Fara indoiala, consacrarea artistica a cutiilor de aluminiu a survenit in 1962, cind Andy Warhol a realizat celebra lucrare in care apareau 32 de cutii de supa Campbell. Astazi, probabil cel mai interesant artist pop care nu trimite cutiile direct in cosul de gunoi etichetat „Aluminiu” este Rik Catlow.
S-a nascut in Hoboken (New Jersey), a studiat la School of Visual Arts in New York, iar acum locuieste in Charlotte (North Carolina). Pina de curind, a lucrat ca web designer, bifind in CV un American Graphic Design Award. Culoarea sa preferata este albastrul, asculta indie rock, are o fetita pe nume Becca si un motan gras botezat Bobo, este inspirat de Barry McGee si Margaret Kilgallen, lucreaza mai cu spor dimineata devreme si ii place sa mearga in vacanta in Maui.
Arta l-a pasionat din copilarie, cind imita desenele fratelui sau, cu sapte ani mai mare. Studiile de specialitate au venit ca o consecinta fireasca, dar strazile New York-ului au fost cele care si-au lasat amprenta definitiv asupra lui. „Inscriptiile urbane imi influenteaza si acum lucrarile. Graffiti pe cladiri acoperiti cu anunturi lipite… orasul este un soi de organism in permanenta dezvoltare, cu o frumusete aparte, unica. Te plimbi azi pe o strada din Manhattan, iar peste o saptamina peisajul se schimba radical. Ceea ce incerc eu este sa creez o imagine care sa te faca sa te simti ca si cum te-ai afla pe o strada sufocata de panouri publicitare, semne de circulatie si hirtii aruncate pe jos.”
Un ciocan de cauciuc si putin lipici
Cel mai mult ii place sa lucreze pe lemn, deoarece colajele lui trebuie sa fie aplicate pe o suprafata dura, or, pinza face procesul mult prea complicat. Dar nu se fereste nici de carton. O imprimanta cu laser, vopseluri acrilice si mult lipici. Restul e imaginatie. „Cele mai multe dintre obiectele cu care lucrez sint bucati de hirtie gasite pe strada, diverse chestii pe care oamenii le arunca. Ma atrag in special numerele stampilate pe tichetele de parcare. Incerc sa folosesc imagini din trecut, caractere tipografice din reviste straine si personaje schitate de mine.”
Cel mai interesant suport pentru operele sale il reprezinta, dupa cum povesteam mai devreme, cutiile de aluminiu. „Am inceput sa folosesc cutii aplatizate in 2001. Ideea mi-a venit intr-o zi, cind ma plimbam pe strada, vazind toate cutiile de suc sau de bere pe care oamenii le aruncasera. M-am gindit ca ar fi misto sa fac ceva din ele. Am incercat sa gasesc doze de 700 ml, pentru ca pot lucra pe o suprafata mai mare.”
Tehnica folosita o explica in detaliu, pe blogul sau existind o postare speciala cu acest subiect (www.rikcat.com/blog/). Cutiile sint mai intii lovite cu un ciocan de cauciuc. Apoi, Rik le lasa in garaj citeva saptamini si are grija sa treaca peste ele cu masina de fiecare data cind pleaca sau se intoarce acasa. Odata aplatizate, sint acoperite cu un strat gros de gel special, pentru a netezi suprafata de lucru. Dupa ce se usuca gelul, lipeste pe cutie decupaje din reviste, in incercarea de a conferi adincime lucrarii. „Nu-mi bat capul cu detalii, e suficient ca imaginile sa fie colorate si interesante, pentru ca abia se vor ghici, oricum, in fundal.” Urmeaza un alt strat protector, apoi alege culoarea de baza si picteaza suprafata cu acrilice diluate.
Personajele sale inconfundabile il insotesc mereu, asteptind in caietul cu schite o cutie potrivita pentru a prinde viata. Cind le vine rindul, sint scanate si, cu ajutorul softului Macromedia Freehand, sint recreate pe computer, apoi tiparite. Rik le decupeaza atent sau le rupe cu grija, in functie de inspiratie, apoi le lipeste pe cutie, le coloreaza cu vopsea si le lacuieste.
Pare simplu, dar sentimentul vine, probabil, din usurinta cu care vorbeste despre tehnici, culori si detalii. Pina la urma, spune el, nu incearca decit sa se distreze. Iar daca lucrarile lui ii fac pe oameni sa zimbeasca, e fericit: si-a atins scopul.