"Deschideti!", am auzit un urlet la poarta cetatii, intr-o buna zi.
Tata mi-a facut semn sa ramin mut. Ne-am furisat serpeste in turnul de deasupra portii. Eu, sincer, am crezut ca a venit din nou capetenia huna. Cu toata spaima, abia asteptam sa o cunosc.
Insa aratarea din fata portii nu avea nimic inspaimintator. Un slabanog inalt cit sulita noduroasa pe care o tinea in mina, calare pe o corcitura de cal care tremura sub greutatea stapinului. Calul abia isi tinea echilibrul, miscindu-si povara de pe un picior pe altul, lasind impresia ca se poate prabusi in orice clipa.
„Cine esti?”, i-a strigat tata, ascuns in spatele zidului.
Slabanogul a incercat sa ia o figura cit mai impunatoare. S-a indreptat de sale, s-a lasat si mai greu pe coastele corciturii, ridicindu-si picioarele inainte.
„Sint nobilul cava…”
…Si, n-ai sa ma crezi, n-a mai apucat sa-si termine vorba. Nenorocitul de cal, intr-un acces de furie, hap! sa-l inhate de virful unui picior. Nobilul cavaler l-a ferit la timp, dar si-a lasat celalalt picior la discretia dintilor gloabei. Calul turbat a inceput a se invirti in loc ca un ciine care vrea sa-si prinda coada, stirnind un virtecus de praf din care nu mai vedeam nimic.
Am deschis imediat portile, cu gindul sa le sarim in ajutor. Cind am ajuns la fata locului, omul si fiara zaceau lati unul linga altul.
Slabanogul a tisnit in picioare, s-a scuturat si ne-a spus plin de sine:
„Noroc ca am stiut cum sa cad! Insa nobilul meu armasar arabesc are nevoie de ajutor.”
Calul tusea convulsiv, fie de la praf, fie ca era pe punctul de a-si da duhul. In primul rind, n-am remarcat nimic nobil la mirtoaga, in al doilea rind, nimic care sa-i semnaleze originea arabeasca si, in fine, ne-am dat seama ca aveam in fata ochilor o iapa.
Am incercat toti trei sa o repunem pe picioare. N-a fost cine stie ce. Cu putin efort, tata ar fi putut s-o care in brate pina in cetate. Dar n-a vrut sa-l ofenseze cumva pe nobilul cavaler.
Am carat iapa ca pe un om beat pina in sopronul in care odihnea inorogul meu.
In timp ce inghitea hulpav din bucate, cavalerul ne-a povestit despre iubita lui printesa si despre minunatele aventuri pe care le infaptuise pentru a fi demn de ea. Apoi i-am prezentat garzile si el s-a laudat cu sluga lui preacredincioasa care il astepta la poalele muntelui.
„Am dorit un moment de liniste. Am vrut sa cutreier o vreme singur. Dupa toate faptele mele marete, ma gindesc sa ma intorc acasa.”