Cazul particular pe care l-am pomenit a fost cel al litoralului croat. Majoritatea turistilor ce ajung in Croatia au convingerea ca engleza e si acolo cheia lingvistica universala si descopera cu surprindere ca, in afara hotelurilor de lux, aceasta limba e prea putin cunoscuta. Pozitia de lingua franca e ocupata inca de germana.
Cum spuneam, eu am incercat sa folosesc sirbo-croata (sau, corect politic, croata). E solutia cea mai buna: te adresezi oamenilor in limba locului. Odata ajuns in Opatija, chiar mi-a facut placere sa verific reactiile localnicilor la acest soi de negot lingvistic. Asa ne-am gasit si locul unde aveam sa stam. Am sunat la una din casele cu apartamente de inchiriat de pe strada care ii placea Alinei si m-am trezit fata in fata cu o doamna in virsta, cu miinile si fata pudrate cu faina. Tocmai gatea ceva. Am intrebat in engleza daca speak English, ea mi-a spus pe un ton necajit ca nu, apoi a intrebat daca nu cumva stiu eu Deutsch. Nu, nu stiam. Dar, daca vrea, am putea incerca in croata. In momentul acela doamna s-a luminat la fata si a inceput sa vorbeasca. Mi-a spus ca, din pacate, ea nu mai are camere de inchiriat, dar ca are vecina ei de vizavi, numai ca trebuie sa intram pina in fundul curtii si s-o strigam „Gospodja Gratiela!”, fiindca de obicei lucreaza in gradina si aude mai greu. Asa am si facut si am gasit-o pe gospodja Gratiela, care avea vreo optzeci de ani si, desigur, nu stia nici ea engleza. Dar, vorbind croata, lucrurile au mers usor. Doamna Gratiela ne-a facut si o cafea turceasca, pe care am baut-o impreuna cu ea sub un umbrar, si ne-a intrebat multe, si ne-a povestit multe… Printre altele, ne-a povestit despre mama ei, care in tineretile ei dansase la un bal cu insusi imparatul Franz Josef al Austro-Ungariei. C-o fi fost asa, ca n-o fi fost asa, povestea in sine dovedeste cit de puternica a ramas memoria imperiului de odinioara. Nu e de mirare ca limba germana isi mai pastreaza pozitia de prestigiu in Croatia.
E drept, ulterior a venit acasa fiica doamnei Gratiela, care vorbea engleza – pe linga italiana si croata… Caci procesul de impunere a englezei ca limba universala e in desfasurare. Doar ca mai are pina sa se incheie. Lingua franca trebuie sa fie utila, sa fie un instrument de negociere intre interlocutori. Atita timp cit negocierea se poate face in alta limba, engleza nu e necesara.
Daca stau sa ma gindesc, nici eu n-am invatat altfel sirbo-croata – atita cit am invatat-o. Ea era aici limba de vecinatate si, inevitabil, de negociere. In anii comunismului cam toti banatenii din zona de granita mergeau in Iugoslavia cu permis de mic trafic si aveau nevoie de citeva rudimente de sirba (croata), pentru ca sa poata vinde si cumpara marfuri. Sigur, taranii din satele de frontiera aveau, daca-i intrebai, un respect imens fata de engleza, franceza sau germana. Dar ei invatau doar o bruma de cuvinte in sirbo-croata, fiindca asta era limba negotului lor. Engleza sau germana nu
le-ar fi folosit la nimic.
Ma intreb daca dominatia englezei e atit de definitiva si irevocabila. Stiu ca in Franta e preferabil sa stii franceza, iar cu engleza ai putea avea aceleasi surprize ca si in Croatia. In Cehia germana era – si poate ca mai este – mai raspindita decit engleza ca limba internationala. In Bulgaria te-ai putea descurca usor cu limba rusa. Si asa mai departe. Dar aprecierile de mai sus se bazeaza mai degraba pe intuitii si inductii decit pe studii aplicate. Mi-ar placea sa vad o harta lingvistica a Europei care sa aiba marcate zonele de influenta ale diverselor limbi de contact de pe teritoriul unei natiuni, fie ele limbi internationale sau limbi locale. S-ar putea ca engleza sa fie limba universala de miine, dar deocamdata e bine sa stim de ce avem nevoie azi.