În acest an, la bacalaureat, proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – sau examenul de română oral, cum i se spunea pe vremea mea – nu s-a mai desfășurat, motiv pentru care eram hotărât să nu expun metoda revoluționară prin care se poate obține calificativ maxim. Totuși, cred că este bine ca generațiile viitoare să o știe, așa că vă fac instructajul.
Marele avantaj al metodei este faptul că nu trebuie să înveți nimic până în ziua examenului. Primul pas constă în a te uita pe cartea de identitate. Este foarte important ca numele tău să înceapă cu una din literele dinspre coada alfabetului, spre exemplu să te cheme Vieru sau Xenopol sau Zancu. În caz contrar, vei demara din timp procedura de schimbare de nume. Dacă ți se pare complicat, nu uita că alternativa ar fi să înveți opera Hortensiei Papadat-Bengescu și să-ți pice Camil Petrescu.
Bun, acum, că ai numele potrivit, trebuie ca în ziua examenului să te trezești dis-de-dimineață, chiar dacă asta ți s-ar putea părea stupid, știut fiind că cei cu astfel de nume intră în examen printre ultimii. Crede-mă, este foarte important să fii prezent la prima oră în fața liceului. Îmbrăcat cât mai puțin adecvat unei zile de examen, vei mesteca trei gume în același timp, așteptând momentul în care membrii comisiei de examinare vor intra pe poarta instituției.
Prefăcându-te că nu-i vezi, vei spune așa: nu înțeleg de ce trebuie să dăm bacul, oricum școala din România nu ne ajută la nimic, e pierdere de timp. Apoi vei clefăi guma cât mai enervant posibil, ca să devii antipatic comisiei.
Orice elev care iese din examen trebuie oprit și întrebat nu despre subiectul în sine, ci doar despre ce număr avea acesta. Cu răbdare, îl vei întâlni pe cel care a extras biletul treisprezece, numărul tău norocos. Afli care au fost cerințele de pe respectivul bilet, mergi în parc și citești despre ele. Când ești chemat în sala de examinare, extragi biletul și te uiți la el preț de o secundă. Probabilitatea ca el să aibă numărul treișpe este, evident, foarte mică. Cu o privire scârbită, vei da din cap dezaprobator și vei reintroduce biletul printre celelalte, amestecându-le și spunând așa: nu-mi convine, era biletul numărul treișpe și nu am chef de el, că e cu ghinion. Comisia va simți o mare satisfacție atunci când îți va spune că nu faci tu ce vrei la examen, apoi unul dintre membri va căuta biletul treișpe și ți-l va înmâna, cu un pic de răzbunare în privire.
Dacă nu mă credeți că metoda funcționează, întrebați-l pe Ionuț Zvorișteanu, fostul meu coleg de liceu.