Traseul meu teatral din weekendul trecut a debutat cu un spectacol pe care l-aș tot vedea și revedea. O să-l vedeți și voi la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași, căci e în planul de selecție. Să nu vă mirați că am intrat cu un orizont de așteptare larg, deși depășeam categoriile de vârstă precizate ca adresabilitate (între 6 luni și 3 ani), însă eram sigură că mă voi afla în fața unei surprize plăcute.
Îi știam pe artiști. Conceptul spectacolului e al lui Beatrice Iordan, artista de la Hopa Trop pe care o cunosc de multe sezoane, promotoare a unei retorici scenice originale (teatru de umbre, de obiecte, cu muzică live susținută de Florin Iordan, membru al trupei Trei Parale, și fiica lor, Măruca Iordan). O lume de la zero se numește cea mai proaspătă creație a lor, realizată pentru Teatrul „Ion Creangă“ din capitală, sala mică, întrucât clădirea cu sala mare din Piața Amzei e în lucrări de restaurare de, țineți-vă bine, 14 ani! Echipa speră ca din toamnă să revină acasă, lucrările s-au finalizat, mai sunt necesare niște avize de funcționare.
O lume de la zero e dintre spectacolele definite prin simplitatea rafinată a artei autentice. Adecvat primelor etape ale copilăriei, scenariul dramaturgic atinge o temă umană esențială: alcătuirea lumii. Chiar filosofică, căci înseamnă ontologie, o traducere în mijloace artistice a unor concepte care definesc existența. Casa, copiii, natura, vietățile sunt elementele ce recompun în scenă, pe înțelesul celor mai mici, dar dublat de straturi de sensibilitate adânci, microuniversul umanității.
Creează teatralitate din sonorități
Mira și Miru, personajele aflate în spațiul de joc, vin cu trei cufere de dimensiuni diferite din care scot minunile și încep treaba. Alerg locurile potrivite, fac măsurători, mai și câte-o glumă, stabilesc puternice legături emoționale cu publicul, construiesc. Tot în scenă se află și cei doi muzicieni, Florin Iordan (cum ziceam, din foarte cunoscuta formație Trei Parale, culegătoare și promotoare a muzicii arhaice din sudul țării) și Măruca Iordan, fiica adolescentă a cuplului care și-a făcut un stil din repunerea în valoare a tradițiilor noastre. Instrumentele (țiteră, fluiere, ocarină, caval, dar și kalimba, kazoo, hang) acompaniază acțiunea, creează teatralitate din sonorități accentuând caracterul de artă vie al teatrului.
Cromatica e alb, bej, culoarea untului, a inului din care sunt confecționate costumele, fiecare personaj având atașate în spate două aripioare textile de îngeraș. Din cufărul cel mare ies la iveală o mulțime de figuri geometrice din lemn din care actorii generează o așezare omenească. Ce lipsește? Natura, deci din alt bagaj scot copaci, iar din altul, animale sălbatice (păsări) și domestice (pisici) decupate din lemn și animate de onomatopeele actorilor. Pe un ecran se proiectează siluete ce sintetizează imaginea ideală: o casă, arbori, un pisoi, o fetiță și un băiețel privind către soare. Pe sonorități angelice, care transferă energii pozitive, care înseninează.
La final, micii spectatori sunt invitați să intre în perimetrul de joc și să-și facă propria lume din obiectele scenice la îndemână. Preiau incluziv acțiunea și sunt încurajați să se exprime prin așezarea cuburilor așa cum își închipuie ei lumea perfectă.
Actorii știu cum să relaționeze cu copiii, deși intervalul de vârstă precizat e destul de larg, particularitățile psihologice variind substanțial între primele 6 luni de viață și 3 ani. O privire, un zâmbet, empatia, căldura din joc sunt tehnici ce nu dau greș. N-au făcut-o nici aici.
Marcajul emoțional e maxim
Am simțit în spectacolul acesta cu puține cuvinte, doar atâtea câte au fost necesare, bine cumpănite, stilistica ce o definește pe Beatrice Iordan. Țintește miezul lucrurilor, o face cu mare sensibilitate, aș zice eteric și totuși atât de precis, fără ezitări. O lume de la zero e o călătorie către substanța vieții, un exemplu despre cum li se pot prezenta copiilor, pe înțelesul lor, și totuși atât de elevat, teme serioase, profunde.
Marcajul emoțional e maxim, cele 35 de minute ale reprezentației sunt dense, plăcute de privit pe fiecare surpriză a ei, care vine fluid, pe așezate. Era lângă mine o bebiță de, probabil, 8-10 luni, elegantă, cu picioruțele goale, dacă le-ați fi văzut, miniaturi de numai câțiva centimetri (desculț e și unul dintre actori) și n-am putut să nu mă întreb câte minute va rezista. N-a scos un scâncet, n-a gângurit, nimic, doar câteva sughițuri discrete, de la lapte, care n-au deranjat pe nimeni. Era transpusă în lumea recreată în scenă, cu formele, culorile, mirosurile (mirosea a lemn, materialul de bază, alături de in, totul natural, nimic sintetic), sunetele ei. Erau și copii ceva mai mari de 3 ani, mă gândeam că, poate, se vor plictisi. Nici vorbă! S-au jucat și ei la final cu ceilalți, la fel de entuziaști și devotați responsabilității de a crea lumi.
Iar adulții, adulții am fost fascinați de puritatea și organicitatea cu care mica echipă (scenariu, regie, decor Beatrice Iordan, compoziție muzicală Florin Iordan, costume Veaceslav Vutcariov, actori Carmen Palcu și Tudor Morar) au condensat primordialitatea ontologică. Luminoasă, epurată de umbre și întunecimi, în punctele ei nodale. Într-un ritm așezat, fără precipitări, cu limpezime și multă, multă inventivitate.