Emil Brumaru: M-am uitat la film! Un basm parca… Atunci cind se termina iti vine sa plingi… Floarea ofiterimii ruse… Bunicul dupa mama a fost ofiter… albgardist in final… Nu mi-l amintesc deloc. A venit, spunea mama, acasa, in Poiana Nistrului si a murit de tifos… Aveam doar o fotografie de a lui, in uniforma, cu ochi duri, largi, parul lins, dar cu o mustata fioroasa… Fratele lui, senator de Balti, a avut un pension de fete, unde mama mea a stat citva timp, fiind verisoara curtata asiduu… Imi amintesc ca prin vis cancelaria pensionului… Senatorul de Balti nu a parasit orasul cind au venit rusii si a fost deportat in Siberia… De acolo a scris doar o singura data, cerind sa i se trimita niste ata de cusut…
V.D.N.: Chiar imi venea sa strig – „L-a vazut cineva?”. Doamne, eu am fost pur si simplu absorbita, stoarsa de emotie. La final m-am prabusit, nu stiu cum a trecut o ora, cu fata ingropata in perna. Mi-au ramas muzica din final in suflet, niste replici, niste imagini. Finalul… De mult n-am vazut ceva mai frumos. Ceva, mai ales la inceput, mi-a amintit de acel spectacol de teatru din cladirea primariei, de care am si scris in „Suplimentul de cultura”, Don’t look back, o calatorie in labirint, esti condus de umbre, sunete, imagini stranii, dar la ce scara era filmul, cu ce forte in desfasurare…
E.B.: Da, muzica din final e sfisietoare… Si replicile, aparent banale, spuse in multimea eleganta ce iese, iese, iese, nu se mai termina… doamne frumoase, ofiteri spilcuiti… domni gravi cu favoriti… Si batrinul acela care tot timpul isi tine laboantele (alea chiar erau laboante!) la spate, isi scarpina glezna cu virful pantofului… sau se scarpina cu degetul in cap… tablourile somptuoase din Ermitaj… Fete dragalase rizind cristalin, in goana… Puskin parasind nervos o cocheta bruna, inspumata de rochia larga…
V.D.N.: Da, laboantele la spate – cu degetele larg rasfirate, albe, pe stofa neagra – mi-au placut si mie teribil. Si toate detaliile – chiar si tocurile de la pantofii lui! Felul in care vorbeau, felul in care se amestecau epocile… Camera interzisa… M-ar fi bucurat mai multe nume din literatura. Si ce amuzante erau unele replici, spuse cu simplitate, firesc… Azi ma gindeam, plimbindu-ma, ca de mult nu mi-a placut asa mult un film! Ma bucur ca l-ati vazut!
E.B.: Pai l-am vazut datorita sfatului dat de tine… mai sus… Am mers pe mina ta, cum s-ar spune… Memorabil film, as vrea sa il revad pentru detalii.
V.D.N.: Si eu vreau sa-l revad. Il voi cauta, il gasesc cumva. Cit despre celalalt film, cel cu Venedikt Erofeev, s-a ajuns cu rugamintea direct la regizor! Directorul de festival s-a gindit sa vorbeasca cu el. Nu m-am opus…
E.B.: N-am uitat de Faustul tradus de Doinas…
V.D.N.: Nici eu de filme. Acum sint doua!… Culmea e ca Arca ruseasca se dovedeste mult mai usor de gasit.