Am renovat recent holul intrării în casă. Un pic de chit, șmirghel, apoi glet și iarăși șmirghel – dar mai fin, iar la final vopsea lavabilă albă.
Îmi place albă fiindcă se lipește lumina de ea și face ca holișorul să pară mai mare și mai vesel. Din nevoia de contrast, la intersecția diagonalelor peretelui cel mai expus ochiului am atârnat un tablouaș făcut de vecina Cati prin tehnica quilling, care presupune manipularea unor fâșii de hârtie colorată pentru a obține, în cazul meu, o foarte frumoasă combinație de motive geometrice curbe și flori.
De fiecare dată când agăți un tablou nou, indiferent de gradul de cunoștințe pe care le ai, faci acel pas în spate și privești, preț de câteva secunde, rezultatul. Dacă ai un gram de tulburare obsesiv compulsivă, cum este cazul meu, vei și verifica cu polobocul pentru a fi sigur că lateralele verticale ale ramei țintesc fix spre centrul Pământului. Frumos tablou. Nu are valoare din aia de care vezi pe la televizor, licitații în care un investitor obscur trimite un camion de milioane de dolari ca să își adjudece un Picasso, dar are valoarea dragului cu care Cati s-a gândit la bunul ei vecin. Cum să dai, domnule, zeci de milioane de dolari pe o pictură?
Scuze, se trezise în mine criticul de artă aplatizată, adică un iubitor care nu-și permite să achiziționeze lucrări valoroase, motiv pentru care îmi doresc ca toate tablourile din lume să coste 250 de lei metrul pătrat și să se găsească la Dedeman. I-am dat însă două palme și l-am trimis înapoi la somn, fiindcă știu că arta nu funcționează așa, ea trebuie să aparțină cui și-o permite și să fie admirată de întreaga umanitate. În lungile perioade în care nu sunt critic, realizez că nu aș da zeci de milioane, dar aș fi foarte fericit să le iau. Mare mi-a fost bucuria când am descoperit că există platforme digitale care îți permit să cumperi artă fracționată.
Una dintre ele, pe care o studiez de câteva zile, își spune Masterworks și te îmbie să investești in mici bucățele de mari tablouri pe care le cumpără și le revând când se scumpesc.
Planul meu este să cumpăr cea mai mică, dar mai importantă fracție dintr-o lucrare celebră. Am măsurat cu șublerul și nu îmi permit nici măcar cea mai anemică stea din ale lui Picasso, însă marea revelație am avut-o cu Andy Warhol. Alunița lui Merylin Monroe ocupă cam a mia parte din pictura care valorează 200 milioane, deci cu 200.000 de dolari putem face scandal și cere să ne trimită bucățica la pachet sau să ne-o răscumpere la preț înzecit. Caut parteneri.