Spuneam săptămâna trecută că, de când trecem prin noua criză economică, am senzația că unele companii producătoare de… produse, că nu știu cum să le spun altfel, și-au pus la punct mici strategii de menținere sau creștere a profitului evitând calea directă și vizibilă, cea a creșterii prețurilor. În loc de asta, au preferat să taie din calitate, cantitate, consistență. Nu exclud nici posibilitatea ca firea mea suspicioasă, de est-european pățit și complexat, să exagereze, să imagineze, să elaboreze teorii conspiraționiste cu supe botezate cu apă sau săpunuri lichide lungite. Sau cu altele asemenea.
Căci printre produsele casnice pe care le cumpăr sistematic se număra un detergent de vase lichid căruia nu-i mai știu numele – precum câinele lui Pavlov, mă duc spre el de cum văd eticheta colorată cu modelul cunoscut. Iar cum condiționările trecutului m-au făcut să cumpăr și să strâng mereu mai mult decât mi-e necesar, ca o furnică stresată, am ajuns să țin în dulapul din bucătărie patru-cinci recipiente cu produsul respectiv. Ceea ce nu m-a împiedicat ca acum vreo lună, două, pe când eram în supermarket, să remarc că firma producătoare nu mărise prețul detergentului – sau nu prea mult – și, în consecință, să întind mâna și să mai iau două flacoane. Să fie acolo, să am rezerve suficiente pentru momentul când sigur se va scumpi. Odată ajuns acasă, am dat să așez flacoanele frumos, înșiruite lângă celelalte patru mai vechi – moment în care am văzut că noile mele flacoane erau mai mici decât rezervele vechi. Mai scunde și mai zvelte. La același preț ca odinioară, dar cu mai puțin detergent. Existau în magazin și flacoane mai mari (echivalentul volumetric al celor vechi), dar le-am ignorat, fiindcă aveau, evident, un preț mai mare, așa că mi s-au părut altceva decât ceea ce știam. Ochiul te-nșală…
Nici nu e greu. Acum îmi amintesc de o marcă preferată de șervețele de bucătărie, cu role mari, generoase, cât să ștergi o lună cu ele. Conservator cum ziceam că sunt, m-am fixat pe acea marcă (nu cea mai ieftină, dar pe-aproape) și am folosit-o cu încredere și în ultimele luni, mai ales când am văzut că producătorii nu i-au mărit prețul – adică nu foarte mult. Numai că de curând am observat că șervețelele care mă fidelizaseră (parcă așa se zice acum) se umezeau și se sfâșiau mai repede ca înainte, iar rola groasă se subția accelerat. Sau mi se părea mie? Doar mă uitasem cu atenție: erau aceeași marcă, același metraj, același număr de foi… deși parcă totuși mai subțiri. Mai poroase cu siguranță. Și n-am putut să nu mă gândesc încă o dată că am de-a face cu o posibilă strategie de păcălire subtilă a consumatorului.
Același gând îmi vine – cu o încrâncenare explicabilă – într-o altă situație, tot cu niște hârtie. Mai exact, hârtie igienică. Cum dinamica economie concurențială ne permite de-acum opțiuni peste opțiuni, mi-a fost greu până ce m-am oprit la un anumit model, simplu și util. (Cu siguranță nu aș fi ales o hârtie igienice cu arome de mușețel, mentă sau paciuli.) În ultimele luni respectiva hârtie s-a scumpit și ea, dar nu excesiv. Am observat însă că… nu știu cum să zic… eficiența de odinioară a foilor poroase de hârtie a scăzut, că se rupeau sau se crâmpoțeau și că trebuia să dublez stratul ca să duc treaba mare până la un capăt igienic. Probabil că producătorii au subțiat-o, mi-am zis, au micșorat rezistența și grosimea materialului ca să nu mărească prețul și să nu sperie clienții. Doar că la un articol atât de sensibil, atunci când clientul devine consumator (la propriu) simte diferența rapid – și în momente critice.
Deși – iarăși – poate că e doar o impresie declanșată de temerile unui consumator suspicios. Poate că, după toate discuțiile despre dublul standard al calității alimentelor, unul pentru occidentali și altul pentru est-europeni, discuții ajunse până în Parlamentul European, mi-am pierdut o parte din încrederea în onestitatea comerțului liber. Ca estic cu complexe de inferioritate, am oricum un deficit de încredere în oricine și orice, de la liderii aleși democratic până la hârtia igienică. Iar unii ar zice că între cele două nici nu-i o distanță chiar așa de mare.