. Când marchează câte ceva prin ograda mea, parcă mirosul lui Haaland este mai înțepător decât al celorlalți motani. Dar eu îl accept așa cum este, mai ales că se împacă bine cu pisica mea Atiluța, botezată astfel fiindcă îi place să cutreiere mereu prin curți străine.
M-am întrebat de multe ori despre ce își vorbesc pisicile atunci când socializează. Că de văzut pe unde-ți umblă cotarla e simplu, mulți curioși au montat mici camere video pe pisică. Eu consider însă că nu este etic, fiindcă practic îți spionezi vecinii, afli ce au prin pod și prin beci. Am optat pentru informația auditivă. Nu vreau să fac reclamă saitului respectiv, dar probabil știți că pe internet poți găsi aparat din ăla care traduce limbajul pisicesc în cel omenesc, la prețul de 64 lei. L-am montat la zgarda Atiluței și sunt foarte impresionat de performanțele lui de până acum.
— Bună, Haaland.
— Uăăăi, da’ și fași tu, frumușâco?
— Bine, mă plimb un pic, ca să-mi vină foamea. Tu?
— Iaca, ghini fac, tocmai am mătrășât un graur și șăd la soari cu pântișili plin.
— Parcă miroase un pic a iute.
— M-am chișăt eu prin gard, îți plași?
— Îmi place și mă amuză accentul tău norvegian.
— Cari norvejian, tu? Mămica șî taticu îs din Gherăieștii Noi, stăpânu’ lor m-o vândut lu’ fimeia asta.
— Hi hi, ești atât de nostim!
— Vrai sî-ț’ arăt o schiemî?
— Ce schemă? Ce faci? Au, de ce mă muști de ceafă? Haaland, dă-mi drumul!
Cred că în curând voi avea curtea plină de Atiluțe și Haalanzi în miniatură. Dacă aveți sugestii de nume pentru șase sau opt pui, vă rog să le scrieți pe adresa redacției.