Dacă ești un iubitor de cărți și, în același timp, un iubitor de muzică, care ar putea fi combinația perfectă dintre cele două? Simplu: o carte cu propriul ei soundtrack. Și aceasta există, se numește Always Coming Home, este scrisă de celebra autoare Ursula K. Le Guin și a fost vândută în 1985 împreună cu o casetă audio, ce reda muzica din carte, așa cum și-a imaginat-o autoarea.
Ursulei K. Le Guin, devenită celebră odată cu publicarea romanul The Left Hand of Darkness, apărut în 1969, roman ce devine un clasic, atât în domeniul science-fiction, cât și pentru science-fictionul feminist, este și autoarea romanului Always Coming Home, carte mai puțin cunoscută publicului larg, dar extrem de îndrăgită de fanii autoarei.
Always Coming Home este o reprezentare pe larg, în 523 de pagini, a unui trib futuristic, numit kesh, acțiunea petrecându-se peste 500 de ani în viitor. Viața îi este condusă de natură și anotimpuri, iar povestea îi este narată de Le Guin în ficțiune, poezie, teatru, etnografie, printr-un glosar și hărți desenate de mână, cu descrieri ale riturilor și ritualurilor și numeroase detalii ale felului în care arătau indigenii kesh.
Chiar și cu acest amalgam de reprezentări, Le Guin susține că a simțit nevoia să audă muzica: „Am început să vreau să aud muzica. Am simțit un adevărat dor de a auzi literatura. Puteam să aud cuvintele, dar nu reușeam să aud muzica. Așa că l-am întrebat pe un prieten compozitor, pe care ajunsesem să îl cunosc și să îl respect: «Ai scrie muzică pentru un popor inexistent?»“.
Așa începe colaborarea dintre Le Guin și compozitorul Todd Barton, rezultând albumul Music and Poetry of the Kesh, un album pur și simplu inedit.
Cei doi au conlucrat îndeaproape pentru a se asigura că viziunea lor asupra lumii kesh este similară înainte de a crea muzica. Le Guin a simțit că, prelungindu-și romanul cu muzică, își va implica mai ușor publicul: „Cititorii, într-un fel, trebuie să mă ajute să construiesc lumea din jurul lor și, desigur, de aceea am dorit și muzică, pentru a da mai multă substanță, profunzime și căldură acestui sentiment de a fi în interiorul unei civilizații diferite de a noastră“.
Heron Dance, primul cântec de pe album, este și cel mai expresiv – fără cuvinte, organic, o îmbinare între un sintetizator, instrumente construite de mână, percuții, plus un instrument ce pare a fi un țambal. Precum romanul, și albumul Music and Poetry of the Kesh îmbină mai multe genuri – sacru, coral, poezie, avangardă, minimalist și chiar New Age.
Barton a vizitat-o pe Le Guin la ferma ei din Napa Valley, California, decorul nuvelei Always Coming Home, unde a colecționat înregistrări de teren. Sunetele ambientale ale pârâului și greierilor apar în Twilight Song. Sunetul focului de tabără și al coioților se infiltrează în corul feminin din Yes – Singing, dând impresia că natura invadează studioul. Piesele Sun Dance Poem și A River Song trimit la ceremoniile indigenilor americani actuali: există cântece pentru sălcii, libelule, stârci și prepelițe.
Le Guin a fost fiica a doi antropologi culturali importanți, Alfred Kroeber și scriitoarea Theodora Kroeber, care și-au concentrat atenția asupra triburilor de indigeni americani din California de nord, în special tribul yahi din California, care a cunoscut un genocid. La începutul secolului XX, Alfred Kroeber l-a înregistrat pe Ishi, ultimul membru cunoscut al tribului yahi, vorbind și cântând în limba care a murit, în mare parte, odată cu el.
Fără îndoială, Le Guin a crescut auzind înregistrările cu Ishi și muzica altor popoare indigene. Cântecele kesh create de ea cinstesc simplitatea imnurilor și a muzicii sacre, dar se simt altfel, fidele lumii personajelor create de Le Guin. Pentru a reda cât mai precis muzica din înregistrările cu Ishi, Barton a construit un corn lung de șapte picioare (puțin peste 2 metri), mai precis un flaut din os, învățând ulterior să cânte la el. Când a întrebat-o pe Le Guin dacă populația kesh vorbește engleză, ea a răspuns: „Drat!” („Fir-ar!“) și apoi a petrecut luni întregi creând un alfabet și un vocabular pentru versurile ei. Piesele A Teaching Poem și Sundance Poem au o frumusețe stranie, datorată tocmai faptului că sunt recitate în limba inventată drat.
Nu trebuie să „vorbești kesh“ sau să fi citit cartea pentru a aprecia idiosincraziile acestui album, dar una potențează înțelegerea celuilalt. Gândiți-vă la Music and Poetry of the Kesh ca la o invitație deschisă de a pătrunde într-o lume nouă. Albumul trece printr-o serie de melodii a cappélla sau acompaniate slab, cu aranjamente corale captivante de voci feminine, masculine, armonizate perfect.
Muzica și poeziile acestui album, moderne și arhaice, în același timp, „caută să vorbească de atunci și dincolo, până acum“, așa cum avea să declare Le Guin. Este un album ce își găsește unicitatea prin capacitatea imaginativă a fiecărui ascultător.
Cei care au citit cartea își vor aminti de designul copertei albumului ca fiind „vizualizarea muzicii în kesh“ și de acest citat: „Soul singing and shining goes outward towards the cold and dark. Soul silent and cold comes inward to the shining, to the singing at the fire. Owl flies without sound; coyote goes in darkness; soul listens and holds still“.
Ursula Le Guin a reușit să își audă muzica, dar scrierile ei au fost sursă de inspirație și pentru alți artiști.
Ansamblul Erik Dahl, format din pianistul Erik Dahl, Anna Cochrane (violă), Andreas Thurfjell (saxofon), Anna Malmström (clarinet), Tove Brandt (contrabas) și William Soovik (tobe), încearcă cu albumul Gethenian Suite să viziteze universul din The Left Hand of Darkness, un album-paralelă între cele 13 piese și cele 20 de capitole din carte, cu un sunet hibrid de muzică de cameră modernă și jazz, influențat de muzica de film și de sunete avangardiste.
Gethen deschide spectacolul cu delicatețe, ca spre final să pregătească scena pentru următoarea piesă, Parade, în care sunetele preiau controlul sub o formă dramatică, instrumentele se angajează într-o conversație plină de viață, amintind de artiști precum Univers Zero sau orchestralul lui Frank Zappa.
The Place Inside the Blizzard începe cu o melodie subtilă de pian și încet-încet face loc unui aranjament cu adevărat superb pentru întregul ansamblu. Gethenian Suite este unul dintre acele albume în care descoperi ceva nou și plin de satisfacții cu fiecare repetare.
Una dintre piesele remarcabile este The Foretellers. Se deschide ca un vis pentru coarde și se transformă, pe parcurs, într-o subtilă declarație melodică condusă de saxofon și clarinet.
În piesa The Ice, cu o durată de 11 minute, notele blânde ale pianului fac loc unor corzi visătoare, care în cele din urmă transformă sunetul într-un ritm regulat, trecând prin mai multe cicluri pe măsură ce piesa avansează, ajungând, din când în când, în spații haotice și zgomotoase.
Gethenian Suite este un album care sfidează cu adevărat încercarea de a îl plasa într-o categorie anume. Un album cinematografic, de o muzicalitate ce poată fi apreciată de oricine are ureche pentru pop, jazz, prog sau muzică clasică din orice perioadă.
„Vin vremuri grele, în care vom simți lipsa vocilor scriitorilor care pot vedea alternative la felul în care ne ducem viața acum, care pot vedea dincolo de societatea noastră lovită de teamă și tehnologiile sale obsesive, spre alte feluri de a fi și care pot chiar să găsească temeiuri adevărate pentru a avea speranță.“ Ursula K. Le Guin