In comparatie cu aceste secvente horror, sau macar siciitoare, ceea ce se intimpla in acvariul meu sta sub pacea dintii a omului cu dobitoacele. Ii lasasem pe nou-nascuti in maternitatea de sticla, izolata printr-un perete de lumea adultilor cu aripioare.
Dupa o vreme, vei observa cum puii incep sa se distinga si sa se diferentieze. Nu numai ca vezi pestisorul, ex-ghemotocul, fosta liniuta cu ochi, dar sesizezi si deosebirile de culoare dintre unul si celalalt. La guppy, cel putin, este o nebunie a diversitatii. Fetele sint ceva mai retinute coloristic, dar baietii au niste cozi mari si desfasurate in care Pictorul a pus alte si alte nuante, in alte si alte combinatii…
Cu cozi cu tot, ei vor trece la vremea pubertatii in acvariul mare. Maturii de aici ii vor intimpina cu o curiozitate moderata si se vor amuza sa se ia la intrecere printre plante. Treptat, ai batrini nu-si vor mai pune ambitia cu tinerii acestia lipsiti de respect, care trec dintr-o parte in alta a acvariului cu usurinta olimpica a lui Michael Phelps. N-au decit. O sa le vina lor mintea la cap. Si intelepciunea vine, intr-adevar, dupa ce adolescentii voiosi si haiosi trec prin prima, a doua, a treia lor perioada de imperechere. Ca toate mamele de pe lumea asta, gupitele devenite gupoaice sint niste eroine: umflate mai intii, sleite apoi de nasterea a zeci de pui. Dar nici barbatusii nu mai au relaxarea din trecut. Dupa ce au facut zeci de cercuri in jurul alesei lor, dupa ce s-au tinut scai de mindra domnita cu umilinta unui paj imbracat colorat, sint cam obositi. Si-au pierdut, odata cu inocenta, prospetimea de altadata. Vor cistiga insa un nou comportament acvatic, mai responsabil, mai echilibrat, cu resursele biologice mai bine gestionate. La nevoie, ar face si piata.
Acvariul se invioreaza, desigur, la ora mesei. Mici si mari, tinerei neprecizati si batrini usor zdrentuiti, toti dau buzna la cercul de plastic, in care o mina dreapta a presarat mincarica binecuvintata: purici morti, pe care in copilarie ii achizitionam cu cornetul, sau – in zilele speciale – viermisori ce le lasa gura apa.
Pestii se inghesuie si se sfadesc, clipocesc bucurosi ori enervati, fug cu mincarea in gura dupa o scoica unde nu-i va deranja nimeni, exact asa cum gainile sint in stare sa traverseze toata ograda cu o rima-n cioc pentru a o consuma individual.
Gaina insa ciriie. Pisica miauna. Ciinele latra sau urla la luna. Pestisorii mei, oricit ar fi de agitati (dar de ce sa fie agitati, cind stiu ca eu am grija de ei?), stau intr-o lume a linistii, transmitindu-mi-o mie ca stare. Eu le creez lor toate conditiile si-i asist cu un ochi mare, atent, binevoitor.
Iar ei imi dau o incredibila senzatie de pace domestica, si totodata de stranietate a alteritatii. Sint pestii mei, dar nu intru totul. Fish. Au ceva enigmatic, o componenta pe care, iertare, n-o gasesc la o gaina. La o pisica, da, adaug imediat, cu obiectivitatea bine cunoscuta.