Actualitate  -  Andrei. R. Ciuhodaru  -  

O nouă neliniște publică a cuprins Iașul după anunțul că Parcul Copou, singurul parc din Iași renumit în toata țara și unul dintre cele mai vechi de la noi, care este și monument – are Teiul lui Eminescu și găzduiește cel mai vechi monument de for public din România, Obeliscul cu lei –, urmează să fie reabilitat, chiar modernizat. Cum știm bine unde ne aflăm cu modernitatea la Iași, firesc, apar întrebările, angoasele, temerile. Oare ce ne mai așteaptă?

Premizele sunt sumbre, pentru că antecedentele la care ne raportăm cu privire la proiectele primăriei Iași, fără excepție, sunt dezastroase, unele hilare sau caraghioase, chiar kitschoase. Toate proiectele publice inițiate de Primarul cel Sfânt de Iași au sfârșit, după cum vom vedea, asta dacă au reușit măcar să înceapă, cu anulări, amânări, relicitări, cu soluții submediocre, anoste, retrograde. Fiecare din aceste „calități“, individual sau cumulat, se regăsesc la oricare dintre proiectele publice desfășurate de Primăria Iași, fie că e vorba de arhitectură, infrastructură, urbanism, educație, sport, artă ș.a.m.d..

Nici nu știu de unde să încep. Încerc cumva invers cronologic. Doar în ultima lună primăria a ratat licitațiile la două proiecte: Colegiul Pedagogic și IașiVelo­City. Prima pistă de biciclete normală din Iași, Copou-Tudor, cu proiectul aprobat, tot începe de vreo doi ani. În lunile din urmă a reușit să mai rateze/ anuleze și licitația/ concursul de soluții pentru refacerea pieței de la Hala Centrală, pasajul auto subteran din fața Palatului, construirea unei parcări etajate în Alexandru, pasajul pietonal din Frumoasa. În anii din urmă a mai fost anulată, tot din lipsa ofertanților, licitația prin SEAP pentru amenajarea Pieței Palatului. La fel e și cu Piața Unirii.

O rețetă pentru dezastru

Dacă au reușit să treacă de stadiile preliminare, birocratice și proiectele primăriei au avut parte de proiectați, rezultatele sunt, cum spuneam mai sus, care mai de care mai caraghioase. Să începem cu pasajul suprateran din Podu Roș, care, pe lângă că e un concept de mobilitate urbană depășit, de anii ’50, e o găselniță unică în lume prin stupizenia de a face un pod peste alt pod, paralel cu râul (care mai are și numai o bandă), este de fapt inutil și de­suet. O rețetă pentru dezastru. Sau să amintesc de singurul pod construit peste Bahlui, în 8 ani de mandat, cu trotuar de un metru și ceva, fără pistă de biciclete, prilej cu care Întâistătătorul Capitalei Culturale a postulat sublim că „arhitectura nu contează“.

Trebuie să vorbim și de randările prezentate pentru stadion și sala polivalentă. Mulți arhitecți relevanți din țară au criticat rațional și argumentat soluțiile propuse, care trebuie să mimeze forma coroanelor regale ale cuplului princiar din Primul Război Mondial. Plecând de la absurdul ideii, rezultatele sunt evident caraghioase, kitschoase de-a dreptul. Oriunde în lume te uiți, în ultimii zeci de ani, programele sportive au generat proiecte grandioase, contemporane, cu impresionante soluții constructive și tehnologice. Aceste stadioane apar pe site-uri de arhitectură, sunt premiate. Vă asigur că acestea de la Iași nu vor fi publicate nicăieri, cel mult ar putea fi văzute la premiile pentru cele mai anoste proiecte ale secolului. Eu mă bucur că Mihai Chirica nu primește fi­nan­țare pentru asemenea mon­struozități, care nu ar trebui să existe nicăieri. Să nu mai spun și de amplasarea lor într-o zonă care nu va putea fi legată de oraș printr-o stradă dimensionată pen­tru asemenea obiective sau că emit și zgomote incompatibile cu un spital regional, lângă care vor fi amplasate.

Cum va arăta parcul Copou?

De asemenea, pentru fostele cinemauri Victoria, Republica sau Tineretului au apărut alte emanații pastișate, cu reproducerea unor stiluri arhitecturale nestăpânite de cei care le-au desenat.

Aș mai putea menționa statuile, catargul patriotard cu steag, de care orice autocrat din statele cu terminația „stan“ ar fi mândru. Sau de piețe publice noi, edificate în ultimii ani, precum Piața Prieteniei Româno-Americane, Piața Prieteniei Româno-Elene sau Pia­ța Martirilor Pogromului etc. Cei mai mulți nici nu știți de ele sau pe unde sunt. Pentru că sunt anos­te, neatractive, nepuse în valoare, prost desenate și executate.

Mai avem și cazuri la Consiliul Județean, care a reușit de exemplu să rateze de trei ori licitația pentru proiectarea Parcului Industrial de la Holboca, proiect de asemenea foarte important pentru Iași. Nu vine nimeni cu oferte. De ce?

Înainte de a expune motivele acestor ratări și a răspunde la întrebarea din titlu, revin la Parcul Copou. Este absolut îndreptățită neliniștea, anticiparea și frustrarea pe care o simțim în stomac toți cei cărora ne pasă cu adevărat de Iași. Unii care mai știm și am văzut cum se fac lucrurile în țările civilizate suntem speriați. Pentru că n-am văzut cum va arăta „modernizarea“ parcului simbol al Iașului, nu putem dezbate public, analiza, face propuneri, recomandări. So­luțiile sunt aruncate în spațiul public, țuțerii primarului nu înțeleg, nu le pasă, „lasă, bine că se face“ zic ei, iar noi suntem puși în fața faptului împlinit. Nu știm de ce se taie niște copaci, pe ce criterii, dacă granitul e tot ca cel ieftin din centru, care e desenul propus (preliminar) pavajului, dacă cei care proiectează sunt peisageri cali­ficați, dacă au experiență, refe­rințe, portofoliu. De altfel și proiectul curent a fost retras în ședință de pe masa Consiliului Local.

Cum va arăta parcul Copou? Deja au apărut și aici ineptele ghivece cu flori, de toate formele, culorile și materialele care au împânzit centrul Iașului. Nicăieri în lumea asta nu există flori puse prin ghivece, alandala. Apoi, desigur, au descălecat și aici chioșcurile „cu bunătăți“, care, deși cu autorizații provizorii/ sezoniere, s-au permanentizat prin tot târgul.

Așadar, de ce ratăm orice proiect public la Iași?

Cei care ne conduc ratează proiecte din incompetență, delăsare, nu știu cum să facă niște caiete de sarcini sau truchează licitați pentru clientelă.

Trebuie înțeles un lucru: rolul determinat pozitiv sunt concursurile (naționale sau internaționale) de arhitectură. La Iași proiectele le fac firme „de casă“ (unele cu un singur angajat). Iar la mediocri trag doar mediocri. De asta avem aceste proiecte păcătoase cu care ne afișăm la Iași.

La Cluj primarul Boc a organizat nu unul, nu două, ci au fost cinci concursuri internaționale de arhitectură, doar pentru parcuri din Cluj. Și nu doar pentru parcuri. Și licee, spitale, cartiere întregi. A chemat Ordinul Arhi­tecților în ajutor și au rezultat niște proiecte încântătoare.

Iată ce au făcut la Cluj. Vă invit să căutați și să vizualizați rezultatele concursurilor, cu plan­­șele proiectelor, să vedeți calitatea lor și a arhitec­ților, pei­sagiștilor care le-au făcut (atât din țară, cât și din afară). Iar cei care au jurizat concursurile sunt asemenea.

Vă spuneam de podețul peste Bahlui făcut la Iași, în 8 ani de mandat, cu o bandă pe sens, trotuar de 1,2 metri și fără pistă de biciclete, în secolul XXI. În schimb, la Cluj și la Timișoara s-au făcut rapid câte un pod cu două benzi pe sens, piste de biciclete, la care și arhitectura a contat.

Aș putea să vă mai răspund la întrebarea de ce Boc va începe metrou la Cluj, un proiect pe care eu îl salut. Va fi un game-changer pentru oraș, deci un succes. În general, de ce se duc bani mai mulți în Ardeal? Răspunsul este simplu. Nu e nici o conspirație împotriva Moldovei. Cei de acolo, Boc, Bolojan etc., fac proiecte. Bune și la timp. „Ai noștri“ nu fac. Studiul de fezabilitate pentru metrou și tren metropolitan la Cluj a fost finanțat cu 39,6 (treizecișino­uăvirgulășase) milioane de lei. Au venit consul­tanți străini, firme mari, tot tacâmul. Un studiu similar pentru Iași a fost plătit de Chirica cu 10.000 de euro și dat unei firme de apartament de prin Nicolina2. De 830 de ori mai puțin. Amândouă au fost depuse pe PNRR. Voi cui i-ați fi dat finanțarea?

Subfinanțarea

Așa ajungem la motivul numărul doi. Subfinanțarea. Cum la Iași primăria noastră promovează doar mediocritatea în arhitectură și urbanism și se merge în baza bunului plac, bineînțeles că finanțarea proiectelor este pe măsură.

Plec de la un exemplu pe care îl cunosc bine, ca să înțelegeți cum se pune problema la Iași și la Cluj. Chiar în același timp cu licitația/ concursul de soluții de pe SEAP/ SICAP pentru amenajarea pieței Palatului Culturii, în primăvara anului 2019, la Cluj se organiza concursul pentru noul sediu al Consiliului Județean Cluj (de fapt o extindere a sediului actual), tot pe SEAP, dar cu participarea Ordinului Arhitecților. Am dorit să particip la ambele concursuri, am făcut și drumul la Cluj pentru prezentarea și vizita pe amplasamentul concursului, cum se obișnuiește, pentru a primi explicații și a ni se răspunde la întrebări, alături de toți cei care intenționau să participe.

Pentru concursul de la Cluj, autoritatea contractantă punea la dispoziție tot ce aveai nevoie să te apuci de treabă: ridicare topografică, studiul geo, expertiza clădirii existente, planuri și 3D (atât în AutoCad, cât și în Arhicad), fotografii. Pe scurt, tot ce aveai nevoie ca arhitect. Prin tema concursului se cerea ca noua clădire să aibă performanță energetică agrementată la standardele internaționale. Un studiu pentru așa ceva costă câteva mii de euro. Cineva a întrebat despre asta, iar cei de acolo și-au cerut scuze că au uitat să precizeze că vor plăti tot ei pentru acesta și că vor încărca imediat pe SEAP această informație.

La Iași primăria nu oferea nimic. Doar o schiță, parcă, să știi unde e Palatul. Nici ridicarea topo (de câteva zeci de mii de metri pătrați), nici geo, nici studiul peisagistic, nici alte studii pe care le mai cereau ei. Doar banii pentru proiectare care se oferă în general la Cluj sunt mai mulți decât oferă Chirica pentru proiecte care nu au nici un studiu. Acestea trebuiau plătite de tine la diverși specialiști și, după ce trăgeai linie, la final trebuia să vii cu bani de acasă. Pe lângă faptul că era nevoie să aș­tepți ceva timp să fie făcute aceste studii, fără ca tu să te poți apuca de proiectare, care avea și ea un termen limitat. De aceea la Iași nu s-a prezentat nimeni la licitație Poate asta se și dorește. (La Cluj a câș­tigat un proiect superb, abia aștept să-l văd construit.)

Alt proiect la care aș fi vrut să particip în Iași, pentru că cu­noș­team foarte bine, în detaliu, clădirea, a fost cel pentru Baia Turcească – Centru de Artă Contemporană, dar, la fel, finanțarea era extrem, extrem de mică, fără a avea la dispoziție măcar releveul planurilor clădirii, fără expertiză tehnică, topo, geo, absolut nimic. Toate trebuia să le plătești tu. Nu știu cum s-au descurcat cei care au câștigat licitația, din câte mi-au spus au ieșit în pierdere. Exact același lucru s-a întâmplat și la Palatul Braunstein.

Cu cine lucrăm?

Cele 11 stadioane noi care s-au construit în România și încă cinci-șase în execuție pe următorii patru ani (nici unul la Iași) nu au beneficiat neapărat de concursuri. Dar toate arătă de departe mult mai bine decât proiectul în formă de coroană de la Iași. Unele sunt adevărate bijuterii, aparțin timpurilor prezente, au fost proiectate de arhitecți consacrați, cu firme puternice, unele au luat premii de arhitectură, au fost publicate în diverse reviste, site-uri de arhitectură.

La noi se lucrează cu firmele „de casă“, mediocre, care se coboară la nivelul comanditarului care ordonă și ce formă să aibă clădirea. Nimeni nu știe cine e arhitectul stadionului sau al sălii polivalente de la Iași.

Nici chiar la noul terminal, nu se știe cine e arhitectul. Apro­po, la Craiova se construiește tot acum o mândrețe de terminal, care este și sensibil mai mare decât cel de la Iași.

Pledez pentru clădiri contemporane

Totuși există și o excepție notabilă, de proiect bun la Iași. Este vorba de proiectul făcut încă de pe timpul fostului primar, cel pentru amenajarea peisagistică și ambientală a răului Bahlui (între Podul de Piatră și podul din Tudor), care are, cred, și proiect tehnic, deci era matur și perfect pe programele din PNRR. Dar a fost ratat (nu știu să se fi depus) pentru că era în contradicție de dublă finanțare – adică alegerea unuia însemna anularea celuilalt – cu inepția abisală de pasarelă din Podu Roș.

A mai fost organizat un concurs de către primărie, cu rezultat interesant, cel de la fostul bazar/ pasarela Nicolina, dar acolo e teren privat.

Așa cum scriu de mulți ani și în „Ziarul de Iași“, pledez pentru clădiri contemporane la Iași, organizarea de concursuri internaționale sau invitarea unor arhitecți de top. (Așa cu se întâmpla și la Iași în secolul al XIX-lea și XX, fapt datorită căruia avem astăzi cele mai reprezentative clădiri din Iași.) Aceste clădiri noi, valoroase, apar, cum spuneam, în reviste, cataloage, site-uri prestigioase relevante de arhitectură, punând un oraș pe harta culturală a lumii, aducând notorietate acestuia, atrăgând astfel turiștii să viziteze orașul să le vadă. Nu există un mijloc mai simplu, mai direct și mai percutant să-ți faci reclamă.

Orice am face, turiști la Iași nu o să avem dacă nu le arătam ceva nou, spectaculos, un landmark, alt­ceva decât Palatul gotic (foarte) târziu, Mitropolia și alte câteva. Biserica Trei Ierarhi ar fi adevărata bijuterie a Iașului, dar nu știm, nu vrem să o punem în valoare într-un ansamblu grandios și s-o promovăm ca „Domul“, „Turnul din Pisa“ sau ce mai doriți al nostru.

Acum știți de ce suntem ratații țării.

Galerie foto