„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Cât mai este timp. O refugiată nord-coreeană își caută libertatea în America de Yeonmi Park, cu cuvânt înainte de Jordan B. Peterson, traducere de Ioana Aneci, în curs de apariție la Editura Polirom.
– Fragment —
Mai am o singură poveste de zis din vara aceea a anului 2020. A fost evenimentul crucial al vieții mele în America, iar în multe privințe stă la baza motivului pentru care am scris această carte.
Pe 14 august, la Chicago era o zi frumoasă și m-am hotărât să ies la plimbare pe Michigan Avenue împreună cu fiul meu de 2 ani și cu bona noastră, o tânără musulmană care poartă hijab. Stătuserăm mult timp închiși în casă și voiam să-l mai scot pe băiețelul meu în lume, să ia aer.
Pe la 4 și ceva, la doar un cvartal depărtare de Jane Byrne Park, pe „Mila magnifică“, am observat că se ține cineva după mine, la foarte mică distanță. Când am întors capul, am văzut două femei. Imediat după aceea m-au încolțit, iar una din ele m-a împins într-un stâlp de marmură al unei clădiri. În timp ce mă ținea lipită de stâlp, cealaltă femeie a scotocit prin poșeta în care aveam portofelul, după care m-a lovit tare cu pumnul în piept. Când am încercat să sun la poliție, una din femei mi-a tras una de mi-a zburat telefonul din mână și l-a aruncat în stradă. Eu am prins-o de braț și am început să țip după ajutor, strigându-i bonei să-l ducă pe fiul meu în Macy’s, care era aproape. El o văzuse pe femeia aceea lovindu-mă cu pumnul și părea foarte speriat.
Când m-au lăsat în pace și au început să se îndepărteze cu tot cu portofelul meu, eu m-am dus în stradă să-mi recuperez telefonul și m-am apucat să le filmez, țipând că am fost jefuită. Una din ele s-a întors în timp ce o filmam și mi-a strigat că, pentru că am încercat să sun la poliție și o filmez, sunt rasistă.
— Dacă cineva are o anumită culoare a pielii nu înseamnă că persoana aceea e hoț!, mi-a strigat ea.
O femeie de pe trotuar, care nu părea decât un simplu trecător, a auzit-o probabil și a început să strige la mine:
— Rasisto!
Cele două femei care m-au jefuit erau negrese.
Michigan Avenue este o stradă extrem de aglomerată, iar altercația a creat un mic spectacol, dar deja căpătase o valență foarte aparte și șocant de absurdă. Mai mulți martori, aparent de toate rasele, s-au apucat să țipe la mine. O țin minte mai ales pe o femeie albă care stătea într-o stație de autobuz cu niște adolescenți (presupun că erau copiii ei), spunându-le cu voce ridicată, în timp ce se uita la mine, că sunt martori la un act de rasism.
După ce am sunat la poliție, au ajuns în mai puțin de jumătate de oră și mi-au oferit cu generozitate asistență medicală, pe care eu am refuzat-o politicos. Mi-au spus că am noroc că nu am fost înjunghiată sau împușcată și că nu ar trebui să ripostez niciodată în astfel de situații, pentru că viața este mai importantă. Le-am dat o declarație, iar mai târziu m-au pus s-o recunosc pe una dintre agresoarele mele – cea care mă lovise cu pumnul – la o trecere în revistă a suspecților, după ce îi dăduseră de urmă. (După altercație s-a apucat să-mi utilizeze cardul ca să plătească taxiuri și lucruri cumpărate din magazine, lăsând indicii evidente pentru polițiști.) M-am hotărât să depun plângere împotriva ei. S-a dovedit că avea cazier, inclusiv vătămare corporală gravă, și își recunoscuse vinovăția într-un caz de lipsire de libertate. Ca parte a acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorii au renunțat la acuzația de jaf, iar în schimb ea a fost condamnată la doi ani de închisoare. În cele din urmă, tabloidul „Daily Mail“ a publicat un articol despre incident, incluzând și numele și fotografii ale agresoarei. Mi s-a spus că nu e tocmai ideal, deoarece „delictul din răzbunare“ și „omorurile din răzbunare“ nu sunt rare la Chicago.
Nici astăzi nu știu de ce, dintre nenumărații oameni aflați pe Michigan Avenue în ziua aceea, m-au luat tocmai pe mine la ochi. Având în vedere toate celelalte atacuri fizice asupra unor americani de origine asiatică al căror număr a crescut în vara aceea – repet, potrivit celor mai recente date privind criminalitatea, cam un sfert din atacatori au fost negri, cam un sfert albi, un sfert latino-americani și „alții“, iar un sfert asiatici –, presupun că nu e așa un mare mister. Ce tot nu reușesc să pricep este comportamentul trecătorilor, dintre care nici unuia nu i-a trecut prin cap s-o apere măcar din vorbe pe o tânără mamă atacată în plină stradă, de față cu fiul ei, alegând în schimb să-i strige tot felul de absurdități și să le ațâțe pe atacatoare. Mie asta mi-a arătat cât de avansată era deja de fapt boala wokeism-ului în America și cât de inumani îi făcea pe niște oameni altfel normali. Aceasta este singura contribuție a mișcării woke la viața americană: să le reducă pe ființele umane la culoarea pielii lor și să hotărască în funcție de asta dacă ele merită ajutor, demnitate sau siguranță fizică. Asta i-ar face pe eroii americani ai mișcării pentru drepturi civile să se răsucească în mormânt. De asta am scris cartea de față.
CARTEA
După ce a fugit din Coreea de Nord, Yeonmi Park a descoperit, în America, ce înseamnă libertatea. Dar, alături de beneficiile vieții într-o țară democratică și bogată, ea vede acum și problemele acesteia, ba chiar, cu sensibilitatea celei care a trăit într-o dictatură, își simte uneori amenințată libertatea de expresie și de gândire. Începând cu educația la Columbia University, ce i se pare că îi îndoctrinează pe studenți, și până la fățărnicia elitelor, îndeosebi când vine vorba de criticile autoarei la adresa Chinei, ori la prejudecățile și ipocrizia variilor celebrități pe care le întâlnește la confe-rințe și evenimente mondene, Yeonmi Park trece extrem de critic în revistă problemele societății americane și mai ales excesele așa-numitei ideologii woke și ale corectitudinii po-litice, precum și formele subtile de cenzură pe care acestea le instituie.
AUTOAREA
Yeonmi Park s-a născut în Coreea de Nord în 1993 și trăiește în prezent la New York. A absolvit Columbia University și este o cunoscută militantă pentru drepturile omului. Autobiografia ei, ce relatează povestea fugii din Coreea de Nord, Drumul către libertate (Polirom, 2015), a fost un bestseller internațional.