In 1908, Take Ionescu urma sa sparga regula cistigind detasat alegerile in fata liberalilor, in ciuda faptului ca liderul lor, Dimitrie A. Sturdza, era premierul. E drept, in guvern se aflau si adepti conservatori-democrati de-ai lui Take Ionescu, ceea ce nu stirbeste insa valoarea victoriei sale, o premiera in conditiile votului cenzitar si in limitele vietii democratice. Batalia in campania electorala a fost extrem de dura si in presa. Ziarul filo-conservator „Evenimentul de Iasi” si-a scos tot arsenalul de lupta impotriva dusmanului. Atacurile la adresa lui Take Ionescu au fost chiar mai dure decit cele adresate liberalilor. A fost criticat, printre altele, si pentru simpatia fata de chestiunea evreiasca, in conditiile in care sentimentele antisemite erau destul de puternice in opinia publica. Sustinatorii sai deveneau, prin urmare, dusmani ai tarii. Unele articole faceau apel la sentimentele alegatorilor, carora li se sugera ca se vor face de rusine votindu-l pe Ionescu.
Un astfel de articol este cel din 11 martie 1908, semnat de ziaristul Constantin Bacalbasa. Retorica sa e interesanta si amuzanta totodata pentru cititorul de azi. Bacalbasa face apel la traditia Iasului de oras al ideilor. „Iasul va raminea cu faima ca a fost totdeauna leaganul ideilor generoase si a indraznelilor politice si culturale; de la Iasi au pornit necurmat miscarile altruiste, fie ca ele au avut viitor, fie ca nu”. Iasul „nu s-a crutat pe sine, a pus pe altarul patriei toate giuvaerurile sale – tronul, individualitatea politica, trecutul sau de vitejie si de glorie” – pierzind statutul de capitala pentru a face „un stat puternic din doua state slabanoage”. De la Iasi a pornit apoi miscarea fractionista a lui Niculae Ionescu, apoi Junimea, cu „marele barbat de stat dl Petru Carp”, „in Iasi s-a nascut partidul socialist bun sau rau, considerat fie ca o pieire pentru tara, fie ca o dezvoltare fireasca a institutiilor noastre politice”, tot aici a aparut partidul radical al lui Gheorghe Panu si asa mai departe.
Ei bine, „in aceasta patrie a intelectualitatii se da miine o indirjita batalie electorala”. Pentru prima data Iasul se afla in pericolul de a pierde traditia de oras al ideilor, votind nu ideea liberala sau conservatoare, ci omul conservator-democrat, Take Ionescu. Caci, argumenteaza Bacalbasa, alegatorii nu vor vota un partid sau o idee, dat fiind ca, in afara sefului sau apreciat pentru inteligenta, in afara lui Take Ionescu adica, „in Partidul Conservator nu mai lumineaza nimic”. Pentru intiia oara, Iasul va trada cultul ideilor, spre a imbratisa cultul omului”. Astazi insa, cind epoca este analizata in compendii, am putea spune ca a fost o tradare inspirata.